„Holocaust”, da! Bojdeucă, ba!

Pentru înființarea unui muzeu de împlinire evreiască, s-a pus chezaș chiar Guvernul României… Și nu pe „bărbi” la nivel de întâlniri bilaterale, ci prin angajamente oficiale… Și a dat, că nu dădea de la el, nu?!, și o clădire, în buricul Bucureștilor, de spui că e vorba de un biet bordei din paie prins în colțuri cu niscai chirpici de pe Lipscani, nu de ditamai imobilul șterpelit din pinacoteca istoriei noastre. În schimb, pentru restaurarea bojdeucii lui Creangă, se tot caută finanțări, la nivel local, nu guvernamental (acolo Sevil Sahhaideh alocă bani pentru bisericile catolice!) din fonduri europene. Că am ajuns să cerșim bani pentru conservarea reperelor noastre de identitate din „fonduri europene”! Și atât s-au scremut pentru bojdeuca din mahalaua ieșeană a Țicăului, că îți vine să crezi că acolo e un ditamai muzeu de consolidat și nu aveam de unde să dăm atâția bani din visteriile noastre prea sărace. (Și acum chiar că avem mirare: cum de nu s-au gândit guvernanții să încerce să cumpere și „Cumințenia” lui Brâncuși tot din „fonduri europene” și s-au făcut de râs cu o eșuată colectă națională?!).

În mod cert, bojdeuca nu s-ar fi degradat dacă Ion Creangă ar fi fost pe placul celor ce ne înrădăcinează acum un muzeu, nu atât al evreilor din România, cât mai ales „al Holocaustului în România”, cu nume acceptat în mod oficial pe actele guvernamentale, și, de fapt, nici nu mai contează cine va trece pragul acestei obrăznicii istorice, importantă este asumarea unei minciuni holocaustice pe linia vinovățiilor impuse românilor, tăcuți și nepăsători la terfelirea istoriei lor, a unei vinovății care – iar să nu ne fie de mirare -, de va întrece în grotescul atrocităților reproșate chiar și crimele naziștilor… Și numai peste un deceniu ori două, în ritmul grosolan de falsificare a istoriei, ne vom trezi că noi suntem vinovați pentru însăși apariția fascismului în sânul veninos al unei părți a (ne)omenirii! Dacă evreii l-ar fi avut la inimă pe Creangă, nu ar fi apucat să cadă o țiglă de pe bojdeucă! Ar fi lipit ei și pereții despletiți de ploi din îmbrățișarea de vălătuci. Dar nu l-au avut, ci, dimpotrivă, la câtă dușmănie i-au purtat și îi poartă ar trebui să avem grijă să nu ne dispară din arhive chiar și operele scriitorului.

Și totuși, cum le potrivește Istoria! Mirându-se, la rândul ei!, de nerozia noastră… să umblăm din poartă în poartă cerșind banii altora pentru a restaura inima-muzeu a literaturii noastre memoriale, în vreme ce dăm din banii noștri pentru memoria altor seminții. Dar, mai ales, cum le prinde pe toate în coincidențe! Cu bojdeuca, primul muzeu memorial literar din România, inaugurat în 1918, acum în prag de Centenar, dar ce folos, că se năruie ea, bojdeuca, oare ce să mai vorbim de casele celor care au făcut Unirea (după a căror identificare încă aleargă ministerul Culturii și Identității noastre Naționale!). Așadar, se minunează Istoria cum de vorbim, la un secol depărtare, despre încercarea de a restaura bojdeuca lui Creangă, și care va rămâne poate la capitolul de restaurare până vom ajunge a vorbi despre ea la trecut, lăcrimând apoi la irosirea unui alt simbol al panteonului nostru național! Iar asta în vreme ce ne trec sudorile, mai ales pe actualul șef al guvernului, transpirând, nu lăcrimând de emoție la Zidul Plângerii de la Ierusalim, și nu pentru că a trecut pe acolo șeful lui de partid, ci pentru mustrările pe care le-a primit că nu a împlinit încă muzeul horror… caustic.
Vorba aceea, și măcar de ar fi scris neicuța „Povestea poveștilor” să fie cu tâlc evreiesc… sau, mai știi?!

Propunerea redacției: în contrapartidă, I.N.S.H.R.-E.W. să de ocupe de administrarea unui muzeu al Holocaustul Roșu comis după 1944, nu de nația evreiască, ci de unii reprezentanți ai acesteia: Ana Pauker, Nicolski, Samuel Bruckner, Valter Roman și foarte mulți alții, în România.

Cezar Adonis Mihalache

SURSA: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4181-holocaust-da-bojdeuca-ba.html

Uniunea Sovietică Europeană joacă viitorul la „alba-neagra”

Până la trezirea la realitate provocată de decizia Curții de Apel din Pitești, care a mai confiscat o casă dintre cele agonisite cu truda meditațiilor de profesorașul sibian, ultimele săptămâni au zgâlțâit România mai ceva decât mișcările seismice din ʼ40 sau ʼ77. Actualul șef al statului nu este deloc străin de preumblările „constituționale” în geacă roșie prin Piața Victoriei sau de datuʼ cu tălpicile în glisade pe pârtia de schi. Dincolo, peste marea gârlă, pe malul Potomacului, al 45-lea președinte al S.U.A., ales democratic, are parte de un tratament similar cu actualul guvern al României. La americani se strigă: „Jos Trump!”, la români, „Jos Guvernuʼ!”. Să mai zică cineva că în România nu e ca-n America!

Cartea albă a Uniunii Sovietice Europene

Și au fost 28… până la Brexit. A venit primăvara lui 2017. Urmând un obicei străvechi românesc, juncul de la Bruxelles a pus pe fațada șubrezită a Turnului Babel un mărțișor la care privește zâmbăreț, de parcă ar admira o nouă minune a lumii. La 1 martie, în spațiul virtual a plecat în zbor sprințar – mai ceva decât o dronă-insectă – „fluturașul” pentru prostit proștii (a se citi cetățenii statelor aflate în anno domini 2017 sub flamura albastră a celor 12 stele muribunde). Titlul „științific” al bazaconiei migratoare este „Cartea albă privind viitorul Europei – Reflexii și scenarii pentru U.E. 27 până în 2025″. Chiar la intrarea în „chestiune” ne întâmpină un porumbel de hârtie albastru, sub aripile căruia, cam frânte, ce-i drept, autorul – Comisia Europeană COM (2017) 2025, Rue de la Loi / Wetstraat, 200 1040 Bruxelles/Brussels +32 2 299 11 11 – prezintă cui vrea să creadă un alt porumbel ieșit din gura samsarului european de serviciu: „La 25 martie 2017, cei 27 de lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene vor face front comun în pace și prietenie la Roma!”,mărturisire din care oricine poate deduce că nu prea este „pace și prietenie” în U.E. „Mărturisitorul” mai spune: „Dorim să lansăm un proces în care Europa să își stabilească propriul drum”, declarație din care pricepem clar că U.E. a marșat în timp și spațiu pe drumuri „neortodoxe”.

„Dorim să identificăm provocările și oportunitățile care ne așteaptă și să prezentăm modul în care putem alege să răspundem în mod colectiv” mai glăsuiește oracolul. Adică, mai pe șleau spus, discutăm viitorul și răspundem în colectiv, dar hotărârile le luăm numai noi, câțiva „iluminați” purtători ilegali de capete fără creiere. Finalul „operei” sună apoteotic: „[…] în septembrie 2017 voi prezenta aceste idei și îmi voi exprima opinia cu privire la viitorul Europei”... cu mai multe viteze: una bună pentru „elite” și altele pentru fraieri. Semnează Jean-Claude Juncker. Chiar atât de „neajutorați să fi fost cetățenii Marii Britanii când au votat pentru Brexit? Junckule, dacă tot ai împrumutat „Mărțișorul” românesc, ar trebui să cunoști și faptul că, pe meleagurile mioritice juncul nu excelează și nu este apreciat pentru inteligență. În această „Carte albă”, cam cenușie, ne sunt prezentate și cinci scenarii, unul mai ciudat decât altul, toate slujind însă nu interesele statelor componente, ci pe cele ale globalismului agresiv.

Specialiștii avertizează că România va fi supusă curând unui inevitabil cutremur major. Ne mai trebuie și cel „european”? În volumul „36 de ani in serviciile secrete ale României – Din respect pentru adevăr” apărut la editura bucureșteană „Compania”, veteranul serviciilor de informații externe, Stelian Octavian Andronic, menționează: „Societățile secrete nu trebuie ignorate. Ele sunt și lucrează continuu, la fel ca și serviciile secrete. Conspirația există. Și este în defavoarea României”. În aceste condiții, este imperios necesar ca cei abilitați să pună față în față atât avantajele cât și dezavantajele pe care le-a a avut România de la intrarea în U.E., și să ne ofere răspunsul la întrebarea shakespereană „Ce-i de făcut?”. A prióri, nu poate fi exclusă nici soluția Ro-exit cu asumarea tuturor consecințelor!

Paraziții României

În era „Olimpiadei Denunțului”, alături de clasa politică postdecembristă marșează și alți practicanți ai celei mai vechi profesii din lume. Dintre marii falsificatori echilibriști ai contemporaneității, Lucian Boia și Mugur Isărescu ies strident în evidență. Fiecare în felul lui. Primul – un individ care-i recuză pe toți istoricii români, un mercenar dăunător, puternic susținut de autointitulații elitiști ʼtelectuali contemporani, atât dâmbovițeni cât și din alte regiuni ale țării, de liichenii pleșuvi sau de diverse pippidități aflate în vechi dileme – se află de câțiva ani buni, adică de aproape trei decenii, în călătorie cu pluta pe apele lăturalnice ale contrafacerii istoriei. Despre celălalt, despre matusalemicul guvernator al B.N.R., academicianul pârât de tipul Oracolului din Dămăroaia, jurnalistul Cornel Nistorescu ne spune că: „Sunt oameni care l-ar vorbi de bine mai cu suflet decît pe Dalai Lama sau pe Maica Tereza, deși, ca model uman, se află la mii de ani-lumină de aceștia. Este chiar opusul lor, un hrăpăreț modern, destul de sărac în limbaj și care nu se dă în lături de la nimic”[1]. Personal, am avut prilejul să schimb câteva vorbe cu acest fachir „trilateral” și, de fiecare dată, senzația pe care am trăit-o a fost aceea că în fața mea nu se afla un om viu, ci un fel de „extraterestru”, un fel de cadavru încă umblător printre cei în viață. Cu certitudine, personajul în discuție este unul dintre cele mai sinistre și mai dăunătoare pe care le-a avut/are România. Soluția ideală pentru a scăpa de dăunători ar fi ca cei doi numiți să fie puși pe pluta, deja funcțională, a falsificatorului de istorie, duși în largul oceanului și lăsați să se descurce. Fără Comisia Trilaterală, fără Grupul Bilderberg, fără Council on Foreign Relations (C.F.R.), fără Fondul Monetar Internațional, fără crama de la Drăgășani, fără casa de vinuri Isărescu, fără G.D.S., fără slugi sau admiratori fosilizați. Ar scăpa Țara de doi mari dăunători.

„Țara arde-n foc și baba se piaptănă”

Apropo de paraziți, după ce Senatul României a pus în discuție proiectul de lege privind înfiintarea Institutului de Studii Avansate pentru cultura și Civilizatia Levantului[2] din bugetul Ministerului Educației Nationale, fostului președinte Emil Constantinescu, urmează să-i fie acordat un sprijin financiar, pentru „activitatea internațională” pe care o desfășoară în beneficiul învățământului superior românesc. Iertată-mi fie ignoranța, dar „performanțele” fostului președinte în învățământul românesc nu prea sunt știute. Se cunosc însă prea bine faptele reprobabile comise, de care se face răspunzător. Cazul trădării intereselor naționale prin încheierea criminalului tratat româno-ucrainean din 1997, ne-negociat, semnat și parafat de Emil Constantinescu și de Adrian Severin. Autosesizarea Avocatului Poporului, a Parchetului General, inclusiv a Parlamentului României se impune sine die.

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/4071.html

–––––––––––––––––-
[1] http://www.cotidianul.ro/mugur-isarescu-la-pielea-goala-lpg-297297/
[2]http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21649930-guvernul-vrea-acorde-fostului-presedinte-emil-constantinescu-sprijin-financiar-dupa-acesta-primit-senat-institutul-levantului.htm

FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

OAMENI DEOSEBIŢI: ALEXANDRU  GANENCO  LA 75 DE ANI

     FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

portret-ganenco-alexandruGreu şi anevoios  a fost destinul acestui Om şi numai setea de cunoştinţe, de carte, de necunoscut, voinţa de fier, pe care a antrenat-o pe parcursul întregii vieţi l-a învrednicit să ajungă la performanţe  majore atât intelectuale cât şi profesionale.

L-am cunoscut întâmplător, nişte ani buni în urmă, când am venit la “Draghiştea” cu rugămintea de a-mi permite, ca materialul despre satul meu de baştină, Jevreni, Criuleni pentru Enciclopedia “Localităţile Republicii Moldova” să-l pregătesc eu, fiind autorul a mai multe articole despre satul meu, publicate în gazeta raională din Criuleni şi săptămânalul “ Glasul Naţiunii”. Eram in biroul publicistului şi scriitorului Victor Ladaniuc, discutam la subiectul propus, arătând o parte din material déjà publicate. La un moment dat a intrat domnul Alexandru Ganenco, s-a salutat politicos,  eu m-am prezentat, şi după câteva vorbe schimbate cu  domnul Ladaniuc, ambii au decis, ca materialul despre satul meu să fie scris de mine, lucru care ulterior s-a realizat cu succes în volumul 7 “Localităţile Republicii Moldova”.

Prima impresie despre Alexandru Ganenco a fost agreabilă, un om plăcut fizic,  ţinută cu demnitate, dar şi cu respect faţă de cei din jur, judecând după aspectul său, era evident că practică sportul, cu o vestimentaţie clasică de bărbat,  bine îngrijită. Mi s-a părut că are intelect şi inteligenţă avansată, dar cam zgârcit la vorbă…

Datorită colaborării mele cu Fundaţia “Draghiştea”, cu distinşii prieteni  Victor Ladaniuc şi Tudor Ţopa, am avut fericita ocazie să-l cunosc mai bine şi pe  domnul Alexandru Ganenco- membru fondator al “ Draghiştei”, un om absolut excepţional sub toate aspectele, care şi-a adus şi aduce  contribuţia sa esenţială la dezvoltarea şi prosperarea fundaţiei respective.

portret-ganenco-alexandru-2Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care  ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.

Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.

După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.

carahasani-ganenco-001Ultimile 3-4 propoziții despre acest Om minunat le-am ”ciupit” din lista personalităților marcante ale satului Carahasani, material semnat de Ion Leașco și înserat în volumul 3 ale”Localităților Republicii Moldova”(Chișinău, 2001, pag.174-174). Sigur, că atunci, când a apărut respectivul volum, Alexandru Ganenco probabil nici în gând nu avea, că peste câțiva ani, împreună cu prietenul  și colegul său Tudor Țopa, vor scrie o adevărată monografie a satului Carahasani, carte apreciată mult de specialiști și săteni. Este vorba de volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. Pe bună dreptate, acest volum este o istorie bine documentată, cu un imens material factologic apărut în premieră , foarte bine ilustrată cu imagini inedite. Trebuie să menţionez, că Alexandru Ganenco este şi Cetăţean de Onoare al localităţii Carahasani. Tot în colaborare cu domnul Tudor Ţopa, în anul 2007 Alexandru Ganenco a publicat volumul „Horăşti pe Botna”.

t-botnaru-al-ganenco-istoriaDeși omagiatul nostru, care implinește zilele acestea  frumoasa vârstă de 75 de ani a scris o sumedenie de materiale despre multe localități din Moldova (să nu uităm, că Fundația ”Draghiștea” are la activ deja 14 volume solide ale enciclopediei ” Localitățile Republicii Moldova”, la apariția cărora și-a adus aportul inclusiv și domnul Alexandru Ganenco), dar o reușită, un succes evident și înalt apreciat a fost apariția cărții Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004. Este prima carte apărută la acest subiect delicat și trecut sub tăcere de toți. Este adevărat, că pe ici- colea au mai apărut câte un articolaș despre serviciile secrete din Moldova, dar o istorie bine documentată, o sinteză a activității acestei instituții văzută din interior  de doi bravi ofițeri ai organizației nominalizate, care au dat dovadă nu numai de profesionalism scriind acest volum de istorie, dar și de mare patriotism, fiindcă nu se știe dacă nu erau cei doi autori, în ce secol putea apărea o asemenea carte, adevărul fiind ținut sub 10 peceți. Mi-a scăpat din vedere, să informez stimatul nostru cititor, că volumul a fost prefațat de marele cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic, lucru care i-a dat cărții o valoare și mai mare, deoarece este bine cunoscut faptul, că acest ”clasic viu” pre numele Iurie Colesnic, nu se apăcă să scrie prefață la orice carte…prea bună trebuie să fie acea lucrare, pentru a o onora cu o prefață semnată de domnia sa. Și faptul că lucrarea este bună și interesantă a dovedit-o chiar cititorul, deoarece întregul tiraj s-a epuizat din librării într-un termen record.

ganenco-alex-sua-001Vreau să vă spun despre acest Om câteva cuvinte de suflet. Cred că vă dați bine seama, că nu fiecare persoană, poate fi angajată într-un servici atat de special și atat de secret…persoana trebuie să fie impecabilă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere informațional, și din punct de vedere moral, și din punct de vedere profesional, și….a.m.d. Sigur că toate aceste calități domnul Alexandru Ganenco le are cu prisosință, altfel nu mai era selectat din cei mai buni ofițeri ai serviciului din Republica Moldova pentru a trece o stagiere avansată  în Statele Unite ale Americii.

Această Diplomă de Excelență americană este o dovadă documentară, că și departe, peste ocean, Alexandru Ganenco nu a dat cinstea pe rușine nici din punct de vedere profesional și nici din punct de vedere moral.

În ultimii doi ani am izbutit să-l cunosc mai bine, deoarece am devenit membru la Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, din care face parte și personalitatea despre care vă vorbesc. În timpul diferitor ședințe ale Fundației ”Draghiștea” sau a UZPR mereu schimbam vorbe și subiecte diverse. Atunci am aflat că colonelul Alexandru Ganenco a participat activ în cadrul structurilor de comandă în războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992, punându-și viața în pericol zi de zi, oră de oră. În anii aceștea triști, Alexandru Ganenco,  colonel al Serviciului de Informații și Securitate  a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, îndeplinindu-și misiunea cu cinste. Pentru bărbăţia de care a dat dovadă în acest război, conducerea Republicii Moldova l-a decorat pe domnul Alexandru Ganenco cu medalia”Meritul militar”, medalia” Pentru Vitejie” şi Ordinul „Credinţă Patriei”.

20140901_102324img_20161103_180631

Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,( trebuia să mă pricep, că această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei-Al.M.) cum am mai spus, fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru- Al.M), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor.

Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții.

dscn2267Din inițiativa Conducerii Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” (director general dr. Mariana Harjevschi) la Biblioteca Centrală (director Liuba Muntean) a fost organizate o serie de filme cu genericul” Ora expertului” la care alături de alte personalităţi l-am invitat şi pe domnul Alexandru Ganenco, care a vorbit în faţa camerei de luat vederi despre rolul  important al cărţii şi al lecturii pe tot parcursul vieţii sale. Filmul este postat pe portalul Youtube.com pe pagina Alexandru Moraru Film ( vezi:https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/  )  şi vă asigur că o să vă placă, deoarece domnia sa in acest interviu, a dat dovadă de deschidere majoră, de sinceritate, de marea dragoste pe care o poartă faţă de Măria Sa, Cartea, de valorile cele mai importante ale acestui Om- Familia, Țara și Credința.

Bunul meu prieten, scriitorul și publicistul Ion Măldărescu, redactor- șef al prestigioasei reviste științifice ”Art-Emis.Ro” din România împreună cu comandorul Jipa Rotaru(ambii mari patrioți al Neamului Românesc-Al.M.) în vara anului 2016 m-au invitat  in localitatea Maia, județul Ilfov (aproximativ vre-o 50 km de la București-Al.M.) la o sesiune de comunicări științifice dedicată a 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Intregire (1916)  și 75 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională (1941), eveniment organizat de Academia Oamenilor de Știință din România. Am solicitat prietenilor mei, ca alături de mine la acest for științific să fie invitat și să participe cu o comunicare colonelui (r) serviciilor secrete din Republica Moldova, scriitor, publicist domnul Alexandru Ganenco. Deja peste o săptămână,  ambii am fost întroduși în programul de desfășurare al acestei Conferințe Științifice, care a avut loc la Maia în perioada 9- 10 septembrie 2016.

Am  plecat și venit împreună la Maia cu trenul Chișinău- București …în această călătorie plăcută, domnul Ganenco mi-a depănat în amintiri crâmpeie din viața sa, o viață de Om, așa cum a fost ea, trăită cu demnitate…

2016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-314

2016-09-9-10-maia-1252016-09-9-10-maia-212

2016-09-9-10-maia-347a2016-09-9-10-maia-216

Trebuie să comunic, că la această Conferință sub aer liber a participat cu un mesaj de salut, ambasadorul Republicii Moldova în România domnul Mihai Gribincea. Omagiatul nostru de azi, Alexandru Ganenco,  la Maia, Ilfov  a prezentat o comunicare excepțională ”Activitatea antiromânească a serviciilor secrete KGB în Basarabia și RSS Moldovenească” (vezi:https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/) , care a fost întâmpinată cu aplauze și zeci de întrebări la subiect din partea celor mai buni istorici prezenți la această întrunire anuală.  (http://art-emis.ro/eveniment/3701-sesiunea-de-comunicari-si-dezbateri-stiintifice-maia-2016.html). La întrerupere, de Al. Ganenco s-au apropiat marii istorici Ioan Scurtu și Jipa Rotaru, care l-au felicitat cu ”botezul”, adică cu prima comunicare  din cadrul acestor sesiuni și adresându-se către mine, Comandorul Jipa Rotaru a spus: -Alexandre, ne-ai adus un Om de mare valoare, și să știi, și el să știe, că este binevenit la acest for științific de la Maia în fiecare an!”Ulterior, când comandorul a aflat că Alexandru Ganenco a făcut serviciul militar la marina, la cei doi au apărut subiecte de discuții și mai multe.

Am devalopat în fața Dumneavoastră imaginea unui Om,pre numele Alexandru Ganenco, care la 5 februarie, curent împlinește 75 de ani.Cred că din cele relatate de mine, v-ați dat seama că în ultimii doi ani ne-am împrietenit. Ce poți să-i dorești cu ocazia jubileului unui prieten mai în vârstă, exact cu un deceniu? La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco…casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare…rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist

NOTĂ: Prezentul material a fost publicat cu unele prescurtări şi în prestigiosul săptămânal „Literatura şi Arta” nr.5 din 2 februarie 2017

PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚEA IN 3 ANI?

PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚEA IN 3 ANI?

anrm-f-3305-inv-2-d-3-regele-documentelor

Urmează traducerea documentului de mai sus din rusă în română:

Traducere  din limba rusă de Al. Moraru

8 aprilie 1947

PREŞEDINTELUI SOVIETULUI PENTRU CHESTIUNI ALE CULTELOR RELIGIOASE PE LÂNGĂ CONSILIUL DE MINIŞTRI A URSS

                                                                 Tov. Poleanschii I.V.

La scrisoarea Dvs. Nr. 222 din 7 martie 1947 Vă comunicăm, că în RSS Moldovenească locuiesc  aproximativ evrei în număr de:

  1. Chişinău   până la 3000 oameni     comunitatea este înregistrată
  2. Leova     =&= 200 oameni        =============&=====
  3. Călăraşi 300 oameni           ==========&======
  4. Cotovsc (azi Hânceşti-Al.M.) 300 oameni ====&========
  5. Bender 1000 oameni         =====&=======
  6. Căuşeni                          300 oameni            =====&=======
  7. Orhei 1000 oameni            ====&=======
  8. Teleneşti                       300 oameni              ====&=======
  9. Bălţi                             1500 oameni             ====&=======
  10. Făleşti                           300 oameni                ====&======
  11. Briceni                          300 oameni                ====&=======
  12. Tiraspol                          500 oameni                ====&=======
  13. Floreşti                        150 oameni                =====&======
  14. Romanovca                 400 oameni                ====&=======
  15. Râbniţa                          100 oameni          înregistrarea comunităţii a fost refuzată
  1. Lipcani                          250 oameni         Comunitatea a depus cerere
  2. Cahul                             200 oameni         ======&=======
  3. Soroca                         1000 oameni       ======&=======
  4. Edineţ                       300 oameni          =====&=======
  5.   Rezina                       250 oameni        =====&========
  6. Râşcani                      200 oameni        comunitatea n-a depus cerere
  7. Sculeni                       150 oameni         ======&========
  8. Corneşti                    100 oameni         ======&========

SURSA: Arhiva Naţională a RM, F. 3305, inv. 2, d.3, f. 53

Zilele trecute, răscolind prin hârtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document- bombă cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare, că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust.Acest document, este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, și nu este altceva decât o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri a URSS pentru RSS Moldovenească tov. S. Deseatnicov adresată șefilor de la Moscova, și anume tov. Poleanschii I.V., președinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS. Documentrul este datat cu 8 aprilie 1947, adică cu trei ani după sfârșitul războiului…Mă întreb eu și vă întreb și pe Dumneavoastră, DE UNDE S-AU LUAT ATÂȚEA EVREI ÎN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA? PARCĂ ZICEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL?  Citiți documentrul, și vedeți că numărul evreilor este destul de impunător! Vreți să spuneți că aceștea sunt alții, nu aceia care i-a omorât Mareșalul? Iarăși este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, RSS Moldovenească era în toi foametea organizată de ocupanții sovietici…și care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? E total lipsă de logică! Atunci cum rămâne să înțelegem, au înviat toți din morți?

Am fost primul istoric din Republica Moldova, care am declarat oficial în cadrul Conferinței Științifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca Onisifor Ghibu (în prezența publicului și a participanților la conferință(inclusiv distinșii istorici Ion Coja, Anatol Petrencu, sociologul și politologul Viorel Ciubotaru, etc.) că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Acelaș lucru l-am scris în presa periodică de atunci: ”Flux”, nr.61 din 27 aprilie 2005; ”Flux de vineri” nr.20 din 27 mai 2005

În Arhiva Naţională a RM se află câteva zeci de dosare în care sunt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi împărţite în 2 părţi: documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă; şi documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice. În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atât româneşti cât şi sovietice se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României.

În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului în antisemitism (termenul „antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez”, “antiromân” etc. Paradoxal, dar potrivit logicii nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi câţiva specialişti printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[1]

Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial.

Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria:

A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor…

El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun.

f-120-inv-1-d-763-pag-21-dovada

 Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică.[2]

Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. / secţia militară / intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal. Limitele cronologice ale dosarului sunt, 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a RM, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul este împărţit în 3 părţi: Chestiunea (sau problema – Al.M.), Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17, după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu:

Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R. –

Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe  pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie.

G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.[5]

Cred că comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie  român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi o mulţime de excepţii, greşeli, crime şi masacre.

A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea. Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (de citit ocupat – Al.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.

Astfel în „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” de autorităţile sovietice din 9 persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.

Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – Al.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.[6]

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc (vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N. Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului KGB a RSSM,Mordoveţ .[7]) Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român.

Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau ghetouri din Basarabia şi Transnistria cu lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă  ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii!

În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare, care făceau diferite experianţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva.

Alexandru MORARU, istoric-arhivist și publicist

[1] Populaţia evreiască din România  în timpul celui de-al doilea război mondial,Fundaţia culturală română ,Iaşi , 1994 , pag. 6 / ediţie dilingvă român-engleză/

[2] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române /Filiala Iaşi

[3] Populaţia evreiască…,pag.12

[4] Ibidem , pag.12,14.

[5] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17

[6] Arhiva Organizaţiilor  Social-Politice a RM , F.51 , inv.4, d.60

[7] Ibidem

SURSA: http://www.morarita.wordpress.com

DOCUMENTE DE ARHIVĂ: TRAGEDIA EVACUĂRII BASARABIEI

 

paul-goma-foto-de-curtea-vecheCENZURAT DE PRESĂ

de Paul Goma

 

1 Iulie 1940

Universul: TRAGEDIA EVACUĂRII BASARABIEI
Însemnările redactorului nostru pentru Basarabia

De 24 ore mă găsesc sub cerul Capitalei şi nu mă pot desprinde de visul groaznic care a fost evacuarea Basarabiei româneşti. Îmi mângâi cei trei copilaşi şi nu-mi vine să cred că sunt în viaţă. Ce caut la această oră matinală pe peronul Gării de Nord, dormind pe coşul de răchită, singura noastră avere salvată în care soţia a aruncat fără să ştie ce, câtăva rufărie, desperechiate?

Nu. Nu este vis. Este cruda realitate. Sosesc mereu trenuri cu refugiaţi şi din ele coboară fărâme din marea dramă naţională care a început să se desfăşoare fulgerător.

 

În noaptea de Joi, 27 iunie [s.m.].

S-a făcut dimineaţă şi în zadar aştept să bată clopotele catedralei din Chişinău şi ceasul Primăriei vestind începerea muncii.

În apropiere se aud sughiţuri înecate în lacrimi, se deschid ochişorii copilaşilor privind miraţi forfoteala peronului.

Aveţi rude? Vor copiii lapte? – întrebări ce măresc durerea, dar aduc mângâierea. Nu suntem între străini. Nu se va apropia nimeni pentru a ne suprima viaţa. Nu vedem ţevile revolverelor întinse. O singură zi şi o noapte ne desparte de clipa în care ne aflam în Chişinău. Atâta doar. Vestea dureroasă a venit peneaşteptate şi atât de fulgerător, încât nimeni n-a mai putut să-şi păstreze calmul şi sângele rece.

Joi, la 6 dimineața, mă găseam la comandamentul Corpului 3 Armată. Se anunțase de cu noapte că, trupele sovietice vor intra în Capitala Basarabiei la ora 10 în aceeşi zi. (…) La ora 7 s-a anunțat oficial: „Trupele sovietice vor intra la ora 2 d.a.”

În oraş nu se mai putea găsi cu uşurinţă nici un fel de mijloc de transport la gară, la o depărtare de 4 km. de centrul oraşului.

Coloane de refugiaţi, fiecare cu câte o legătură în mână, mame purtînd copii în braţe şi târând pe alţii, ochii împăinjeniţi de lacrimi, paşii grăbiţi cu o singură ţintă: gara. Suflete zdrobite cu o singură dorinţă, salvarea vieţii.

În grădina publică şi-au făcut apariţia bandele teroriste. Nucleele comuniste au intrat să înfigă steagurile roşii.

Comandantul militar desfăşoară patrulele pentru a pune pe goană pe acei care, înarmaţi, opresc automobilele şi mai ales trăsurile, smulgând bagajele şi poşetele din mâna femeilor.

Cuiburile locale de comunişti, în unanimitate alcătuite din evrei au ocupat în chip de simpli spectatori centrele şi colţurile străzilor, gata spre a da semnalul începerei devastărilor şi execuȚării fruntaşilor româ­ni care nu vor mai avea timpul să părăsească oraşul în momentul intrării trupelor sovietice.

În faţa redacţiei noastre, pe strada Ştefan cel Mare, un grup de comunişti evrei, arhicunoscuţi (…) mă aşteaptă să ies din casă. Unul din ei mi-a făcut „cinstea” să înfigă sub firma Universul o cârpă roşie. (…). Înlocuiesc cârpa roşie cu stindardul Țării (…) 12 ostaşi înarmaţi sub comanda unui sergent ocupă trotuarul din faţa redacţiei. Comuniştii, în faţa ţevilor întinse, dispar.

(…) în timp ce automobilul se pune în mişcare (…) doctorul Derevici, comunistul care de curând părăsise Doftana, îmi comunică, la telefon că nu trebuie să uit că la 1924, pe vremea revoluţiei de la Tatarbunar, comitetul „Tovarăşilor” m-a condamnat la moarte:„Nu te vom spânzura, vom fi generoşi, îţi vom zmulge câte o unghie pe fiecare zi, cu cleştele” (…)

Iau copiii. Închid casa în care am lăsat tot rodul muncii a 21 ani. (…) Toate ferestrele evreilor sunt deschise. (…)

Iată-mă pe peronul gării ticsit de lume. Rapidul de București format din 30 vagoane este arhiplin (…) Câteva mii de oameni vor să pătrundă cu orice preţ în el (…) Mamele îşi îndeasă copiii prin ferestre. Altele îi strigă disperate pe cei rătăciţi. Bărbaţii care se tăvălesc pe jos cu braţele şi picioarele fracturate, cu faţa însângerată în lupta pentru ocuparea locului salvator. (…)

Din oraş vin ştiri dureroase. (…) Listele întocmite de organi­zaţiile comuniste locale1 cuprinzînd numele românilor basarabeni şi a celor din regat, destinaţi aresȚării şi suprimării, au fost împărţite de avo­catul Karol Steinberg şi avocata Etea Diner, tovarăşa de idei a lui Constantinescu-Iaşi şi dânsa evreică şi de curând ieşită din puşcărie. Bandele au început devastările pe str. Ion Inculeţ, unde îşi au gospodăriile majoritatea fruntaşilor basarabeni între care Pelivan,Gherman, Pântea şi alţii. De acolo au coborât şi, unde au dat de o casă de român, au pus în funcţie târnăcoapele, au dat în lături uşile şi au scos în stradă mobila şi lucrurile de valoare (…). Rezultatul jafului s-a depozitat în locurile indicate de cu vreme, odată cu împărţirea listelor. (…)

Înainte de a intra în prima staţie după Chişinău, coloane groase de fum se ridică jertfitoare către cer. Identificăm baia „Dobromirov”. Arde biserica Mazarache, cu trecut istoric românesc. Comuniştii evrei au inaugurat astfel începutul nefastei lor opere împotriva lăcaşurilor sfinte. În vagonul de alături stă o femeie îngenunchiată şirosteşte rugăciuni însoţite de blesteme împotriva păgânilor, atâta vreme la sânul generos al neamului. Despre acest moment, profund de impresionant, află tot trenul. Genunchii cedează singuri. Toţi cădem în ei. Nimeni nu mai poate opri lacrimile.

Doamne, Dumnezule, pedepseşte-i Tu! Numai puterea Ta poate face asemenea minuni. Numai Cerul poate arunca focul pentru nemernicii pângăritori de altare (…)

„Elefterie Negel, Universul din 1 iulie 1940” – text cenzurat.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr. 941, f 250-254.

 

*

30 iunie. [1940] A sosit Neculai care vine de trei zile pe drum, în tren. A plecat vineri de la plasa Buneşti, de pe malul Nistrului, retrăgându-se cu un regiment de artilerie (…) Aflând că e fratele meu, colonelul Manoil i-a pus la dispozitie o căruță pentru a-şi transporta câteva geamantane până la Chişinău. Acolo a fost o luptă gigantică pentru a putea ocupa un loc într-un vagon de marfă. De-abia şi-a putut salva un mic geamantan. Tot bagajul i-a rămas pe peronul gării, cum s-a întâmplat cu toată lumea care, pentru a se salva, a renunțat la toate bagajele. Neculai povesteşte scene sfâşietoare despre ce a văzut prin gările de la Chişinău până la Ungheni. Familii cu copii care nu se puteau urca în vagoane, tata într-o parte, copiii în alta, soția urcată şi ea sau rămasă pe peron. (…) A asistat la uciderea multor evrei, în cursul drumului, de către legionari sau cuzişti care strigau în gura marecă „toti jidanii trebuie ucişi, întrucât sunt aliații bolşevismului rusesc”. Neculai spune că a văzut cu ochii lui, atât în gara Chişinău, cât şi în celelalte, până la Ungheni, bande de evrei, înarmați cu revolvere şi bâte care încercau să oprească populația românească să urce în tren.  Neculai n-a fost niciodată antisemit. De data aceasta a rămas şi el uluit de ce a văzut la aceşti nenorociți, care purtau stegulețe roşii şi panglici roşii la mână, pregătiți să întâmpine trupele bolşevice. „Acum”, zice el, „încep să-i înțeleg pe legionari şi pe cuzişti”.

(Ioan Hudiţă, Jurnal politic, 1, pp. 222-223)

 

*

 

NOTĂ – 1 iulie 1940

Atitudinea evreilor în legătură cu evacuarea teritoriilor cedate

(Soroca): 1. În ziua de 28 iunie, ora 16,30-17, comuniştii evrei din oraş au ocupat Poliția şi Primăria (…). La Poliție a vorbit avocatul evreu Michel Flexor care a defăimat autoritățile şi administrația românească. În acest timp a apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir şi agentul Eustațiu Gabriel (…) Aceştia au fost mai întâi perchezitionați apoi puşi cu mâinile în sus în Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetaş, unde au fost împuşcaţi de Michel Flexor (subl. în text).

  1. La ora 17 un autocamion cu tezaurul Administrației Finan­ciare Soroca în valoare de circa 15-18.000.000 lei (…). În Piața Unirii însă, autocamionul în care se aflau Locot. Pavelescu Gheorghe, mai mulți subofițeri, Vartolomei, Dirigintele Oficiului Poştal avocatul Gheorghe Stănescu a fost oprit de evrei care au rupt galoanele loco­tenentului Pavelescu ale subofițerilor, în asistenţa soldaților sovie­tici (subl. în text). În fața acestei situatii, Locot. Pavelescu şiVartolomei au dat 50-60.000 lei la doi evrei care i-au scos din mulțime.

Subofițerul Ene, fugind, a fost impuşcat pe la spate. Avocatul Stănescu a fost dat jos din maşină, de către avocatul evreu Pizarecsky (?) Alexandru; din informaţii reiese că a fost executat. Autocamionul cu tezaurul a rămas în mâna bandelor de evrei (subl. în text).

  1. Din informații rezultă că au fost asasinați ulterior de evrei administratorul financiar Gheorghiu Ion şi Cpt. Georgescu de la Cercul de Recrutare.
  2. Maiorul Virtic Gheorghe, comandantul Legiunii de Jandarmi Soroca şi Cpt. Ramadan (…) însoţiţi de un număr de subofițeri, căutând să se refugieze cu o maşină au fost opriţi de evrei, care le-au rupt galoanele, dîndu-le apoi drumul. (…)
  3. Preoţii care voiau să se refugieze au fost opriţi de evrei şi întorşi înapoi în oraş.

 

(Bălți) 1. În staţia Bălţi a fost împuşcat în ziua de 28 iunie a.c. un individ de către o persoană necunoscută. Cadavrul a fost expus pe peron, spunându-se că a fost împuşcat de soldații români, cu scopul de a provoca reacţia bandelor de comunişti evrei împotriva populației româneşti (subl. în text) (…)

 

(Chişinău) 1. În ziua de 28 iunie a.c. la ora 16 a aterizat la Chişinău un grup de 20-30 avioane ruseşti. Imediat evreii au arborat drapele roşii, pornind manifestații de stradă la care se adăugau deţinuţi comunişti liberaţi din penitenciarul local. Manifestanţii au barat străzile, nepermiţind accesul spre gară a populației care se evacua. Pe tot parcursul manifestanţii evrei şi comunişti strigau: „Jos Carol!”, „Jos Armata Română!”, „Trăiască Stalin și Armata Roşie!” Poliliştii care au vrut să facă ordine, pentru ca populația ce se evacua să se poată scurge spre gară, au fost prinşi, iar comisarii Lascăr Nicolae, Mateescu Constantin, Severin și Stol au fost executaţi de evrei în stradă prin împuşcare (subl. în text).

  1. Pe strada Alexandru cel Bun (Alexandrovskaia) funcționarii români care voiau să meargă spre gară au fost împiedecaţi de o masă compactă de evrei şi ruși care ocupau trotuarele amenințând și aruncând cu pietre (subl. în text). (…)

 

(Cernăuți) 1. Încă înainte de intrarea trupelor sovietice populația evreiască a devastat bisericile a impuşcat pe mulți dintre capii autorităților. Printre cei ucişi sunt şeful gării, un locotenent-colonel de regiment, probabil primarul oraşului și foarte mulți polițiști,precum şi gardieni publici (subl. în text).

  1. Evrei comunişti între 15-16 ani au comis acte de barbarie [subl. în text], dezarmând pe soldaţii români, pe ofițeri şi pe poliţişti, înfigându-le propriile baionete (…).

 

(Vijniţa) 1. Întreaga dezordine a fost provocată de evreii comu­nişti şi ucraineni.

Doctorul evreu Winer, şeful Sanatoriului din Vijniţa nu a dat voie personalului român să părăsească sanatoriul, a rupt steagul românesc, din care a oprit numai fâşia roşie cu care s-a încins peste piept, strigând că a sosit ceasul evreilor.

  1. În ziua de 28 iunie a.c. când trupele sovietice au intrat în oraş au fost întâmpinate (…) de evreul Şatran, înconjurat de populația evreiască (…)
  2. O bandă în frunte cu avocatul Raufberger a atacat pe perceptor şi pe pretor, obligîndu-i să-i predea banii din casa percepţiei (subl. în text).

(Din Nota Serviciului Special de Informații – iulie 1940)

 

Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 948, Secția 2, dosar nr. 941, f 53-57. Copie.

SUBCENTRUL Nr. 1

1 Iulie 1940, ora 11

RAPORT INFORMATIV TELEFONIC

  1. Azi 1 Iulie 1940, ora 9,40, dupăunele greutăți şi lipsuri s-a terminat scurgerea peste podul de pe Prut, Branişte-Ștefăneşti, a Brig. de Cav. comandată de Dl. Colonel Postelnicescu. Brigada are lipsă mai mulți oftțeri şi trupă şi materiale.

Această brigadă a fost supusă la cele mai mari greutăti, şicane, umiliri din partea autorităților sovietice militare, în asociație cu bande­le de bolşevici şi jidani civili, care în nimic nu au respectat convenția în legătură cu retragerea trupelor noastre.

Toate aceste greutăți au avut loc numai grație [datorită] faptului că trupele noastre au avut ordin precis de a nu trage.

  1. Constructorul [?] de telefoane Bârsan Mihail din Briceni, județul Orhei ne comunică următoarele:

În noaptea de 28/29 iunie, ora 2, au încercat a trece podul de peste Prut, în punctul Lipcani-Rădăuți mai multe tancuri sovietice, trăgând focuri de intimidare. Au răspuns soldații noştri şi bolşevicii s-au retras.„Jidanii din Lipcani strigau Trăiască Rusia Sovietică şi Stalin” (…)

 

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond948, dosar nr. 155, f 5.

TELEGRAMĂ

BUJOR [cod: Corpul 10 armată] – 1.VII. 1940

CĂTRE M. St. Major, Secția 2, B.

  1. Trupele sovietice au atins pe toată lungimea ei linia de demarcație.

(…) 2. Se pare că Sovietele manifestă tendința de a nu se mulțumi cu ce au ocupat până acum. În rândul militarilor sovietici se aude vorbindu-se că ei trebuie să ajungă cât mai repede la Ploieşti.

În cursul zilei de 1 Iulie comandantul rus din fața oraşului Siret a cerut comandantului român predarea oraşului în timp de 24 ore, amenințând că îl va ocupa cu forța dacă nu-1 predăm de bună voie. Menționăm că oraşul Siret este la Sud de linia de demarcație fixată tot în cursul zilei de azi. Câteva tancuri sovietice din Lipcani au înaintat pe podul Lipcani-Rădăuți având intenția să treacă Prutul la Rădăuți. Primite cu focuri de arme şi arme automate de unitățile noastre tancurile s-au retras. (…)

Dl. G-l. Constantinescu, Comand. C. 10 A, mi-a afirmat că şi D-sa are impresia că armata sovietică nu se va ține de angajamente şi profitînd de succesele prea uşoare obținute până acum, nu ar fi exclus să reia înaintarea peste linia de demarcație.

  1. Din cauza actelor ostile la care s-au dedat evreii din Bucovina şi Basarabia împotriva militarilor români, toată populația românească din teritoriul neocupat şi unii militari, grade inferioare mai ales, execută represalii contra evreilor: sunt bătuți, aruncați jos din trăsuri etc. Asemenea excese ar putea determina o intervenție a armatei sovie­tice sub pretext de a menține ordinea. Se impun urgente măsuri pentru a opri asemenea acte din partea noastră acum. (…)

Maior (s.s.) Bădărău Nr. 1225 din 1. VII. 1940

 

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 85-86.

 

2 Iulie 1940

SINTEZĂ:ACŢIUNEA EVREEASCĂ

 

  1. EVREII DIN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII
  2. Comitete Revoluţionare:

La Cernăuți comisar al poporului este actualmente evreul Salo Brül, de profesiune fotograf, primar este evreul Glaubach, ajutor de primar evreul Hitzig, iar prefect este alt evreu, Meer sau Beer.

La Chişinău sovietul comunal este condus de avocatul evreu Steinberg, originar din Huşi.

La Chilia Nouă s-a format un comitet local condus de evreul dr. Rabinovici, medic primar al oraşului.

Foştii gazetari evrei de la „Adevărul” şi „Dimineața” anume Torziman [corect: Terziman – vezi Nota 1 la acest capitol] şi Cândea au căpătat funcțiuni importante în Basarabia.

La Soroca conducătorul acțiunii teroriste a fost evreul Leizer Ghinsberg, gardian public la Poliția locală.

 

  1. Atentate şi asasinări

Bandele evreo-comuniste din Chişinău au jefuit pe refugiatii care nu aveau posibilitatea să se apere. În diferite gări (…), în grupuri, cu drapele roşii, încercau să facă presiuni pentru a determina pe călători să coboare. În unele cazuri au cedat numai după ce călătorii s-au apărat cu focuri de armă.

La Chişinău, o bandă de comunişti evrei a încercat să linşeze pe studenții teologi care au scăpat numai datorită intervenţiei unui detaşament de jandarmi care au făcut uz de arme.

Inspectorul financiar Preotescu şi fostul inspector financiar, pensionar Pădureanu (…) au fost împuşcați.

La Chişinău listele de executări1 (subl. mea, P.G.) au fost întocmite de intelectualii comunişti evrei: av. Carol Steinberg, avoca­ta Etea Diner şi dr. Dorevici. (…) avocatul evreu Steinberg, în fruntea unui grup, a aruncat cu pietre în trupele române care se retrăgeau.

Perceptorul şi notarul din Ceadâr-Lunga (Tighina) au fost omorâți.

Preotul Bujacovski din Tighina a fost împuşcat de terorişti evrei. Deasemeni colonelul Adamovici, fost senator. Şeful postului de jandarmi din

Abaclia (Tighina) a fost împuşcat de evrei.

În Cazaclia şi Ceadâr-Lunga au fost omorâți notari, preoți, poliţişti. La Reni au fost incidente grave între evreii care împuşcaseră 2 marinari români şi autoritățile militare româneşti. Evreii purtau brasarde roşii. Au fost impuşcati 15-20 terorişti evrei comunişti.

În judeţul Cetatea Albă bandele comuniste evreeşti au schingiuit preoți, le-au ars bărbile cu țigări, au devastat biserici.

La Cernăuți un grup de evrei a asaltat şi lovit cu pietredouă autocare în care se aflau soldați; evreii au cedat numai când aceştia au făcut uz de arme.

Față de toate aceste orori comise exclusiv de către evreii basarabeni, se observă o adâncă indignare a populației româneşti, care în unele cazuri nu-şi poate stăpâni sentimentul de revoltă (…)

Militarii (…) erau foarte revoltați contra evreilor, fiind hotărâți a linşa orice evreu ar întâlni, întrucât asistaseră la agresiunea evreilor împotriva ofițerilor şi soldaților români pe linia Cernăuți-Dorneşti, cu care ocazie se afirmă că ar fi fost omorât un ofițer superior şi răniți mai mulți ofițeri şi soldați români.

Tot în ziua de 1 Iulie a.c. la ora 18,30, la Bârlad, un grup de militari a împuşcat mortal pe evreul Poise (?) Leib Goldstein, comer­ciant din acel oraş. Numitul a fost transportat la spitalul local în stare de comă.

 

  1. Propaganda antinaţională

Încă înainte de retragerea autorităților româneşti s-au constituit de către evreii comunişti locali comitete orăşeneşti care (…) au organizat primirea trupelor sovietice cu flori (…), s-au dedat la manifestațiuni ostile împotriva autorităților în retragere, patronând şi îndrumând în acelaşi timp acțiunea teroristă.

Conform instrucțiunilor, aceste comitete, imediat ce s-a aflat de hotărârea Consiliului de Coroană [de a accepta diktatul sovietic – n.m.], evreii au înlocuit în grabă firmele româneşti cu altele ruseşti.

Cu ocazia trecerii trupelor române prin sate, oraşe şi gări, evreii manifestau ostil, în unele cazuri aruncând cu pietre.

În exodul lor, refugiaţii au avut de întâmpinat vexaţiuni, umilinți, lovituri, iar unele cazuri au trebuit să lase în urmă morți, numai datorită comuniştilor evrei, care în afară de asta i-au devalizat de puținele lucruri care mai scăpaseră.

Pe de altă parte, pentru a împiedeca retragerea populației româ­neşti, evreii distrugeau vehiculele (…), iar în unele cazuri au încercat să incendieze traversele de cale ferată, pentru a provoca deraieri.

Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări trenurile refugiaţilor pentru a-i înjura şi a le arunca cu pietre şi orice obiecte ce le cădeau la îndemână, creând o impresie oribilă. (…)

(…) refugiaţii basarabeni comentează faptul că împreună cu românii de peste Prut care se retrăgeau în interiorul Țării, sosesc gru­puri de tineri evrei originari din Basarabia. Aceşti tineri evrei au fost observaţi (…) că au atitudine de veselie şi satisfacţie, ceea ce nu cadra cu situaţia celui care îşi părăseşte avutul, oricât de modest, familia şi mediul în care a trăit. De asemenea refugiaţii români au observat la aceşti tineri evrei că posedă valută forte, dolari şi lire sterline, care nu ar putea fi justificate nici de ocupaţiile şi nici de veniturile lor normale (…). Considerînd şi faptul că actualmente mişcarea populației evreeşti basarabene este înspre Basarabia, nicidecum în sensul părăsirii acestei provincii, cercurile menţionate formulează presupunerea că aceşti tineri basarabeni au de îndeplinit în ţara noastră misiuni contra ordinei publice şi siguranţei statului.

 

III. EVREII DIN RESTUL ȚĂRII

(…) Părăsind teama şi atitudinea de rezervă, aceste cercuri [evreeşti] au adoptat spontan o atitudine de accentuată veselie, manifestată îndeosebi prin comentarii zgomotoase în grupuri nume­roase pe străzi şi în localuri publice asupra evenimentelor (…), aprecieri jignitoare la adresa Țării noastre, a conducătorilor statului, a armatei şi a tot ce este românesc şi în același timp o vie simpatie pentru acţiunea sovietelor (…)

(…) în toate casele evreieşti având aparate de radio-recepţie s-au ascultat posturileemiţătoare sovietice, neomiţînd să deschidă larg ferestrele, îndeosebi când acestea transmiteau „Internaţionala”(…) S-a început răspândirea discretă a fotografiilor cu Stalin.

Ca şi la Bucureşti, în provincie şi îndeosebi la Timişoara popu­laţia evrească locală la aflarea vestei şi-a manifestat satisfacţia prin aceleaşi gesturi şi manifestări.

După răspândirea însă în opinia publică a ştirilor privind jaful şi acţiunea teroristă întreprinsă de evrei la intrarea trupelor sovietice în provinciile ocupate, veselia care cuprinsese cercurile semite din Capitală şi provincie dispărând, a făcut loc unei acute îngrijorări faţă de perspectivele unor ample represiuni ce se presupunea că urmează a se întreprinde ca urmare a terorismului la care s-au dedat coreligionarii lor din Basarabia şi Bucovina. Sesizând indignarea care a cuprins întreaga suflare românească la aflarea celor petrecute în Basarabia şi Bucovina, conducătorii evreimei, în frunte cu dr. Filderman şi Şef Rabinul Alexandru Şafran au recomandat expres coreligionarilor lor, prin intermediul comunităților, să se abţină de la orice manifestare care ar putea crea incidente cu populația românească.

 (…) Teama de eventuale represiuni, precum şi propaganda întreprinsă de evreii basarabeni de a imita gestul lor [de a trece în Teritoriile Ocupate] au creat, îndeosebi în rândurile evreilor aparţinînd micii burghezii, un pronunţat curent de emigrare în pro­vinciile ocupate. Această acţiune îşi găseşte în plus aprobarea unora din cercurile conducătoare evreieşti, în frunte cu dr. Filderman, Şef Rabinul dr. Şafran şi scriitorul Horia Carp care întrevăd astfel posibi­litatea descongestionării teritoriului ţării noastre de un important număr de evrei (subl. m. P.G.).

În schimb se constată opoziţia manifestată de către cercurile evreeşti sioniste socialiste care militează pentru emigrarea evreilor în Palestina. Deşi cuprinsă de panică, o bună parte de evrei continuă să păstreze (…) o atitudine ostilă Țării noastre (…)

Excepţie făcând de la atitudinea generală manifestată de evrei în actualele împrejurări membrii cercului „Mutualitatea”, cu sediul în str. Spătarului nr. 15, critică cu asprime acţiunea teroristă întreprinsă de coreligionarii lor în Basarabia şi sunt decişi să participe, cu maximum de mijloace, la acţiunea de ajutorare a refugiaţilor.Explicaţia acestei atitudini constă în aceea că membrii acestui cerc sunt în majoritate bine situaţi materialiceşte şi în totalitatea lor se recrutează dintre refugiaţii din URSS, care au avut de suferit de pe urma instaurării regimului bolşevic în acest stat.

 

III. TRECEREA ÎN TERITORIUL OCUPAT DE SOVIETE

Acţiunea trupelor sovietice în Basarabia şi Bucovina a avut ca urmare o emigrare a numeroși evrei basarabeni din capitală în aceste provincii. Se constată că totalitatea celor csre pregătesc plecarea din Capitală [spre Basarabia] se recrutează din meseriaşi, mici comer­cianţi, misiţi şi unii studenţi lipsiţi de o situaţie materială bună. Deasemeni încearcă să părăsească Țara şi o serie de liber profesionişti, intelectuali, majoritatea dintre aceia care au fost excluşi de la exercita­rea profesiunilor lor din diverse motive, sau care au fost decăzuţi din drepturile de cetățenie. Motivul care îi determină pe aceşti evrei să părăsească Țara noastră îl constituie în majoritatea cazurilor credinţa abil susţinută de propaganda comunistă că sub regimul sovietic vor reuşi să-şi creeze situaţii mult mai înfloritoare decât cele avute în România, nemaifiind totodată nici obiectul presupuselor represiuni antisemite.Tendinţa de emigrare a acestor evrei, în general încurajaţi de coreligionarii lor originari din Basarabia este însă în parte combătută de către evreii originari din Vechiul Regat, ca şi de cei bine situaţi materialiceşte, care speră încă într-o ameliorare a situaţiei lor în Țara noastră.

În general, cadenţa trecerilor în Basarabia este în medie de aproximativ 10.000 persoane pe zi. (…) De asemenea se înregistrează plecarea din București spre Basarabia şi Bucovina a unui număr de 70- 80 studenţi evrei de la Căminul Studenţilor Evrei Schuller, cunoscut focar de propagandă comunistă.

Este de relevat că faţă de eventualitatea de a rămâne lipsit de cadre, care în bună parte şi peste tot cuprinsul ţării se recrutează din evreii basarabeni, Partidul Comunist din România a dat ordine severe în sensul ca membrii care, fără autorizaţia conducerii partidului, vor părăsi localitălile unde au însărcinări, vor fi socotiţi trădători.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 162-172. Copie

BIROUL STATISTIC MILITAR, București, 2 Iulie 1940, ora 19
RAPORT CONTRAINFORMATIV Nr. 4

1) Evacuarea Basarabiei

  1. a) Dr. Constantinescu, fost primar al oraşului Cernăuți, refugiat, declară următoarele:

Ucrainenii au avut o atitudine foarte corectă faţă de populația românească care se refugia, atât din Cernăuți, cât şi la sate, oferind refugiaţilor alimente gratuite. mulți ucraineni s-au refugiat de asemenea.

Atitudinea evreilor a fost atât de neomenoasă încât a revoltat chiar pe şefii trupelor de ocupaţie, care au dat ordonanţe prin care se atrăgea atenţiunea că se vor sancţiona cu moartea jafurile şi crimele.

Preotul bisericii catolice din Cernăuți a fost împuşcat de evrei. Racoci, directorul penitenciarului Cernăuți a fost împuşcat de către deţinuţii comunişti liberaţi. (…)

f). O refugiată din Ismail declară următoarele:

– Invăţătorul Savitzki, căzut de trei ori la examenul de admitere, intrat ulterior ca funcţionar în Poliția Ismail, a afirmat că la retragerea românilor, el va conduce teroarea contra lor.

– D-ra Galiveski, profesoară la Liceul de fete Ismail, care are sora căsătorită cu un general român al cărui nume nu-1 cunoaştem, îşi manifestă zgomotos bucuria pentru venirea bolşevicilor.

– Fiul avocatului regăţean Popovici, din Ismail, concentrat în prezent cu gradul de căpitan, înainte de retragerea românilor a arborat steaguri roşii la liceul al cărui elev este, la Prefectură şi Primărie, iar pe un Plutonier român de la Manutanţă, a cărui familie se refugiase, l-a împuşcat fără motiv. (…)

g). Locuitorii Bălan Gheorghe şi Coţofan Nicolae, originari din Judeţul Ialomiţa, care au plecat cu ultimul tren de refugiaţi din Cernăuți spun că înainte de intrarea trupelor sovietice, comuniştii din acel oraş – în majoritate evrei – opreau maşinile, autobuzele şi căruţele cu refugiaţi, pe care, după ce-i maltratau, le luau vehiculele, strigân­du-le: „Ne furaţi averea, sunt ale noastre”. O Doamnă care se refugia într-un automobil, opunându-se, a fost lovită cu cuţitul de un comunist. Nu se ştie starea ei.

h). Refugiatul Molnicov Otto, agent de control al Minis­terului de finanţe, din Vășcăuţi, Bucovina, originar din Cernăuți, declară:

– La Ştefăneşti, Jud. Cernăuți, trupele sovietice au arestat un Maior român de Grăniceri, pe care l-au surprins în biroul său şi l-au torturat pentru a lua informațiuni militare.

– În comuna Bărbăteşti, Jud. Storojineț, elementele înaintate ale trupelor sovietice au împuşcat pe Şeful de Post cu trei Jandarmi româ­ni, care refuzaseră să predea armele.

– Reg. 54 Inf., care se afla în Nordul Bucovinei, a fost capturat şi dezarmat. Pe ofițeri, după ce îi dezbrăca şi maltrata, îi menținea arestați, pe soldații români, după ce i-a dezarmat, i-a lăsat liberi.

– Un comisar ajutor de la Poliția Văşcăuți a fost surprins şi luat de bolşevici.

– Ajutorul de primar al Oraşului Cernăuți a fost impuşcat de trupele sovietice. (…)

i). Refugiatul Braicu Ion, originar din Gorj, pensionar militar stabilit la Soroca, declară că Inspectorul Financiar Preotescu şi fostul inspector Financiar pensionar Pădureanu au fost impuşcati de evrei la Chişinău.

j). (…) Steinberg a organizat teroarea contra românilor cu puşcăriaşii liberați şi tineretul evreu.

preotul Bujacovschi, fost consilier eparhial şi alti preoți au fost executați.

– Crucile de la Biserici şi Statuile Regelui Ferdinand şi Ştefan cel Mare au fost distruse.

– La Tighina a fost împuşcat senatorul colonel Adamovici.

k). Refugiatul Condurachi din Bârlad, aflat la fratele său, şeful postului Jand. din Abaclia, Tighina, a declarat că a fost de față când un grup de trei evrei l-a împuşcat pe fratele său. (…)

Arhiva Ministerului Apărării Nationale, fond 948, dosar nr. 155, f 174-178

„Soldatul Hurez Nicolae (…) la 20 de ani avea să trăiască cele mai îngrozitoare clipe (…) Înregimentat la Vaslui va face parte din Regimentul 25 Infanterie. După perioada de instrucție este dus pe granița de la Nistru. Regimentul său era deja pus în alertă având ordin la Podul de la Dubăsari-Căuşeni, de tragere, în cazul în care ruşii i-ar fi forțat trecerea. Acest fapt se petrecea în mai 1940. În urma dictate­lor [?] impuse regele Carol al II-lea pentru a evita pierderile de sânge (avându-se în vedere raportul numeric de forțe masat la granița cu România de URSS) a cedat Basarabia şi Bucovina ruşilor. Retragerea Regimentului 25 de pe linia Nistrului s-a facut „în linişte” până la ieşirea din localitatea Hânceşti. În afara acestei localitățitrei tancuri ruseşti baricadaseră drumul. Prin traducători, ruşii au somat Regimentul 25 Infanterie format din 4.000 de soldați înarmați cu puşti şi câteva mitraliere să dezarmeze şi apoi să-și continue drumul spre România. Îndrăzneala si curajul colonelului român care a comandat regi­mentul 25 a mers până la a amenința că minează întreaga localitate Hânceşti şi o aruncă în aer (…). Fiecare soldatromân purta la brâu câte o mină de aproape un kilogram. Ruşii speriați de această amenințare au retras tancurile pe marginea drumului şi au lăsat cale liberă armatei române.  La câţiva kilometri prin pădurea de la marginea Hânceştiului erau lăsate în voia nimănui peste 50 de tunuri româneşti trase de cai lăsate de un alt batalion care trecuseră printr-o ameninţare asemănă­toare din partea ruşilor. Urma ca aceastea să fie preluate de catre ruși imediat dupa retragerea întregii armate române. Rupţi de oboseală şi venirea serii i-a determinat să ia poziţii de luptă în adăposturi impro­vizate oprindu-se pentru odihnă. În cursul nopţii Regimentul 25 a fost interceptat de o coloană de maşini româneşti venite din Țară pentru a remorca tunurile lăsate în pădurea de la Hânceşti. A doua zi retragerea a continuat trecându-se Prutul pe la Albiţa spre Vaslui. (…)”

 

[1-2 Iulie 1940]  TELEGRAMĂ

Către Marele Stat Major, Secţia II-a  Fr. Graniţa [cod.: Armata4)

RAPORT CONTRAINFORMATIV

  1. Trupele obosite din cauza marşurilor.
  2. Exodul şi triajul refugiaţilor a scăzut simţitor.
  3. Se constată mai multă organizare la trupele care trec Vest Prut. Tendinţa de a veni cu armamentul intact.
  4. Populația, în special evreii din Basarabia continuă de a ataca fracțiuni izolate la adăpostul trupelor ruseşti.
  5. Au fost ostaşi români care, după plecarea din rânduri a basarabenilor, în dorinţa de a nu lăsa în special armament automat, au adus în spate 3-5 puşti mitraliere.
  6. Ostaşii care au răzleţit rătăcesc prin Moldova între Prut şi Siret; trebuiesc recuperaţi.
  7. În general armata şi populația evacuată din Basarabia îşi manifestă revolta împotriva evreilor. Nu sunt excluse manifestări antisemite mai grave din partea armatei.
  8. La Sculeni trupele sovietice care au dezarmat unele detaşamente ameninţă că dacă nu se restituie obiectele rechiziţionate de la cetățenii basarabeni vor trece în Moldova. Evreii care trec în Basarabia amplifică [exagerează] unele restricţii ce li s-au făcut, înrăutăţind relaţiile româno-ruse şi rezolvarea evacuării.

 

D.O. Şeful de Stat Major

Colonel Eftimiu Nr. 21 417 din 2 Iulie 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 73-74

 

 

TELEGRAMA No. 11307

3 Iulie 1940

Gorun [cod.: Grupul de armate nr. 1] către M.St. Major, secţia II-a

Am onoarea a raporta următoarele:

Lt. col. Borş Gheorghe, fost Inspector P.P. la Bălţi, în călătoria ce a făcut cu C.F. pe parcursul Iaşi-Bacău, în ziua de 1 iulie, a obser­vat la toţi ostaşii o stare de spirit foarte agitată contra evreilor, stare despirit care a dat naştere la acte de agresiune ce au degenerat în bătăi şi chiar omoruri, astfel:

  1. În stația Cucuteni, un evreu în haine militare a fost surprins când a scos un revolver din buzunar cu intenţia probabilă [de a trage] într-un general ce se afla pe scara unui tren în trecere. Evreul a fost dezarmat de serg. Paveleanu din Reg. 6 Vânători şi apoi bătut şi străpuns cu baioneta de mai mulți ostaşi. În această staţie alţi 2 evrei au fost aruncaţi din tren, trăgându-se asupra lor.
  2. În staţia Târgu Frumos un alt evreu găsit cu un revolver şi o grenadă în buzunar a fost dezarmat şi apoi omorât.
  3. În stația Bacău 2 evrei au fost bătuţi şi predaţi poliției gării.
  4. Deasemenea, s-a constatat că în gările Cucuteni şi Podul Iloaei şi alte gări, noduri de cale ferată, că soldații care caută unitățile disloca­te din Basarabia şi Bucovina sunt lăsaţi să staţioneze în gări, discutînd între ei şi cu civili situaţia actuală. Din atitudine şi din discuţiile auzite între ostaşi s-a desprins hotărârea acestora de a se răzbuna pe evrei din cauza exceselor connaţionalilor lor din Bucovina şi Basarabia. Pentru a preveni asemenea acte şi a preîntâmpina chiar eventuale mişcări, comandamentul Gorun a luat următoarele măsuri:

În toate gările – noduri de comunicaţie să se înfiinţeze imediat birouri de informaţii care să îndrumeze pe toţi ostaşii care nu-şi găsesc unitățile.

Gărzile militare din gări să fie imediat întărite şi comandate de un ofițer activ din garnizoana cea mai apropiată.

Fiecare tren de persoane sau accelerat să fie însoţit de o gardă comandată de un subofițer care va face poliție în tren la oprire în stații.

 

Comandantul Gorun                                      Şef de stat major

General de Armată Adj. C. Ilasievici                                G-l Tătăranu

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar 155, f 125

(Sinteză informativă – 2 iulie 1940)

(…) Fraţii Birnbaum [din Brăila] afirmă că „Multora dintre români le-a sunat ceasul”.

Iancu zis Jean a ameninţat un birjar că „în curând steagul roşu va fâlfâi şi deasupra Palatului Regal”(…)

Biblioteca Academiei Române, Arhiva Istorică, fond XXIV, dosar nr. 3.377, f 14-19. Copie

TELEGRAMA Graniţa, 346, 3, 14 [3 iulie 1940]

Atitudinea ostilă a populației evreeşti care se manifestă tot mai accentuat în zona Prutului face ca centrele populate de această minori­tate să constituie un focar comunist periculos în dispozitivul armatei. Situaţia operativă actuală impunând măsuri imediate de înlăturare a acestui pericol, armata a luat următoarele măsuri:

Evreii din Fălciu târg şi Drânceni târg, judeţul Fălciu, care doresc – să fie trecuţi imediat în Basarabia; cei care nu doresc însă sunt semnalaţi ca agitatori să fie internaţi provizoriu în zona Vidra, Judeţul Putna: s-a dat ordin Reg. 3 Jandarmi să organizeze o regiune de internare provizorie în această zonă.

 

Comandantul Graniţei

General de corp de armată

  1. Ciupercă

 

Nr. 21473 din 3 iulie 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155 f 155

*

TELEGRAMĂ – Brumar către Marele Stat Major, Secţia 2-a

Brumar; 87, 2, 7 1940, ora 10,30

RAPORT INFORMATIV No. 1814 din 3 iulie 1940

  1. Ieri, 2.7.1940, la 15, în gara Scânteia doi soldați evrei au fost bătuţi de către militari şi aruncaţi pe fereastră, din tren, fără a li se cauza răni grave.
  2. Un convoi de 35-40 căruţe cu soldați din Reg-tul 3 Grăniceri trecând prin satul Săuceni – Botoşani s-a dedat la dezordini, căutând evrei pentru a-i molesta. Prin intervenţiile jandarmilor lucrurile s-au liniştit.
  3. În zilele de 1 şi 2. 7.1940 pe distanţa Vereşti-Paşcani au fost aruncaţi din tren 14 evrei.
  4. Un vagon cu refugiaţi evrei pentru Basarabia, ataşat la trenul București-Iaşi din seara de 2.7.1940 a fost atacat cu focuri de armă dintr-un vagon alăturat, între stațiile Vaslui-Bălteni. 3 morţi şi 6 răniţi.
  5. La sosirea în Iaşi a unui vagon cu evrei care veneau dinspre Galați, ieri, 2.7.1940 la ora 16, aceştia au începus să strige că au fost bătuţi de civili între staţiile Vaslui-Grajduri şi Bârnova, creând alarmă.
  6. Urmare la raportul informativ No. 1783 din 1.7. 1940

Cu ocazia agresiunii produse la Dorohoi, Regimentul 4 Jandarmi informează că sunt 53 morţi şi 6 răniţi.

 

Şeful Biroului Stat. Mil. Iaşi

Lt. Colonel (s.s.) Palade

Transmisă Brumar de Ofițerul Danţoş 3.7. 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 207. Copie.

 

Din „Pesti Ujsag” – 3 iulie 1940, Budapesta

PRESA ITALIANĂ CONDAMNĂ UNELTIRILE EVREILOR DIN ROMÂNIA – Iulie 1940

„Roma”. Interesul ziarelor italiene faţă de evenimentele din România a mai scăzut. Ziarele fac cunoscute comunicatele oficiale ale guvernelor român şi sovietic în legătură cu evenimentele din Basarabia şi Bucovina. Ştirile referitoare la conflictul dintre autorităţile româneşti şi jidovime au produs mare vâlvă la Roma.

Ziarele italiene accentuează că Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare (subl. în text).

După corespondentul din București al ziarului „Giornale d’Italia”, populaţiaromânească primeşte ştirile cu oarecare calm, însă evreii nu-şi pot păstra sângele rece. „Giornale d’Italia” vorbeşte despre atitudine evreilor din România, care, indemnaţi de cei din Londra, doresc a provoca un război civil. Planul sioniştilor din Londra însă nu a reuşit şi evreii din România nu vor apăra Marea Britanie.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr. 941, f 501.

 

*

CORPUL GRĂNICERILOR, Stat Major

Informațiuni obținute în ziua de 2 Iulie 1940 până la ora 18
Frontiera cu URSS

Extras din darea de seamă a Grupului 3 Gr. pază asupra modului cum s-au făcut operaţiunile de evacuare a parte din subunități.

  1. În sectorul companiei 6 Gr. Pază Cozmeni primele forţe sovietice trecute pe teritoriul românesc au fost unități de tancuri în valoare de circa 600, dirijate pe direcţiile (…), urmate îndeaproape de circa un escadron de cavalerie care opera în grupuri de 2-3 călăreţi. Aceşti călăreţi pare că aveau însărcinarea să exploateze panica pro­dusă, să dezarmeze şi să escorteze trupele noastre.

2) În sectorul Companiei 7-a Gr. Pază Carapciu ocuparea teritoriului s-a efectuat cu tancuri (circa 200) care acţionau în serie şi la intervale de timp. Erau urmate apoi de unități de cavalerie, în aceeaşi formaţie şi cu aceeaşi însărcinare.

3) Atitudinea forţelor sovietice faţă de trupele noastre a fost cât se poate de ostilă. Parte din tancurile sovietice care în majoritate nu au respectat orarul de plecare, au devastat trupele noastre în retragere, folosind tancurile ca mijloc de transport de arme pentru înarmarea populației ucrainene. Aceştia [ucrainenii] înarmaţi, s-au dedat la atacarea convoaielor noastre, omorând şi jefuind soldații care treceau izolaţi.

4) O Brigadă de Infanterie sovietică înaintând pevalea Prutului a tăiat retragerea Companiei 1-a Gr. Pază Lipnic, Companiei 2-a Pază Româncăuţi şi Companiei de rezervă din Batalionul 1 Gr. Pază Briceni. Trupa a fost în întregime dezarmată, iar parte din ofițeri, printre care şi Maiorul Georgescu C., Comandantul Batalionului Briceni au fost arestaţi. Maiorul Georgescu a scăpat mituindu-i cu suma de 5.000 lei. Întreaga avere a subunităților a fost jefuită fie de trupele sovietice, fie de populația ucraineană sau bandele de comunişti.

5) În ziua de 28. VI 1940, Domnul General Iliescu urma să aibă o întrunire cu parlamentarii sovietici în Zvanice (în faţa satului Atachi). Contrar hotărârilor anterioare, Delegaţia Sovietică trecuse deja frontiera şi întrunirea a avut loc la Hotin. Parlamentarul rus era însoţit de o gardă de soldați sovietici care ţineau puştile mitraliereîntinse asupra soldaților noştri, pe teritoriul românesc.

Atitudinea delegaţilor sovietici a fost foarte necuviincioasă. Când Domnul General s-a legitimat, parlamentarul sovietic a spus că şi el este General şi vorbeşte de la egal la egal.

Între timp trecuse frontiera încă o Companie sovietică. Ofițerii noştri au fost duşi la Cercul de Recrutare Hotin, unde au fost ţinuţi sub stare de arest. Foarte târziu, după ce au primit instrucțiuni – zic ei – li s-a dat drumul.

6) În momentul retragerii trupelor noastre din Hotin, comuniştii şi evreii în număr foarte mare, manifestau ostil contra Armatei Române. Un ofițer de cavalerie pentru a-i intimida, a îndreptat o armă automată asupra lor. În acest timp, venind o patrulă sovietică, manifestanţii i-au făcut loc după care au deschis focuri împuşcând câţiva soldați, calul şi mânzul căpitanului Teohari C., comandantul Companiei Gr. Pază Hotin. Trupa întreagă dezarmată, cu foarte mare greutate s-a putut degaja pentru a se putea retrage.

7) În general sovieticii s-au purtat foarte rău cu ofițerii şi trupa ce le-a căzut în mână. Ofițerilor şi subofițerilor li s-au rupt epoleţii, batjocorindu-i, iar parte din ei fiind reţinuţi. Au căutat să dezorgani­zeze unitățile, îndemnând ostaşii să plece la vetrele lor, lucru pe care mulți basarabeni şi bucovineni l-au făcut.

Concluzii asupra valorii trupelor sovietice:

Şoferi şi mecanici buni.

Ofițerii, trupa şi mai ales cei din infanterie, foarte slab pregătiţi şi nedisciplinaţi.

Majoritatea din ocupanţii tancurilor erau beţi.

Material slab. Tankete vechi şi uzate.

Modul de comportare a unităților de grăniceri în retragere:

Deşi izolaţi şi legătura dintre unitățile de grăniceri şi trupele de acoperire a fost aproape inexistentă, subunitățile de pază s-au retras în bune condiţiuni, fie pe itinerariile stabilite, fie pe drumurile care le apreciau neocupate şi mai ascunse.

Unităților şi subunităților de grăniceri nu li s-a făcut cunoscutla timp ordinul de retragere de către unitățile de acoperire, din care cauză,  retragerea lor s-a făcut cu întârziere şi în majoritatea cazurilor, după ce ele au fost devastate de trupele sovietice.

Buna stare morală a grănicerilor a făcut ca retragerea să fie executată în condiţii optime, în afară de faptul că din cauza lipsei de timp nu au putut salva nimic din avutul subunităților. Puţinul ce putu­se fi salvat a fost prădat în timpul retragerii, fie de soldaţii sovietici, fie de populația comunizată.

Ordinul de retragere a fost primit cu multă nedumerire. Părăsirea teritoriului naţional fără luptă a dezorientat la început, atât pe ofiţeri cât şi trupa care, deşi în inferioritate ca număr şi dotare, ar fi vrut cu tot dinadinsul să reziste puhoiului duşman pe care îl deprecia ca pregătire.

Totuşi această măsură care li s-a explicat ulterior de ofițeri că este generală şi hotărâtă în interesul Statului, nu a avut nici o influenţă asupra spiritului de disciplină al ostaşilor, care s-au retras în ordine spre locurile de regrupare, cu toată oboseala şi peripeţiile înfruntate, cauzate în drumul lor de bande de evrei comunizaţi.

Moralul lor se menţine încă ridicat şi privesc cu încredere viitorul.

Comandantul Corpului Grănicerilor

General de divizie Th. Şerb

Şeful de Stat Major

Maior Gh. Constantinescu

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155. f 107-109. Original.

 

BIROUL STATISTIC [3 Iulie 1940]

TELEGRAMA No. 11910

GORUN către MARELE STAT MAJOR SECTIA II

În dimineața de 2 Iulie Reg. 3 grăniceri Pază, venind din Basarabia unde a avut dificultăţi foarte mari cu evreii de la Nord de Prut, trecând prin Dorohoi, s-au răzbunat. Au împuşcat mortal 40 şi rănit 15. S-au devastat câteva prăvălii.

Liniştea a fost restabilită imediat cu ofițerii şi trupa lui Ghiocel [cod: Corpul 8 de armată].

Regimentul 3 Pază nu are nici o pierdere.

Comunicarea o face Colonel Halunga, şeful de stat major al lui Ghiocel.

 

D.O. Şeful de Stat Major

General Tătăranu                                      No. 11910 din 3 iulie 1940

Biblioteca Academiei Române. Arhiva Istorică., fond XXIV, dosar 3347, f 88. Copie.

 

TELEGRAMA GORUN către MARELE STAT MAJOR
[Secţia 2-a]

Gorun Nr. 162 din 4.7.1940 ora 21,50

RAPORT CONTRAINFORMATIV – 4 iulie 1940

Urmare la Nr. 11342 din 3 Iulie 1940 din zona Glia [cod: Grupul de Armate nr. 1]

 

De la Ghiocel

Organele Jandarmeriei şi Curtea Marţială a Diviziei 6-a au constatat că devastările diverselor prăvălii şi locuinţe, la Dorohoi, în ziua de 1 Iulie a.c. s-a făcut de către soldații Legiunii de Jandarmi Hotin şi Regimentul 3 Grăniceri pe tot axul şoselei ce trece prin Dorohoi. Focurile au fost trase de soldați. Sunt 43 morţi dintre care 7 militari. Majoritatea morţilor au fost în regiunea cimitirului evreesc, adică la eşirea Sud-Est Dorohoi. Victimele sunt evrei. Panica a fost provocată de zvonul lansat poate intenţionat că la gară se găsesc tan­curi ruseşti care trag. După circa o oră panica a încetat, populația reluându-şi calmul. Din cauza focurilor trase unitățile care ieşiseră din Dorohoi spre Botoşani au început să fugă, lansând zvonul că vin ruşii.
Au fost liniştiţi de un ofițer trimis de comandament cu auto în urma lor.

      De la Pin [cod: Armata 3]

Moralul unităților este bun. Până la 2 Iulie ora 2 au dezertat 39 soldați de origine rusă din unitățile Pajiştei [cod: Corpul 8 Armată].Aceştia locuiau în teritoriul predat. În prezent la Pajiştea sunt arestaţi 12 soldați din Regimentul 56 Infanterie, prinşi în situaţii dubioase după retragerea regimentului. Populaţia nu are sentimente ostile.

De la Brânduşa [cod.: Divizia 7 infanterie]

  1. a) Nu s-au semnalat cazuri de părăsirea unităților de către ofițeri sau subofițeri, decât numai un Locotenent, de origine ucraineană de la Brutăria nr. 7 Campanie şi un farmacist Locotenent de origine evreu din Cernăuți aflat în Ambulanţa Diviziei.
  2. b) Brânduşa are un ofițer şi circa 700 oameni trupă dispăruţi. Se crede că unii ar fi reţinuţi de trupele sovietice, iar majoritatea

 

REPARTIZAT:

Comandam. G-ral al Pazei Terit.

Secţia III-a a M.St. Major

Biroul 1, Secţia 2-a M.St. M.

Subbiroul 2/Bir.2, Secţia 2-a M.St. Major”

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 238

 

*

 

TELEGRAMA – DUD [cod.: Corpul 1 Armată] către M.St. Major, Secţia II-a – No. 141 din 4.7.1940, ora 20,40

RAPORT INFORMATIV No. 1859-149 din 4 Iulie 1940

1) În cursul zilei de 4.7. nu se semnalează până în prezent noi incidente şi agresiuni antisemite.

2) Dintre agresiunile petrecute în zilele de 2 şi 3 Iulie a.c. se raportează astăzi, de către organele de poliție şi jandarmerie din zonă.

Agresiunea contra unui număr de 53 evrei, dintre care unii,cu răni uşoare au fost pansaţi. Au fost deasemenea patru morţi pe distanţa Paşcani-Dolhasca, toţi evrei care au sărit din tren şi şapte găsiţi în pădurea Probota-Baia. Se fac cercetări. În ziua de 3.7. a.c. a fost jefuită o prăvălie din Iaşi de către soldați.

3) Poliţia Roman raportează că asupra individului Isac Marcu din acel oraş s-au găsit manifeste comuniste.

4) Poliția Fălticeni comunică că în seara de 2.7. un individ rămas neidentificat a fost surprins de santinela postului de radio emisiune al Gliei, în grădina unde este instalat acesta. (…)

5) În noaptea de 1/2.7 s-a tras un foc de armă de la colţul cazarmei Flotilei 1 Aviaţie Iaşi, asupra telegrafistului de la Secţia Aviaţiei civile, glonţul pătrunzând pe fereastră fără a-şi atinge scopul.

6) La Bacău a fost descoperită o adunare clandestină sionistă la care au luat parte mai mulți tineri. Sunt 10 arestări. Tinerii sunt originari din Bacău, Iaşi, Tighina şi Cernăuți.

7) La Galați există unnumăr de circa 10.000 de evrei ce vor să se refugieze în Basarabia, cazaţi în mai multe şlepuri în mijlocul Dunărei. Problema hranei, higienei este foarte grea. S-a intervenit de rezidenţă pentru soluţionarea problemei.

8) Populația evreească agitată şi intimidată de ultimele agresiu­ni. A început a fi prudentă în manifestări. În urma măsurilor de pază luate se constată linişte în zonă.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 1, dosar nr. 531, f 164-165. Copie.

 

CORPUL GRĂNICERILOR, Stat Major
INFORMAȚIUNI OBȚINUTE PÂNĂ LA 4.VII.1940 orele 12
FRONTIERA CU URSSS

Imediat după retragerea ultimului element al armatei noastre, evreii şi ucrainenii au arborat drapele roşii pe toate clădirile, manifes­tând în grupuri compacte pe străzi, molestând funcţionarii civili care mai rămăseseră în oraşul Cernăuți.

Străzile sunt înţesate cu trupe. Magazinele sunt închise, afară de cele cu alimente, de unde ruşii încarcă totul în camioane mari şi trans­portă spre interior. De la Liceul Militar au luat tot mobilierul şi toată vesela. Populația de origine românească nu se vede pe străzi.

Faţă de populația germană, care a primit dispoziții de la Consulatul German să rămână pe loc, chiar după ocupaţia sovietică, trupele roşii au o atitudine din ce în ce mai brutală. Spre exemplu se comunică cum că doi germani trebuiau să fie executaţi în cursul zilei de 30.VI. 1940, în faţa casei germane. Informaţia din care rezultă că germanii au primit recomandaţiuni de a rămâne pe loc o deţinem de la un redactor al ziarului DEUTSCHE TAGESPOST care apare la Cernăuți cu sediul la casa germană.

Se face o intensă propagandă în defavoarea României (…) la noi ar fi revoluţie, iar capul statului ar fi fost împuşcat, astfel că trupele roşii au venit să elibereze pe cei asupriţi de tirania boerilor români (…)

Evreii sunt aceia care se ocupă în special cu propaganda. (…)

Soldații şi ofiţerii sovietici întreabă încotro este Iaşul. (…)

În general se observă că unitățile sunt formate din tineri mongoli, între 18-25 ani. Spun că sunt aceia care au luat parte la ocuparea fostei Polonii.

CONCLUZII: (…)

– Manifestațiile de simpatie făcute de populația evreească şi ucraineană la intrarea trupelor sovietice în Cernăuți.

– Tratamentul ostil al sovieticilor faţă de populația germană.

– Propagandă deşănţată făcută printre populație contra conducerii administrației Statului Român. (…)

– Răul tratament aplicat trupei şi ofițerilor noştri.

 

Comandantul Corpului Grănicerilor

General de divizie,                              Şeful de Stat Major

Th. Şerb                                    Maior Gh. Constantinescu

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 333, dosar nr. 97. f 194-196. Original.

 

 

SECRET

ACȚIUNEA EVREEASCĂ

  1. EVREII IN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII
  • Comitetele Revoluţionare:

– La Chilia Nouă în calitatea de şef local al GPU, care execută toată acţiunea teroristă împotriva populației româneşti este evreul Dr. Rabinovici.

Primar al oraşului este fratele său, profesor de ebraică.

  • Atentate, asasinate:

– La Cernăuţi evreii au devastat mai multe biserici, printre care şi cea cu hramul Sf. Nicolae.

– Depozitul de muniții din Rădăuţi a fost atacat cu focuri de armă de către un grup de evrei, care la riposta gărzii depozitului s-a retras lăsând 2 morţi pe teren.

– La Chişinău ziarele sovietice apărute după ocupaţie „Sovietskaia Bessarabia” şi „Bessarabskaia Pravda” sunt conduse de redactori evrei.

– La Cetatea Albă evreii comunişti au oprit un tren încercând să dezarmeze un batalion de artilerie [corect: divizion], renunţând la aceasta numai la intervenţia trupelor sovietice.

În acelaşi oraş au omorât pe protopopul judeţului Crişan Folescu, pe preotul Petru Sinilă, pe şeful gării şi pe ajutorul acestuia anume Ojov. Acţiunea teroristă a fost condusă de evreul Abram Carolic.

– La Volintiri (Cetatea Albă), grupuri de manifestanţi evrei au terorizat populația împuşcând mai multe persoane printre care pe grefierul Ştirbu Iosif, de la judecătoria de muncă.

– La Bălţi bande de evrei au atacat cu focuri de revolver popu­laţia civilă care se retrăgea; deasemeni au rupt crucile bisericilor, arbo­rând pavilionul roşu.

– La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi având ca semn distinctiv steaua evreească cu 6 colţuri şi o panglică roşie.

– La Ismail morarii şi brutarii, toţi evrei, au refuzat să scoată pâinea cu o zi înainte de ultimatum, răspândind, imediat după anunțarea ultimatumului zvonul că lipsa de pâine se datoreşte faptului că făina a fost rechiziţionată de armată. Zvonul a produs agitaţie, iar bandele de terorişti evrei au devastat manutanţa locală, omorând pe Locot. Alexandrescu şi Plut. Major Jianu. Datorită tot instigaţiilor evreo-comuniste, 20 din cei 23 soldați ai manutanţei s-au răsculat ajutând la asasinarea celor menţionaţi.

– La Reni un grup de comunişti evrei izbeau cu buzdugane improvizate pe cei ce voiau să se refugieze pe vaporul „Carpaţi” care pleca în ţară. Vaporul nu a putut pleca din cauza acestor evrei decât tăind parâmele.

– În gara Reni populația evreească a arborat pavilionul roşu. În comuna Ashita 2 soldați care rămăseseră în urmă au fost împuşcaţi în picioare de populaţia evreească.

– La Chilia Nouă comuniştii evrei au devastat bisericile, au arborat drapele roşii în localurile autorităților şi au împiedecat popu­laţia să se refugieze în interiorul ţării.

– La Gura Humorului evreii au sechestrat autovehiculele neper­miţând retragerea populației româneşti.

– La Herța (Dorohoi) înainte de intrarea din greşeală atrupelor sovietice, evreii comunişti au ucis patru ofițeri români, iar zece soldați evrei dintr-un escadron de cavalerie şi-au ucis locotenentul (informaţie neverificată).

– La Roman, un căpitan a fost împuşcatde patru evrei care imediat au fost omorâţi cu baionetele de un grup de soldați (informaţie neverificată).

– La Cucuteni (Iaşi) un evreu în haine militare scoţind un revolver, probabil pentru a împuşca un general, a fost linşat. (…)

– La un punct de la fortificaţiile de pe Nistru,un ofițer evreu a deteriorat aparatul de radio, aşa încât detaşamentul respectiv de lucru, fiind izolat, nu a putut lua la cunoştinţă de ultimatum decât la apariţia trupelor sovietice. […]

 

  1. EVREII DIN RESTUL ŢĂRII

Continuând să aplice tactica, tinzând să arate că evreii din ţara noastră nu vor fi făcuţi sub nici un raport răspunzători de actele tero­riste săvârşite de coreligionarii lor din provinciile ocupate împotriva populației autohtone şi a autorităților, fruntaşii evrei din Capitală au ales o delegaţie în frunte cu Achile Şaraga, fost ajutor de primar, în scopul de a prezenta consilierului Regal Dr. Alex. Vaida Voevod, ministru de stat şi a-i înainta o moţiune exprimând solidarizarea evrei­lor la doliul Țării, odată cu protestul lor împotriva actelor de teroare săvârşite de coreligionarii lor în Basarabia şi Bucovina.

Pe de altă parte fruntaşii evrei au transmis coreligionarilor lor dispoziţiunea de a-şi păstra calmul şi, abţinindu-se dela manifestări menite să irite opinia publică românească, să-şi continue activitatea ca şi în trecut, întrucât „se poate prevedea că cel puţin până în toamna anului curent, Statul român nu va adopta nici o măsură efectivă menită să elimine din viaţa socială pe evrei”.

Cu toate recomandările de linişte şi comportare ireproşabilă faţă de autohtoni primite din partea conducătorilor pe de o parte, opinia publică evreească din Capitală şi provincie continuă să rămână ingri­jorată de perspectiva unor severe reacţii din partea Statului şi apopulației româneşti, iar pe de alta, se produc noi acte din partea evreilor menite să evidențieze profunda lor aversiu ne pentru poporul, armata şi conducătorii Statului nostru.

În acest sens, se relevă impresia de panică produsă de zvonul care se încearcă a se lansa printre evrei, privind intențiaConsilierului Regal N. Iorga de a alcătui un memoriu pe care să-1 înainteze forurilor superioare conducătoare,  în care reeditând unul din punctele de program ale fostului partid național-democrat, să ceară expulzarea imediată a evreilor pentru a fi puşi astfel în imposibilitatea ca organizându-se să poată eluda măsurile antisemite care se vor lua de către autorități.

Cât priveşte manifestările trădând sentimentele ostile ale evreilor față de Țara noastră se menționează între altele următoarele:

În portul Constanța majoritatea birourilor de expediție şi vânza­re fiind deținute de evrei, aceştia interzic expedierea materialelor şi mărfurilor aflate în depozite scontând o eventuală ocupare inamică a Dobrogei.

Se menționează că o bună parte a materialelor aflate în depozite sunt destinate a fi folosite pentru apărarea natională.

La Galați evreul Max, patronul prăvăliei de haine vechi„Braufman Sami” din Piața Nouă a fost auzit de câtre un grup de refugiați adresând amenințări românilor, spunând între altele că „peste 5 zile le va plăti el polița”.

Deasemeni evreul Schächter, proprietarul unei băcănii din acel oraş, deşi este bine aprovizionat, refuză categoric să vânză orice fel de marfă clienților români, la adresa cărora proferă injurii şi amenințări.

La Brăila (…) frații Birnbaum (…) afirmă că „multor dintre români le-a sunat ceasul” şi că au ei pe câțiva cu care să se răfuiască.

(…) Carol Wurmbrandt (…) nu se sfieşte să spună tuturor că „este mândru de originea lui evreească”.

Iancu zis Jean (…) a amenințat pe un birjar că „în curând steagul roşu va fâlfâi şi deasupra Palatului Regal” (…)

Biblioteca Academiei Române; Arhiva Istorică, fond J(XIV, dosar nr. 3.377, f 14-19. Copie.

TELEGRAMĂ – GRANIŢA [cod: Armata 4]

 

Către MARELE STAT MAJOR, Sectia II-a

Granița 396-4/7- 3440 [4 iulie 1940]

  1. Exodul populației a încetat. Pe timpul evacuării au trecut la Tuţora mii de refugiați din Basarabia. Pe podul Daroieni 400, majori­tatea intelectuali. Ei sunt deprimați.
  2. Populația românească din Basarabia rezervată: se poate obser­va o deprimare şi regretul că trupele române au părăsit Basarabia. Populația germană de asemenea nu se arată entuziasmată de sosirea trupelor sovietice.
  3. Acţiunea de răzbunare a militarilor români care sosesc izolaţi din Basarabia continuă să se manifesteze contra evreilor. Actele de răzbunare se petrec mai mult în trenuri. (…)
  4. Fruntaşul Catriniu Alexandru ctg. 1937 [şofer] la maşina delegatului M.St.M. (…) a împuşcat mortal pe fruntaşul T.R. Schur. Cazul se cercetează.

 

D.O. Şef de Stat Major Colonel (ss) Mardari

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar 155, f 250

 

*

Din Journal de Genve, 5 Iulie 1940

 

Scene tragice în Basarabia şi Bucovina

Refugiaţii sosiţi din Basarabia şi din Bucovina povestesc că între trupele sovietice şi autoritățile româneşti s-ar fi produs excese.  Numeroase biserici au fost prădate şi incendiate (…). Adversarii poli­tici ai comuniştilor, cât şi preoţii ar fi fost maltrataţi şi impiedicaţi. (…) Poliţia a fost atacată, iar trenurile cu refugiaţi care se pregăteau să plece au fost lovite cu pietre. (…) Un alt refugiat din Basarabia povesteşte că a văzut alergînd către gară un preot ortodox pe care comuniştii voiau să-1 împuşte. (…) persoane povestesc că primarul Cernăuțiului a fost grav rănit. El a fost destituit şi înlocuit printr-un avocat comunist des­tul de cunoscut. Autoritățile sovietice se degajează de orice răspunde­re (…) susţinind că [incidentele] s-au produs înainte de sosirea trupe­lor sovietice. Cercurile româneşti spun că nu vor uita niciodată faptul că Sovietele nu au lăsat autorităților româneşti timpul necesar (…) Refugiaţii pretind că 90% din populația evreească a rămas în terito­riile ocupate (subl. în text). Cea mai mare partedin evrei aparţin clasei sărace. Evreii bogaţi s-au refugiat însă în mare grabă. Zvonuri neconfirmate încă susţin că ar fi fost incendiată catedrala ortodoxă din Cernăuți şi că Episcopul ar fi rămas la postul său, cu toate că era cunoscut ca un mare duşman al comuniştilor. Autoritățile însărcinate să se ocupe de refugiaţi afirmă că aproape 100.000 de familii s-au refugiat din Bucovina de Nord şi din Basarabia.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2; dosar nr. 941,f 491-492

*

 

Nota informativă nr. 133 (din 6 iulie 1940):

„Activitatea în Cernăuți în primele zile de ocupare”

1.Vineri 29 iunie 1940.La ora 14 s-au adunat în Piaţa Unirii din Cernăuți circa 200 lucrători exclusiv evrei care aveau cu ei un steag roşu ce avea cusut pe el secera şi ciocanul, arborându-1 pe clădirea primăriei (…) şi tabloul lui Stalin şi Molotov pe monumentul Unirii (…) Aceşti lucrători erau sub conducerea cunoscutului comunist evreu Vagner. La ora 16 aceeaşi coloană de lucrători evrei s-a dus la podul de peste Prut, pe drum încolonându-se şi alţi lucrători cu steaguri roşii în mână, unde au primit trupele [sovietice] cu urale şi strigăte care ajunsese la delir. Vagner a cerut pentru toţi lucrătorii arme ca să plece şi să apere populația autohtonă contra burgheziei române, formând aşa zisa poliţie muncitorească. După intrarea trupelor în oraş, toţi aceşti muncitori au primit de la trupele sovietice arme, postându-se în faţa clădirilor care trebuiau ocupate de autoritățile de stat, formînd paza care a stat până Duminică seara.

  1. Sâmbătă 29 iunie 1940. (…) comandantul sovietic al oraşului Cernăuți a dat dispoziţii ca toate prăvăliile să fie închise în afară de restaurante şi băcănii (…)
  2. Duminică 30 iunie 1940. A apărut un comunicat sovietic în limbile ucraineană, evreească, germană şi română în care se repetă ordonanţa privitoare la închiderea prăvăliilor şi [la interzicerea] vânzarea băuturilor spirtoase în afară de bere.

Ordonanţa mai prevedea: circulaţia se interzice după ora 21; oraşul se declară în stare de asediu (…) Toţi posesorii de arme, inclu­siv cei care le-au primit de la trupele sovietice (…) [sunt convocaţi] la comandatură spre a le depune (…).

  1. Luni 1 iulie 1940. S-au depus toate armele, ceea ce n-a plăcut evreilor. (…)
  2. (…) Marţi dimineața s-a prezentat la oficiul de telefoane un diriginte venit din interiorul Rusiei, evreu şi un inginer, tot evreu.(…)

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 321-322. Copie

SECRET 7 Iulie 1940

ACȚIUNEA EVREEASCĂ

  1. EVREII ÎN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII

 

Atentate asasinate.

Din relatările tuturor refugiaţilor din provinciile răpite reiese că atitudinea manifestată de populația evreească din aceste provincii, atât faţă de armata română în retragere, cât şi faţă de populația civilă care se refugia a luat forme care depăşesc o imaginaţie chiar divagantă. Imediat după anunțarea ultimatumului sovietic şi înainte de intrarea Armatei Roşii, în toate oraşele basarabene şi nord bucovinene, s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineret de ambe sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcționarii judecătoreşti, polițieneşti, slujitorii altarului, precum şi financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării casieriilor Statului, întrucât, în afară de zelul revoluţionar, bandele au arătat o pronunţată tendinţă pentru adunarea de capital, în flagrantă contra­dicţie cu principiile anticapitaliste cuprinse în doctrina în numele căreia îşi desfăşurau actiunea.

Nu a fost cruțată nici armata (…): ofițeri, subofițeri, soldați, chiar fără a fi contrazis intențiile comuniştilor evrei, au fost impuşcați sau schingiuiți. Au fost cazuri (…) când executările au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni în care tot ce putea constitui un ele­ment reprezentativ românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei. Conexînd scopurile teroriste cu cele de natură de a pro­duce avantaje materiale, evreii comunişti nu s-au mulțumit de a jefui locuintele româneşti şi bisericile creştine, dar atunci când erau în superioritate numerică, opreau refugiați pentru a-i prăda de puținul pe care aceştia încercau a-1 salva cu ei.

La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiți în bandă, înar¬mați cu puşti, revolvere, alții cu pietre şi bastoane au cerut Dr-ului Ionet, medicul spitalului de copii ca imediat clădirea să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastîndu-1 complet, iar copiii aflați internați omorându-i şi aruncându-i afară pe geamuri.

În comuna Olăneşti (Cetatea Albă) învățătoarea Irina Țapu a fost împuşcată de bandele evreeşti unite cu cele bulgăreşti. (…)

În Olăneşti (Tighina) autoritățile locale au fost omorâte de bandele teroriste.

(…) au fost impuşcati de către bandele comuniste evreeşti colonelul Cernobescu (?), comandantul Reg. 7 Vânători Chişinău împreună cu căpitanul de rezervă Grumvescu [?], fost primar de Ungheni.

(…) au fost asasinati sau prinşi – printre alții – Col. Cornea de la Reg. 8 Roşiori, Col. Grenaru, Maior Millo, Căpitan Posu, Căpitan Al. Mavrocordat.

La Rădăuți plutonierul Major Diaconu Ion, fost la Cercul de Recrutare (…) a fost molestat de o bandă de terorişti evrei care i-au rupt epoleții.

 

  1. EVREII ÎN RESTUL ŢĂRII:

În puține împrejurări ca acelea prin care trecem azi populația evreiască din Țara noastră a reacționat atât de uniform, evreii părăsind pe cât posibil contactul cu populația autohtonă. (…) Conştienți de rolul important ce dețin în viața economică şi comercială, iar pe de altă parte încredințați de avantajele ce decurg pentru ei, în actuala situație politică internă, din puternică solidaritate de rasă, evreii şi-au regăsit în parte echilibrul moral şi, în aşteptarea evenimentelor, se mențin într-o strictă rezervă.

(…) O atitudine distinctă, care se caracterizează printr-o vie aversiune împotriva Țării noastre, manifestă în prezent evreii încadrați în mişcarea sioniştilor revizionişti. Conducătorii revizioniştilor au dat (…) dispoziții precise partizanilor lor, deținători de capitaluri în diferite întreprinderi înființate în colaborare cu românii şi germanii, să se retragă din afaceri. Totodată s-a interzis membrilor deținători de valori şi caselor de credit evreeşti să acorde împrumuturi creştinilor, oricât de mare ar fi dobânda ce li se oferă.

În schimb s-a decis intensificarea colecȚării de fonduri, îndeose­bi în scopul ajutorării familiilor refugiaţilor evrei din Basarabia şi Bucovina, cât şi acelora din ţarăcare au suferit de pe urma acțiunilor populației româneşti față de actele de banditism săvârşite de evreii din provinciile răpite.

Pe de altă parte este de relevat, ca o ilustrare a sentimentelor de înveninată ură de care evreii sunt animaţi faţă de populația autohtonă, iniţiativa luată de un grup de doamne evreice, printre care şi A. Bruchnor, Paula Schnfeld Rolly Petreanu, de a organiza în ziua de 9 iulie a.c. la Sinagoga Centrală o slujbă religioasă, constituind „un blestem contra românilor” (sublinieri în text). (…) *)

Tot în legătură cu fondurile evreeşti, printre evreii sionişti din Capitalăse discută ştirea după care, la Chişinău, evreii comunişti au devastat sediul organizaţiei sioniste, ridicând chiar maşinile de scris şi însuşindu-şi sumele colectate.

Reacţia populației româneşti faţă de cele petrecute în provin¬ciile răpite şi îndeosebi excesele de violenţă care au avut loc în trenuri continuă să fie exploatate, împreună cu o întreagă serie de versiuni menite să evidenţieze „rigorile pe care evreii vor fi nevoiţi să le îndure sub noul regim din România” de către agenţii comunişti şi evrei.

III. REACȚIA POPULAȚIEI ROMÂNEŞTI

– În ziua de 1 Iulie a.c. în trenul rapid Nr. 52, însoțitorul trenului şi soldatul Popa au bătut pe evreul Max Mendel din București (…). În același tren mai mulți soldați au bătut (…) pe evreii Weiss P. Lupu din comuna Dej, Baruh Gross din Galați şi Burcamin Gutman din Piatra Neamț.

– În ziua de 2 Iulie a.c. din trenul Nr. 8006 Galați-Buzău evreul Hovenstein Simion din București a fost dezbrăcat şi lăsat în pielea goală, după care a fost aruncat jos în stația Făurei (…)

– În noaptea de 3 spre 4 Iulie a.c. a fost găsit aruncat din tren între stațiile Tecuci şi Cosmeşti evreul Leiba Segal (…); fiind rănit la cap, a fost internat în spital (…) Rănitul declară că a fost aruncat din tren (…) de mai mulți militari.

– În aceeaşi noapte a fost bătut de militari (…) evreul Grepner Simion din Focşani: coborând în stația Râmnicul Sărat pentru a recla­ma, a fost din nou bătut de un aviator.

– În ziua de 4 Iulie a.c. a fost adus în stația Deduleşti la Brăila (…) evreul botezat Heliab Panait, licențiat al Academiei Comerciale (…) grav rănit la cap. Numitul a declarat că (…) a fost insultat de mai mulți călători din tren, apoi aruncat jos. Nu cunoaşte pe agresori,însă crede că unul ar fi polițist, iar altul artist la Teatrul Muncă şi Voe Bună.

– Din trenul rapid Nr. 51 au fost aruncați, între stațiile Monteoru – Buzău, evreii Iancu Moise din Roman şi Iosif Marcu din Opnic-Slănic, premilitar, care a fost tăiat de tren. Din același tren, între stațiile Bebecu şi Joița au mai fost aruncați indivizii Schehter Izrail din București, soldat cu ordin de chemare al unui regiment de aviație care, în stare gravă, a fost transportat la spitalul militar din Buzău şi Emanoil Rigler, de 37 ani, funcționar comercial din comuna Dudeşti-Ilfov.

– Între stațiiile Vintileanca şi Ulmeni au fost aruncați din tren trei indivizi, fiind accidentați mortal. Până în prezent nu au fost identificați.

– Cu trenul personal Nr. 508 a fost adus la stația Buzău (…) Locotenentul Beregler Edmund, originar din Hudoşul de Mureş-Turda, compania de fortificaţii Râmnicu Sărat, aruncat din trenul rapid (…)

 

 

  1. TRECEREA ÎN TERITORIUL OCUPAT DE SOVIETICI

Se constată că afluenţa evreilor care pleacă în provinciile răpite a scăzut în oarecare măsură (…) La această situaţie a contribuit în bună parte poate şi faptul că Legaţia URSS, nefiind în posesia unor instrucțiuni prea detailate nu dă lămuriri cuprinzătoare (…)

 

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr. 941, f 558-566 Copie.

 

 

*) Slujbele de blesteme au fost practicate de Fiii lui Israel din timpuri imemoriale. Iată din Cartea lui Iosua Navi cucerirea Palestinei – evreii aflându-se dincolo de Iordan, la Sitim, în apropierea Mării Moarte:

Cap. 1.1 După moartea lui Moise (…) a grăit Domnul cu Iosua (…) şi a zis: 2. „Moise, robul meu a murit. Scoală dar şi treci Iordanul tu şi tot poporul acest în ţara pe care o voi da fiilor lui Israel” (subl. mea).

Au trecut Iordanul, după o slujbă de blesteme au atacat cetatea Ierihonului: preoţii au trâmbiţat, Fiii lui Israel au strigat, zidurile s-au prăbuşit…

Cap. 6. 21 „Și au dat junghierii [aşa a fost tradus în româneşte pentru: „au îndeplinit blestemul”] tot ce era în cetate: bărbaţi şi femei şi tineri şi bătrâni şi boi şi oi şi asini tot au trecut prin ascuţişul sabiei” (subl. m.).

După această ispravă s-au îndreptat spre cetatea Ai:

Cap. 8 1-2. „(…) voi da în mâinile tale pe regele din Ai şi pe poporul lui, cetatea şi ținutul (…) să faci cu Ai şi cu regele său tot ce ai făcut cu Ierihonul şi cu regele său”; 25-26 (…) „toţi locuitorii din Ai, bărbaţi şi femei care au căzut în ziua aceea au fost douăsprezece mii (…) Iosua nu şi-a pogorît mâna sa (…) până nu a dat pierzării pe toţi locuitorii din Ai.”

Mai departe citez din Cap. 11, 17-23:

„(…) de la muntele Pele (…) până la Baal-Gad din Valea Libanului (…) a luat pe toţi regii lor şi i-a lovit și i-a ucis. (…) Căci aşa a fost de la Domnul (…) ca să fie date pieirii, ca să nu găsească milă (…) Şi n-a rămas niciunul din Anachimi în pământul fiilor lui Israel, ci numai în Gaza, în Gat şi în Aşdod au rămas din ei.”

Și iată din Capitolul 12:

  1. (…) regii pe care i-au bătut fiii lui Israel şi al căror pământ l-au luat tot de moştenire dincolo de Iordan (…)”
  2. (…) de toţi treizeci şi unu de regi”

Toate atacurile asupra cetăţilor vizate erau precedate de slujbe de blesteme – vezi : Levitic (XXVII, 29), Deuteronom (VII, 26; XIII, 18), Iosua (VII, 17-27; VIII, 1-29). Fiii lui Israel practicau slujba de blesteme de la începutul istoriei lor. Atât în blesteme, cât şi în fapte, evreii dădeau o impor­tanţă capitală focului: cetăţile, oamenii din ele erau… „arşi-de-tot”, altfel spus: holocaustizaţi. Victima (desemnată) era întâi blestemată, abia apoi – de obicei, a doua zi – nimicită (în România, în iulie 1940 victimele fuseseră blestemate… după ce fuseseră agresate, umilite – însă nu toate ucise; astfel supravieţuitorii români s-au răzbunat pe evrei, după un an de zile).

 

Comandamentul M.U.[cod: Div. 1 Infanterie]

Statul Major, Biroul 2 SECRET                          Nr. 40193/8 Iulie 1940

 

 

 

BULETIN CONTRAINFORMATIV

  1. STAREA DE SPIRIT ÎN ARMATĂ: În general bună.
  2. POPULAȚIA CIVILĂ
  3. Populaţia românească

Desfăşurarea evenimentelor menţine populația românească în aceeşi stare de nelinişte şi îndurerare. Incidentele recente de pe fron¬tiera de Est au provocat oarecari îngrijorări între locuitorii din zona acestei frontiere.

Se semnalează că populația din Iaşi este impresionată şi revoltată de faptele comise de evrei cu ocazia evacuării Basarabiei. O reacţiune contra evreilor n-ar fi exclusă. (…)

În legătură cu evacuarea teritoriului cedat URSS se semnalează: actele ostile ale evreilor din Bucovina şi Basarabia au determinat unele reacţiuni în rândurile elementului românesc.(…)

Plutonierul Marinescu Petre din Regimentul 1 Vânători, fiind oprit de o coloană rusă cu cisterne, a dezarmat, cu ajutorul câtorva soldați toată coloana, capturînd armamentul şi dând drumul trupei, dezarmată. Plutonierul a fost citat prin ordin de zi pe Armată, iar materialul capturat va fi înapoiat la cerere.

Informaţiile care nu contenesc a veni odată cu cei refugiaţi arată barbariile ce au de suferit românii, în special din partea evreilor şi a comuniştilor din teritoriile cedate. În special evreii au fost aceia care au iniţiat şi au condus toate atrocităţile îndreptate contra elementului românesc. Se semnalează din Bucovina că un grup de 40 evrei au atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii al Garnizoanei Rădăuţi. Atacul a fost respins de garda depozitului, doi atacatori rămânând în teren. (…)

Diverse

(…) În gara Dej militarii concentraţi au bătut mai mulți evrei.

Se bănuieşte că Organizaţia „Magyar a magyar-61”, prin agenţi curieri ar fi lansat un apel către populația din Ardeal pentru ca, împreună cu evreii, să provoace tulburări, pregătind astfel o acţiune contra guvernului. Membrii Organizatiei „Rongyos Garda” şi „Szabad Csapatok” au fost echipati militari şi constituiti în unități speciale” (…) „D.O.,

Şeful de Stat Major

Colonel (s.s.) Gheorghiu

pentru conformitate p. Şeful Bir. 2 Inf.

Căpitan P. Dumitrescu”

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 506, dosar nr. 20, f 97-98. Copie.

 

Dare de seamă asupra modului cum s-a desfăşurat evacuarea Basarabiei (după primele informaţii culese)

 

  1. ORGANIZAREA EVACUĂRII

Din declarațiile funcționarilor, militarilor şi populației civile evacuați din BASARABIA şi BUCOVINA, rezultă că nu a existat o organizare a evacuării.

Majoritatea celor evacuați învinuiesc autoritățile militare superioare şi guvernul care, deşi informat din timp asupra intențiilor URSS, nu a permis funcționarilor şi militarilor să-şi evacueze familii­le şi avutul, ba mai mult, cei care au încercat să facă acest lucru au fost opriți prin ordine severe, amenințati cu pedepse.

La cele de mai sus se adaugă faptul că nu s-au dat dispoziții ca evacuarea funcționarilor de le telefoane şi jandarmi să se facă odată cu trupele. Prin faptul că aceştia s-au evacuat mai înainte şi, în general, fără un plan stabilit, legăturile telefonice au fost întrerupte, comunicările de ordine nu s-au mai putut da, iar actele de banditism provocate de populația minoritară şi de evrei au început pe toată adâncimea zonei, punând în pericol şi dezorganizând retragerea trenurilor cu materiale, muniții, populație şi chiar a unităților militare. Faptul că o parte din gărzile de C.F. n-au ştiut de evacuare şi deci au rămas pe loc până târziu au asigurat scurgerea trenurilor şi au împiedecat actele de terorism.

  1. ANUNȚAREA TARDIVĂ A EVACUĂRII

(…) Autoritățile civile, poliție şi jandarmerie primind ordinul de evacuare târziu, nu au anunțat imediat populația civilă, gândindu-se în general mai întâi la familiile şi persoana lor. Evacuarea nu a fost anunțată nici în interior, aşa că multă [lume] a plecat în ultimul timp în Basarabia, fără să fie prevenită de evacuare.

  1. ACTIUNEA COMUNISTĂ ÎN PREAJMA EVACUĂRII

În ziua de 27 VI a.c., cercurile comuniste, în mare măsură evrei, fiind înştiințate de demersul URSS, au început propaganda filo-sovietică. În noaptea de 28/29 VI a.c. s-au răspândit manifeste comuniste tipărite, probabil în BUCUREŞTI, în ultimul timp (atacau problema PARTIDULUI NAȚIUNII), şi care se adresau soldaților din MOLDOVA, fiind aruncate în preajma cazărmilor, în atelierele CFR, în cartierele muncitoreşti etc. Vestea evacuării BASARABIEI a fost transmisă rapid în cercurile evreeşti şi comuniste, organizându-seacțiuni de teroare (…)

  1. ACŢIUNEA TERORISTĂ A COMUNIŞTILOR ŞI EVREILOR PE TIMPUL EVACUĂRII

(…) Manifeste comuniste aruncate din avioane în ziua de 29 VI îndemnau populația să împiedece evacuarea, ruinarea fabricilor, stațiile de cale ferată, podurile etc. (…) S-au aruncat şi exemplare din ziarul „LIBERTATEA” în care se făcea apologia regimului sovietic care vine să salveze BASARABIA şi BUCOVINA din mâinile românilor. Prin alte manifeste răspândite se îndemna muncitorimea şi țăranii să lupte în contra pregătirii de război a ROMÂNIEI, pentru desconcentrare, înapoierea rechizițiilor şi pentru un guvern popular de prietenie cu URSS; se ataca de asemenea Coroana şi guvernul, vinovați de toate provocările în contra Rusiei Sovietice. Atmosfera de ostilitate creată, populația evreiască şi comuniştii s-au constituit în bande armate care s-au dedat la acte de sălbăticii împotriva famiilor celor care urmau să-şi transporte puținul din averea lor pe care puteau să-l ducă în MOLDOVA.

(…) Astfel au fost lăsate pradă bandelor de terorişti familiile funcționarilor şi militarilor.

TRANSPORTURILE DE EVACUARE

(…) b) Transportul si evacuarea populației civile

Cea mai mare greutate au întâmpinat-o funcționarii şi populația civilă. Cu toate că unii dintre ei au reuşit să-şi împacheteze mobila şi îmbrăcămintea, nu aveau cu ce le transporta până la gară, birjarii refuzând să-i servească. Chiar dacă unii reuşeau să-şi încarce bagajele în vreo căruță găsită întâmplător, erau întâmpinați de bande evreeşti care devastau conținutul sau îl impărțeau. Trenurile fiind supra­încărcate, capii familiilor plecau în căutare de locuri, dar la întoarcere nu-şi mai găseau familia.

Această panică era produsă de bandele evreeşti care omorau pe funcționarii români, lansând în același timp zvonuri că toate podurile peste Prut sunt aruncate în aer. Toate acestea au înspăimântat funcționarii şi locuitorii într-atât, încât unii au renunțat de a-şi vedea familiile, plecând pe jos spre Prut, mulți dintre ei căzând victime ban­delor evreeşti şi minoritare înşirate în satele din lungul drumului. (…)

  1. c) Transportul evreilor din Moldova în Basarabia

În timp ce trupele şi populația din Basarabia îndura toate lipsu­rile şi batjocura evreilor, neavând unii dintre ei decât cămaşa, evreii care se evacuau în Basarabia erau îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu enor­me cantități de bagaje şi însemnate sume de bani. Aceşti indivizi, pre­cum şi bagajele lor au trecut necontrolate de nici o autoritate română.

(…)

Şeful Biroului Statistic Militar

Locot. Colonel Ion Palade

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr.982, f. 116-156. Original.

 

Carol al II-lea, Jurnal:

La 30 iunie [19401: Incidente, mai ales cu populația evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat chiar unități militare.

La 1 iulie: Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofițerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi [li s-au rupt/smuls epoleţii, n. m. P.G].

La 3 iulie: Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Azi a fost ulti­ma zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Steaguri cernite, în bernă. Evreii şi comuniştii s-au purtat oribil. Asasinatele şi molestările mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase.

La 6 iulie: Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare; purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări.

Din raportul Ministerului de Interne din 30 iunie 1940:

„Populația evreiască originară din Basarabia sau doritoare să se stabilească în URSS continuă să treacă Prutul pe teritoriul basarabean. În cursul zilei de astăzi 7.600 de evrei au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti, 2.000 de evrei prin Galați-Reni.”

*

„Toţi cei surprinşi în apropierea Prutului [pe malul stâng, devenit „sovietic”, n. m., P.G.] după 3 iulie 1940 au fost internaţi în lagăre şi supuşi la tot felul de vexaţiuni” 3).

*

În lunile iulie-octombrie 1940 au trecut în teritoriile cedate [adică în teritoriile devenite sovietice – n. şi subl. m.] 165.0894)persoane; doar 15.000 persoane din cele peste 300.000 reţinute în lagăre sau refulate de la graniţa nouă au putut trece pe malul drept al Prutului”.

*

Cei opriţi din drum ori refulaţi – internaţi ori nu în lagăre – erau jefuiţi prin:

– confiscarea banilor, a bijuteriilor, a hainelor de preţ;

– înşelăciune: internaţii erau obligaţi să predea „în păstrare” banii, lucrurile de preţ; la ieşire li se confiscau cele rămase;

– în situaţii disperate (internare, refulare) li se propuneau „servi­cii” – obţinerea unor autorizaţii, contra 100 ruble – s-au înregistrat sute de plângeri contra unuia Raichmann din Chişinău, dealtfel „lucrător”la NKVD”.

 

*

– Multe familii au fost sparte: unii membri au putut trece noua frontieră, alții ba.

– Aproximativ 25.000 de capi de familie (din Basarabia, din Bucovina) au primit ajutoare de la „Comisariatul General pentru Aşeza­rea şi Plasarea Refugiaților” [în ceea ce mai rămăsese din România].

 

Carol II, însemnări zilnice, 1940 (citat de Stelian Neagoe în Bătălia pentru Bucovina, Helicon, 1992):

„…excese ale populației minoritare, mai ales evreii care atacă şi insultă pe ai noştri, ofițeri batjocoriți…”

„Azi (3 iulie) a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu național. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofițerilor şi ale celor care voiau să plece. Acestea mă fac să mă tem că se vor produce reacții primejdioase.”

Din rapoarte:

 

Localitățile Căuşani şi Ialoveni au fost ocupate de trupele sovie­tice în 29 iunie orele 9 dimineața (…) Gara Bolgrad a fost ocupată de 80 paraşutişti sovietici în scopul de a împiedeca evacuarea trenurilor cu refugiați.

(…) În 29 iunie în localitatea Ştefăneşti jud. Cernăuți a fost arestat un ofițer de grăniceri care, torturat în scopul obținerii de date, a decedat.

În com. Bărboeşti jud. Storojineț sovieticii au împuşcat pe şeful de post şi trei jandarmi care refuzaseră se predea armele.

(…) Ofițerii Reg. 54 infanterie au fost arestați, dezbrăcați, maltratați.

(…) Aceeaşi soartă au avut şi cadrele Batalionului 2/R 39 infanterie în localitățile Geaga şi Manziriu. Ofițerii şi subofițerii au fost dezarmați, degradați şi jefuiți. Populația civilă formată mai mult din evrei manifestă o mare bucurie de cele întâmplate şi fotografia pe ofițerii dezarmați, degradați, batjocoriți.

(…) Între Bolgrad şi Româneşti sunt 9-10 trenuri cu familii de ofițeri şi refugiati nemilitari care sunt maltratate şi jefuite de civilii localnici, bulgari şi găgăuzi. În gara Bolgrad a fost atacată de către elemente găgăuze şi bulgare înar­mate Compania a 8-a de grăniceri-pază „Talmaz” îmbarcată la Căuşani. Militarii au fost dezarmați şi prădați de bocanci, bluze şi alte materia­le

(…) Între Bolgrad şi Etulia circa 500 de cetățeni din rândul populației găgăuze şi bulgăreşti au atacat un tren militar. În urma schimbu­rilor de focuri a fost grav rănit mecanicul locomotivei care a reuşit, cu eforturi supraomeneşti, să conducă trenul până la Galați. O garnitură de vagoane militare şi civile a fost sechestrată în gara Reni de către elemente ale armatei sovietice echipate în civil.

(…) Coloanele regimen­tului 25 infanterie au fost în permanență însoțite de unități de tancuri sovietice şi survolate de avioane evoluând la joasă altitudine. Caporalul Hăulică Constantin din acest regiment a fost bătut de evrei fiindcă a încercat să ia dintr-o căruță o lunetă goniometrică. Un soldat român, bolnav, transportat într-o căruţă a fost împuşcat după relatarea unui martor ocular: „Lăsaţi-ne măcar o căruţă, să-l putem duce pe bolnav”, au cerut ofiţerii civililor care-i agresau. „Balnav! Nu trebuie balnav!” şi, într-o clipă câteva gloanţe sfărâmă ţeasta nefericitului soldat.

(Memoriul Institutului General de Statistică, 26 nov. 1940):

  1. Situaţia de la 1930. Ultimul recensământ a arătat că numărul locuitorilor de religie mozaică ai Țării era, la 30 Decembrie 1930 de 756.930, ceea ce reprezenta 4,2% din totalul populației. (…) În mediul rural un număr de 236.926 nu reprezenta decât 1,6% din totalul locui­torilor rurali ai Țării. Dimpotrivă, în mediul urban, cei 520.004 locuito­ri de religie mozaică reprezentau 13,6 % din totalul populației.

(…) Din masa totală (…) mai mult de un sfert trăia în Basarabia (27,3%), peste o cincime în Moldova (21,4%) (…) Procentul pe pro­vincii este următorul: 10,9% în Bucovina, 7,2% în Basarabia, 7% în Crişana şi Maramureş, 6,7% în Moldova, 2,5% în Transilvania, 2,3% în Muntenia şi numai 1,5% în Banat, 0,5% în Dobrogea şi 0,2% în Oltenia. (…) Putem constata că în Bucovina 79,3%, iar în Basarabia 77,4% din populaţia trăind din comerţ se declarase a fi de neam evreesc. În mediul rural din Basarabia această participare se ridică chiar la 80,2%, iar în oraşele Bucovinei la 81,4%. În oraşele Moldovei reprezintă 66,2%, în sate 41%.”

Modificările ce s-au produs între 1930-40.

(…) Modificarea cifrei populației evreeşti prin migraţii nu este cunoscută cu exactitate [datorită] imigrărilor clandestine. (…) [ţinînd seama de tendinţa de emigrare a evreilor din România] se poate socoti că nu au sporit în intervalul 1930-40 cu o cifră care să întreacă 50.000 [persoane].

  1. Situaţia de după detaşările de teritorii.

Prin detaşările de teritorii din 1940 România a pierdut în întregime, respectiv, în parte mai multe din regiunile în care este aglo­merată populaţia de religie mozaică.

Din populația de religie mozaică de la 1930 de 756.930 persoa­ne, România a pierdut (…) 427.962 persoane, adică 56% şi anume: 278.943 prin ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a regiunii Herța (s. mea, P.G.), 148.273 prin atribuirea părţii de Nord a Transil­vaniei către Ungaria şi 846 [persoane] prin cedarea Cadrilaterului.

Cifra exactă a Evreilor pe teritoriul rămas (…) nu depăşeşte, după toate probabilităţile 400.000, adică 2,6-3% din populația actuală.

*

Din iniţiativa lui N. Iorga, memoriu-protest (adresat Parlamen­tului), semnat: Maniu, C.I. Brătianu, N. Lupu, Al. Lapedatu, Halippa.

*

Toate criticile împotriva guvernului, a regelui, a armatei: cenzurate.

*

Generalul Ion Antonescu, în scrisoarea către Carol II, înmânată cu ocazia unei audienţe [în iulie 1940] – urmarea: Antonescu a fost arestat şi sechestrat la mânăstirea Bistriţa…

„Majestate, Țara se prăbuşeşte. În Basarabia şi în Bucovina se petrec scene sfâşietoare. Funcționarii, familiile lor şi ale ofiţerilor au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. (…) Poporul şi armata au fost dezarmaţi fără luptă. Demoralizarea lor este fără limite. Lipsa lor de încredere în conducători este totală. Ura lor împotriva vinovaţilor, a tuturor vinovaţilor de ieri şi de azi creşte.

Consiliul de Coroană v-a hotărît să cedaţi. Decizia a dezlănţuit haosul. Consecinţa lui, anarhia şi anarhizarea sunt numai la începutul lor. Țara care simte, ţara care vede, ţara care presimte, ţara toată e consternată, în panică – consternată şi în panică fiindcă a auzit de repetate ori pe primii miniştri, pe miniştrii ei declarînd că „Sântem înarmaţi până în dinţi”, că „Nu vom ceda nici o brazdă”, că „Să avem încredere oarbă şi fără control în şefi, în priceperea şi inţelepciunea regelui”. Nici o replică n-a fost tolerată. Orice strigăt public, de alarmă a fost înăbuşit, adesea sângeros. Țara a mai avut încredere fiindcă generalul pe care Majestatea Voastră l-a acoperit cu cea mai mare încredere [Florea Tenescu, n.m. P.G.] a declarat la un banchet că sânteţi „cel mai puternic rege din Europa” şi în neuitata şi recenta declaraţie de la Chişinău (…) a asigurat-o că a încins-o cu un stăvilar de foc, de fier, de beton peste care nu se va trece.

Realitatea s-a răzbunat – fiindcă era alta. (…)

Am prevenit de ani de zile, în scris, verbal, guvernele, pe şefii militari, pe Majestatea Ta că va veni catastrofa de azi. Metodele întrebuinţate în selecţionare şi în conducere trebuiau să ne ducă fatal la aceasta. Am fost însă socotit răzvrătit şi lovit ca atare. (…)

Ascultă-mă cel puţin în acest ceas, Majestate. N-am fost un duşman al Majestăţii Tale. Am fost un slujitor fanatic al acestui neam. Am fost înlăturat prin intrigi şi calomnii de acei care au adus ţara unde este şi de forţe oculte. Nu mai asculta de aceştia, Majestate.

Ei te-au adus unde eşti şi ne-au adus unde ne găsim.

Este ultimul meu strigăt de alarmă, Majestate.”

*

Până şi jurnaliştii simpatizanţi ai Sovietelor ca Tudor Teodorescu-Branişte au scris pagini de durere şi de revoltă împotriva „nedreptăţii istorice: răpirea Basarabiei şi a Bucovinei”.

*

S-a instaurat cenzura(rea) textelor critice la adresa guvernanţilor. Victime cunoscute: N. Iorga, Stelian Popescu – care a publicat integral articolul abia după alungarea lui Carol II – printre altele scria:

„Acei oameni care ne-au asigurat că grija lor de căpetenie este apărarea Țării, după două ore de consfătuire au ajuns să hotărască ceda­rea fără murmur a pământului Țării”.

„Nu se nenoroceşte un neam întreg pentru decenii, poate pentru secole, fără să se stabilească răspunderile”.

*

Cunoscute erau atitudinile critice ale generalilor Ciupercă şi Şteflea care, într-o convorbire cu generalul Iacobici i-a(u) spus:

„Te rog aminteşte domnului general Tenescu că tot „alte consi­derente” au făcut să ne prăpădim aproape o armată. Ar fi timpul ca „alte considerente” să nu mai joace rol în operaţiuni”.

*

În Jurnalul său, Grigore Gafencu găsea că:

(…) „răspunsurile româneşti [la ultimatumul sovietic] au fost greşit concepute şi foarte prost formulate. La pretenţiile ruseşti referi­toare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei, nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contraargument, nici un protest. Ne-am mulţumit să răspundem „pentru a câştiga timp” – pre­tinde Ministerul de Externe – că sântem gata să stăm de vorbă. Ruşii au înlăturat cu multă îndemânare intențiile dilatorii cuprinse în nota de răspuns, aducîndu-ne numaidecât la cunoştinţă „programul de evacua­re”. Nemții au informat guvernul sovietic că răspunsul nostru, dilato­riu în formă, înseamnă, totuşi, o acceptare. Fapt e că ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am respins argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă de ea, să stăm de vorbă”.

Nicolae Iorga, articol din Neamul Românesc(3 iulie 1940): în acele momente de grea cumpănă s-au găsit, la noi, oameni care au avut cruzimea infamă „Să-şi râdă de dureri străine”. Este vorba de comuniştii cărora Internaţionala a III-a le trasase sarcina de a intensifica acţiunile antinaţionale şi antistatale, pe baza mai vechii lozinci a „autodeterminării naţionalităţilor până la despărţirea de statul român”. Directiva Kominternului din 8 mai 1940 dădea indicaţii: „În faţa P.C., a clasei muncitoare şi a popoarelor din România /sic/ stă sar­cina de a nu admite atragerea României în război. Să nu se admită transformarea României într-un cap de pod al imperialiştilor englezi şi francezi împotriva URSS. (…) Rezolvarea pe cale paşnică a chestiunii Basarabiei (…) constituie o condiţie necesară pentru apropierea de URSS (…) pentru preîntâmpinarea unui război, pentru pace”.

În Neamul românescdin 6 iulie 1940, sub titlul „De ce atâta ură?” tot N. Iorga scrie1):

„Se adună şi cresc văzînd cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Inalţi magistraţi şi bravi ofițeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură

s-au dezlăntuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră? Am accep­tat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târgu­ri, oraşe, sate. Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. (…) În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. (…) Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele (…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de nea­mul nostru în nenorocire.”

Sâmbătă 6 iulie 1940.Jale mare peste tot. Comitete pentru ajutorarea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina. Pagini întregi cu numele refugiaţilor şi locurile unde se află. Familii întregi despărţite în timpul bejeniei caută să afle unde se găsesc membrii lor. (…) Blestemat fie Carol şi toţi acei care l-au ajutat în politica lui nenorocită care ne-a dus la dezastrul de azi. Lumea vorbeşte în gura mare şi înjură pe (…?) [academicianul Dan Berindei a îngrijit-prin-suprimări nu doar aici jurnalul socrului său – n. m. P.G.] pe Carol şi complicii săi. La fiecare pas auzi numele lui Tătărescu şi Urdăreanu. Toţi călătorii îi înjură pe aceştia, dar şi pe evrei, pe care-i consideră „trădători în sluj­ba sovietelor”. Ei povestesc tot felul de bazaconii în legătură cu atitudinea evreilor din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele noastre şi /faţă de/ cele sovietice. Încerc să stabilesc adevărul, dar nu reuşesc. Constat că se formează un curent antisemit foarte puternic. (…) Tragedia cu refugiaţii. Comunicate în legătură cu locurile unde sunt cazaţi (…) Listele de subscripţii continuă să adune bani pentru cei care şi-au părăsit căminele, ajungînd azi nişte cerşetori pe drumurile Țării.

(Ioan Hudiţă, Jurnal politic, 1, pp. 231-233)

*

Dintr-un raport de poliţie:

Propagandiştii comunişti străbat satele basarabene, nu doar cu minorităţi importante, dar masiv româneşti, asigurîndu-i pe ţărani să nu se teamă de armata rusească şi promiţindu-le pământ.

În timp ce ocupantul străin brutaliza, teroriza populația din teritoriile anexate, PCR lansa în restul ţării manifeste prin care îşi exprima „satisfacţia şi entuziasmul pentru eliberarea de către Armata Roşie a Basarabiei şi Bucovinei de sub jugul boierilor români”; şi „Armata Roşie a muncitorilor şi țăranilor, armata care ajută proletaria­tul din toată lumea de a se elibera de sub jugul imperialismului a intrat în acţiune. A păşit în Basarabia şi în Bucovina, de unde izgoneşte cio­coii şi moşierii care au supt sângele poporului şi va ajuta muncitorii şi țăranii să scuture jugul capitalist şi să-şi croiască o viaţă fericită ins­taurind sovietele de muncitori, țărani, soldați.”

*

Bilanţ comunicat de Marele Stat Major:

Au fost refinuţi în timpul retragerii [deci: între 28 iunie-3 iulie 1940, precizare necesară] şi făcuţi prizonieri: 282 ofițeri, dintre care cca 100 erau activi.

În timpul Retragerii („Săptămâna Roşie”): ucişi, dispăruţi: 356 cadre și 42.876 soldați şi gradaţi.

*

 

Scrisori [nedistribuite, reţinute de Cenzura Militară]:

Soldatul Costică Delea din Teleorman scrie acasă:

„Ce-am văzut am să spun şi la morţi (…) Ni s-au luat caii, căruţele cu bagaje şi cu arme. Ofițerii au fost bătuţi, li s-au rupt tresele, scuipaţi, dezbrăcaţi (…). Soldații ruși nu s-au atins de noi, priveau şi râdeau cum civilii evrei ne băteau cu pietre şi cu ciomege, ne trăgeau de picioare de pe cai, ne dezbrăcau, ne batjocoreau, mai ales femeile parcă erau turbate (…). Dar o vrea bunul Dumnezeu să ne-ntoarcem – atunci o să fie vai de mama lor, a jidanilor”. (subl. mea, P.G.).

*

Raport: Armata a 4-a către Marele Stat Major (2 iulie 1940): „Armata şi populația evacuată din Basarabia îşi manifestă revolta împotriva evreilor. Nu sunt excluse manifestaţii antisemite mai grave chiar din partea armatei. (…) Se propune, de urgenţă, pentru a se evita noi drame, recuperarea ostaşilor care rătăcesc răzleţiţi între Prut şi Siret.” (subl. în text).

*

Grupul de Armate Nr. 1 informează Secţia II de la M.St.M:

„În ziua de 1 iulie [1940] s-a observat la mulți ostaşi o stare de spirit de extremă agitaţie, soră cu nebunia, contra evreilor, stare de spi­rit care a degenerat în bătăi şi chiar omoruri. (…) Din discuţiile lor cu civilii s-a desprins hotărîrea acestora [a militarilor] de a se răzbuna pe evrei din cauza atitudinii conaţionalilor lor din Basarabia şi din Bucovina”.

*

„Comandamentul Grupului de Armate nr. 1, cu aprobarea Marelui Stat Major, hotărăşte măsurile:

  • În toate gările cu nod de cale ferată să se înfiinţeze birouri de informaţii care să îndrume pe ostaşii care nu-şi găsesc unitățile;
  • Gărzile militare din gări să fie întărite şi comandate de un ofițer activ din garnizoana respectivă;
  • Fiecare tren de persoane sau accelerat să fie insoţit de o gardă care va face poliție în tren şi va preveni actele îndreptate împotriva evreilor.”

*

„Din păcate resentimentele nu au putut fi, toate, zăgăzuite: la 1 iulie [1940], la Iaşi, au fost distruse case ale unor evrei. Cele mai multe incidente s-au petrecut în gările unde se încrucişau trenuri care duceau Evrei spre Basarabia. Soldații răzleţi, furioşi, au molestat evreii care, în vagoane, arborau steaguri roşii şi pancarte provocatoare.”

*

„Statul român, Ministerul Apărării şi de Interne: eforturi considerabile pentru a nu îngădui actele de răzbunare”.

*

Scrisoare de răspuns (octombrie 1941) a lui Ion Antonescu adresată lui Wilhelm Filderman (fost coleg de şcoală) care intervenise pentru ca evreii colaboraţionişti ai sovieticilor din Basarabia şi Bucovina să nu fie persecutaţi:

„(…) inţeleg durerea Dvs., dar trebuia să [o] înţelegeţi Dvs. toţi, la timp, pe a mea, care era a unui neam întreg. (…) V-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei [28 iunie-3 iulie 1940] şi ce se petrece azi (…), când plătim cu mult sânge ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragere? (…) Dar, potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de data asta din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi (s.m. P.G.). Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să-i întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplau­dat cu atât mai frenetic, cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari:

Ce aţi făcut Dvs. anul trecut, când aţi auzit cum s-au comportat Evreii din Basarabia şi din Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acelor evrei? Vă reamintesc eu: înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, Evreii (…) au scuipat ofițerii noştri, le-au zmuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut, au omorât cu bâtele soldații. Avem dovezi fotografice. Aceşti ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare (…). În timpul ocupaţiei bolşevice aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti. Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri (…) V-aţi întrebat de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage [în iulie 1941]? V-aţi întrebat de ce (…) am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzuna­rele pline de grenade? V-aţi întrebat câţi dintre ai noştri au căzut, omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi fost morţi? (…)

Sunt acte de ură împinsă până la nebunie pe care evreii Dvs. au afişat-o împotrivapoporului nostru tolerant şi ospitalier (…) Drept răspuns (…) evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi. (…) În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându-se temporar au lăsat câţiva ofițeri şi soldați răniţi. Când au reluat înaintareaşi-au regăsit răniții mutilaţi îngrozitor. Oameni care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice. Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul, urechile.

Te îngrozeşti? Te înduioşezi? Te întrebi de ce atâta ură2) din partea unor evrei ruși cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit?

 

Mareşal Antonescu

19.X. 1941

 

„P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l ingroape, arătând că are 4 copii.”

 

[Teşu Solomovici publică în iunie 2006 următoarele:

„Horia Herman Clejan nu deținea nici o funcţie în Centrala Evreilor. Nici nu se prea amesteca în treburile comunităţii. Era arhitect şi, înainte de război, îi construise lui Ion Antonescu o casă la Predeal. Îi câştigase, se pare, simpatia. Aşa se face că, atunci când antisemitismul devenise politică de stat în România, Clejan a continuat să aibă acces la Mareşal. A fost invitat, la 8 septembrie 1941, să-şi spună părerea despre ordinul Consiliului de Miniştri care impunea tuturor evreilor din România să poarte un semn distinctiv – o stea galbenă în şase colţuri. Discuţia a avut loc într-un cadru neoficial, la reşedinţa lui Antonescu din Butimanu. La ea a participat şi Willi Filderman, preşedintele Federaţiei Uniunii Comunităţilor din România (FUCE).(…)

„Invitaţia fusese lansată, în dimineața aceleeaşi zile, pentru orele 18.00. Era duminică. În ziua de odihnă, Conducătorul statului îl invită pe liderul evreilor la el acasă, la vila din comuna Butimanu. Ne aflăm în vara lui 1941, după victoriile eclatante ale armatelor germane şi române pe frontul de Răsărit, Hitler, stăpânul Europei şi Conducătorul unei ţări aliate cu Germania nazistă şi ale cărui trupe „sângerează pe frontul împotriva bolşevismului”, îl invită pe liderul evreimii-române acasă la reşedinţa sa personală. Să vină împreună cu arhitectul evreu Horia Clejan.

„Două zile mai târziu, Consiliul de Miniştri a revocat ordinul cu privire la semnul distinctiv impus evreilor”.

 

În legătură cu această informaţie, ce mai poate spune Lucian Pintilie (vezi, mai departe), sprijinit de A. Oişteanu: cum stăm cu „steaua galbenă”?

„…arhitectul evreu Clejan nu se prea amesteca în treburile comunităţii. Totuşi, la 2 februarie 1944, s-a lăsat convins de conducătorii evrei şi i-a cerut mareşalului o audienţă. Antonescu îl invită la reşedinţa sa şi-i ascultă plângerile. A doua zi (…) i-a trimis mareşalului o lungă scrisoare:

„Domnule mareşal, sunt fericit că mi-aţi făcut deosebita cinste acordându-mi audiența solicitată şi vă rog, înainte de toate, a primi mulţumirile mele cele mai profunde. Cele ce vreau să vă comunic sunt realităţi, sunt situaţii care, în ambianţa actuală, ar fi bine dacă s-ar rezolva cât mai grabnic.” Clejan îi scrie despre situaţia evreilor din Transnistria: „După datele din 10 noiembrie 1943 ale Ministerului de Interne, au mai rămas 55.000 de supravieţuitori din cei 110.000 deportați. Din aceştia au fost repatriaţi 6300 de dorohoieni şi 700 de deportați politici, în total circa 7000 de repatriaţi, rămânând aşadar 48.000. După datele culese însă de Comisia pentru Transnistria ar fi rămas 58.000, aceştia fiind ameninţaţi să fie distruşi, aşteaptă zi cu zi salvarea. Pentru ei şi soarta lor tragică suferă şi se frământa toată obştea evreiască. Pentru aceştia stau azi înaintea Domniei Voastre, să implor omenie şi iertare pentru cei ce-au greşit. Dacă unii din ei au fost deportați din vina de a fi gândit sau lucrat împotriva intereselor statului, jumătate din ei au şi plătit cu viaţa lor această greşeală, iar cei rămaşi au ispăşit cu prisosinţă prin suferinţele lor, cum însă mulți n-au fost vinovaţi, ei au ispăşit totuşi cu cei vinovaţi moartea, mizeria şi lipsurile. Ştiu că s-au făcut numeroase întâmpinări la Domnia Voastră în această cauză şi că s-ar fi luat oarecare măsuri în această direcţie. S-a hotărât şi repatrierea copiilor orfani, dar numai până la 15 ani şi numai orfanii de ambii părinţi. Vă rog să aprobaţi ca această măsură să-i cuprindă pe toţi minorii până la 21 de ani, orfani chiar numai de un singur părinte. Ceilalţi deportați din Transnistria ar fi indicat să fie duşi, după posibilităţile de transport, în localităţile situate mai aproape de Nistru, pentru a nu fi lăsaţi în voia soartei dacă evenimentele s-ar precipita, iar apoi treptat să fie trimişi în oraşele de origine sau în lagărele din Vechiul Regat.”

În legătură cu evreii deportați dincolo de Bug, (…) „Dincolo de Bug au fost trimişi evrei în detaşamentele de muncă pentru „Organizaţia Todt” şi altele. Despre aceştia se spune că ar fi fost omorâţi cu toţii, ultimii 433 la 10 decembrie 1943, fapt confirmat de o scrisoare din Tulcin. Această scrisoare mai afirmă că toţi evreii din Oradotca, Crasnopolka şi Tarasifca ar fi pierit până la ultimul. Aceasta fiind situaţia de dincolo de Bug, vă rog cu multă insistenţă a dispune ca persoane să plece la faţa locului spre a cerceta dacă mai sunt acolo evrei deportați şi a lua măsuri urgenţe de repatriere”. Referitor la situaţia evreilor din Vechiul Regat şi Transilvania de Sud, Clejan îl roagă pe mareşal „să nu fie supuşi la taxe excesive”, pentru că „majoritatea evreilor luptă cu greutăţile vieţii şi au de suportat pe lângă contribuţiile directe şi taxele militare, întreţinerea tuturor acelora plecaţi la muncă şi a familiilor lor, întreţinerea populației evacuate din oraşe şi târguri, a celor deportați, a spitalelor, şcolilor etc. Toţi aceştia, graţie spiritului domniei-voastre de dreptate şi omenie, graţie voinţei domniei-voastre, cu toate restricţiile şi sacrificiile impuse, au credinţa şi nădejdea că vor putea trăi, munci şi răzbi până la vremuri mai bune. Ei sunt cu tot sufletul pentru triumful dreptăţii neamului românesc şi vă exprima prin mine tot devotamentul şi recunoştinţa. Să trăiţi, domnule mareşal. H. Clejan.”

Mareşalul citeşte scrisoarea lui Clejan, împinge mai încolo de pe birou harta operaţiunilor militare, şi – culmea! – ia o foaie albă şi începe să-i scrie evreului. Reproducem în extenso această scrisoare, e un document istoric şi psihologic de mare însemnătate:

 

„București, 4 februarie 1944.

 

Domnule Clejan, scrisoarea dv. referitoare la situaţia evreilor din Transnistria şi de-a lungul Bugului, ca şi cele relative la dispensarea din obligativitatea prestării muncii de folos obştesc, mi-a dat ocazia de a reţine din nou o serie de aspecte ale problemei evreilor în România în limitele realităţii, determinate de situaţia de război şi de evenimentele precedente acestuia. După cum v-am declarat şi oral, am fost nevoit să evacuăm evreii din Basarabia şi Bucovina, căci datorită comporȚării lor oribile în timpul ocupării acestui teritoriu de către ruşi, populația a fost atât de puternic întărâtată împotriva acestora, că fără aceste măsuri de securitate ar fi avut cele mai groaznice pogromuri.

Cu toate că am fost hotărât să evacuez pe toţi evreii din Basarabia şi Bucovina, prin diferite intervenţii, am fost împiedicat s-o fac. Astăzi regret că nu am făcut aceasta căci am constatat că din rândul evreilor rămaşi acolo, elemente nedemne au fost recrutate de către adversarul ţării noastre. Nu există nici o organizaţie comunistă sau teroristă, descoperită de organele noastre de poliție căreia să nu-i aparţină şi evrei şi adesea ele sunt constituite numai din evrei. Aceasta este tragedia rasei evreilor de a nu fi recunoscători, de a se opune Țării în care ei trăiesc şi de la care trag foloase. De aceea atrag şi de data aceasta atenţia că, dacă evreii şi pe mai departe vor continua să submineze statul tolerant, vor atrage după sine urmări şi mai grele decât până acum, căci statul nu poate lăsa nepedepsiţi pe aceia care, profitând de această toleranță, se străduiesc într-un fel criminal să ducă statul la prăbuşire. Mai departe, nu trebuie să uităm că noi avem în Transnistria peste 200.000 de români şi de partea aceasta a Bugului tot aşa de mulți care, în cazul că frontul se apropie de graniţele noastre, ar trebui să vină în România liberă. Situaţia acestor fraţi ai noştri ridică pentru naţiunea română una din cele mai grele probleme de conştiinţă şi eu sunt profund îngrijorat pentru cei 100.000 de români, pe care nu pot să-i adăpostesc în ţară. Se înţelege de la sine ca în astfel de împrejurări este pentru mine o imposibilitate morală şi politică de a consimţi la aducerea înapoi a evreilor din Transnistria. Despre aceasta nu poate fi vorba. Voi dispune însă că evreii din imediata apropiere a frontului să fie aduşi în sudul Transnistriei, de unde, apoi să poată fi transportaţi din ţară, de către comunitatea evreiască, prin legăturile pe care le are în străinătate. Dintre evreii din Transnistria au fost recolonizaţi numai aceia care au fost deportați acolo din greşeală, adică aproximativ 7000 de evrei din Dorohoi şi 4000 de copii orfani.

În războiul actual care se extinde asupra întregului glob pământesc, evreii nu sunt iertaţi de suferinţele şi mizeriile pe care aproape întreaga omenire trebuie să le îndure. Dacă în timpul lipsei alimentelor şi a condiţiilor neigienice de viaţă au fost secerate şi vieţi ale evreilor, aceasta înseamnă că legile nemiloase ale războiului, pe care nu noi l-am provocat, au impus şi evreilor imperativul de a plăti tributul de sânge. Românii, care luptă în primele linii ale frontului, mor zilnic cu miile. Însă că un om de factură europeană, nu am suportat niciodată omorurile împotriva nimănui şi nu pot să fac acest lucru. Am luat măsuri şi le voi lua şi pe mai departe, ca astfel de omoruri să nu se comită nici împotriva evreilor, oriunde s-ar găsi. În ce priveşte dispensarea de obligativitatea presȚării muncii de folos obştesc şi exercitarea profesiei, aceasta este o problemă în care nu mă amestec şi nu mă priveşte. Cred însă că nu se poate face o comparaţie între contribuţia materială a acelor evrei care sunt pentru dispensarea lor de la obligativitatea presȚării muncii de folos obştesc şi jertfa de sânge a acelora care cu arma în mână contra duşmanului, apără şi asigură viaţa şi munca tuturor acelor care se găsesc în patrie, deci şi a evreilor. Aceste obligaţii au fost stabilite în înţelegere cu Centrala Evreilor şi o mare parte a obligaţiilor servesc intereselor Centralei şi sprijină familiile de evrei lipsite de mijloace.

 

Mareşal Antonescu.”

 

Teșu Solomovici încheie comentariul la acest episod:

„Frumoasă epistola, aproape pastorală, umanistă, dar nu trece nici măcar o zi, ca același Ion Antonescu, „omul de factură europeană” care purta un dialog civilizat cu un lider al evreilor oprimaţi, promiţându-i anumite înlesniri, să se manifeste îngrozitor de câinos. Auzind de la Guvernatorul Transnistriei, Alexianu, că evreii mor pe capete din cauza tifosului şi există pericolul extinderii epidemiei („Trebuie să-i dezinfectez, altfel o să-i infecteze pe toţi”), mareşalul îi recomanda acestuia, cu cinism: „Lasă-i, să mai moară pe-aceia”. Este același Antonescu care închide ochii şi se face că nu ştie de miile de refugiaţi evrei din Polonia, Ungaria, Franţa, chiar şi din Germania care se strecoară în România ca să-şi salveze vieţile. Ce asimetrie de psihologie umană imposibil de înţeles!”

Din care rezultă un Antonescu, nu doar brutal, „antisemit”, ci chiar „fascist”, după opinia istoricului A. Pippidi – ci şi perfid, cinic.

*

Din raportul Ministerului de Interne din 30 iunie 1940: „Populația evreiască originară din Basarabia sau doritoare să se stabilească în URSS continuă să treacă Prutul pe teritoriul basarabean.În cursul zilei de astăzi 7.600 de evrei au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti, 2.000 de evrei prin Galați-Reni.”

„Toţi cei surprinşi în apropierea Prutului [pe malul stâng, devenit „sovietic” [n. m., P.G.], după 3 iulie 1940 au fost internaţi în lagăre şi supuşi la tot felul de vexaţiuni”3).

„În lunile iulie-octombrie 1940 au trecut în teritoriile cedate [adică în teritoriile devenite sovietice – n. şi subl. m.] 165.0894) persoane; doar 15.000 persoane din cele peste 300.000 reţinute în lagăre sau refulate de la graniţa nouă au putut trece pe malul drept al Prutului”.

Cei opriţi din drum ori refulaţi – intemaţi ori nu în lagăre – erau jefuiţi prin:

– confiscarea banilor, a bijuteriilor, a hainelor de preţ;

– înşelăciune: internaţii erau obligaţi să predea „în păstrare” banii, lucrurile de preţ; la ieşire li se confiscau cele rămase;

– în situaţii disperate (internare, refulare) li se propuneau „servi­cii” – obţinerea unor autorizaţii, contra 100 ruble – s-au înregistrat sute de plângeri contra unuia Raichmann din Chişinău, dealtfel „lucrător” la NKVD.

– Multe familii au fost sparte: unii membri au putut trece noua frontieră, alţii ba.

– Aproximativ 25.000 de capi de familie (din Basarabia, din Bucovina) au primit ajutoare de la „Comisariatul General pentru Aşeza­rea şi Plasarea Refugiaţilor” [în ceea ce mai rămăsese din România].

 

Carol II, însemnări zilnice, 1940 (citat de Stelian Neagoe în Bătălia pentru Bucovina, Helicon, 1992):

„excese ale populației minoritare, mai ales evreii care atacă şi insultă pe ai noştri, ofițeri batjocoriţi…”

„Azi (3 iulie) a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofiţerilor şi ale celor care voiau să plece. Acestea mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase”.

 

Din rapoarte:

„Localităţile Căuşani şi Ialoveni au fost ocupate de trupele sovie­tice în 29 iunie orele 9 dimineaţa (…) Gara Bolgrad a fost ocupată de 80 paraşutişti sovietici în scopul de a impiedeca evacuarea trenurilor cu refugiaţi”.

(…) În 29 iunie în localitatea Ştefăneşti jud. Cernăuți a fost arestat un ofițer de grăniceri care, torturat în scopul obţinerii de date, a decedat. În com. Bărboeşti jud. Storojineţ sovieticii au împuşcat pe şeful de post şi trei jandarmi care refuzaseră se predea armele.”

(…) „Ofițerii Reg. 54 infanterie au fost arestaţi, dezbrăcaţi, maltrataţi (…) Aceeaşi soartă au avut şi cadrele Batalionului 2/R 39 infanterie în localităţile Geaga şiManziriu. Ofițerii şi subofițerii au fost dezarmaţi, degradaţi şi jefuiţi. Populația civilă formată mai mult din evrei manifesta o mare bucurie de cele întâmplate şi fotografia pe ofiţerii dezarmaţi, degradaţi, batjocoriţi

(…)  Între Bolgrad şi Româneşti sunt 9-10 trenuri cu familii de ofiţeri şi refugiaţi nemilitari care sunt maltratate şi jefuite de civilii localnici, bulgari şi găgăuzi.În gara Bolgrad a fost atacată de către elemente găgăuze şi bulgare înarmate Compania a 8-a de grăniceri-pază „Talmaz” îmbarcată la Căuşani. Militarii au fost dezarmaţi şi prădaţi de bocanci, bluze şi alte materia­le.

(…) Între Bolgrad şi Etulia circa 500 de cetățeni din rândul populației găgăuze şi bulgăreşti au atacat un tren militar. În urmaschimburilor de focuri a fost grav rănit mecanicul locomotivei care a reuşit, cu eforturi supraomeneşti, să conducă trenul până la Galați. O garnitură de vagoane militare şi civile a fost sechestrată în gara Reni de către ele­mente ale armatei sovietice echipate în civil.

(…) Coloanele regimen­tului 25 infanterie au fost în permanenţă însoţite de unități de tancuri sovietice şi survolate de avioane evoluând la joasă altitudine. Caporalul Hăulică Constantin din acest regiment a fost bătut de evrei fiindcă a încercat să ia dintr-o căruţă o lunetă goniometrică. Un soldat român, bolnav, transportat într-o căruţă a fost împuşcat după relatarea unui martor ocular: „Lăsaţi-ne măcar o căruţă, să-1 putem duce pe bolnav”, au cerut ofiţerii civililor care-i agresau. „Balnav! Nu trebuie balnav!” şi, într-o clipă câteva gloanţe sfărâmă ţeasta nefericitului soldat.”

(Memoriul Institutului General de Statistică, 26 nov. 1940):

Situaţia de la 1930. Ultimul recensământ a arătat că numărul locuitorilor de religie mozaică ai Țării era, la 30 Decembrie 1930 de 756.930, ceea ce reprezenta 4,2% din totalul populației. (…) În mediul rural un număr de 236.926 nu reprezenta decât 1,6% din totalul locui­torilor rurali ai Țării. Dimpotrivă, în mediul urban, cei 520.004 locuito­ri de religie mozaică reprezentau 13,6 % din totalul populației.

(…) Din masa totală (…) mai mult de un sfert trăia în Basarabia (27,3%), peste o cincime în Moldova (21,4%) (…) Procentul pe provincii este următorul: 10,9% în Bucovina, 7,2% în Basarabia, 7% în Crişana şi Maramureş, 6,7 în Moldova, 2,5% în Transilvania, 2,3% în Muntenia şi numai 1,5% în Banat, 0,5% în Dobrogea şi 0,2% în Oltenia. (…) Putem constata că în Bucovina 79,3%, iar în Basarabia 77,4% din populaţia trăind din comerţ se declarase a fi de neam evreesc. În mediul rural din Basarabia această participare se ridică chiar la 80,2%, iar în oraşele Bucovinei la 81,4%. În oraşele Moldovei reprezintă 66,2%, în sate 41%.

Modificările care s-au produs între 1930-40.

(…) „Modificarea cifrei populației evreeşti prin migraţii nu este cunoscută cu exactitate [datorită] imigrărilor clandestine. (…) [ţinând seama de tendinţa de emigrare a evreilor din România] se poate socoti că nu au sporit în intervalul 1930-40 cu o cifră care să întreacă 50.000” [persoane].

  1. Situaţia de după detaşările de teritorii.

Prin detaşările de teritorii din 1940 România a pierdut întregime, respectiv, în parte mai multe din regiunile în care este aglome¬rată populaţia de religie mozaică.

Din populația de religie mozaică de la 1930 de 756.930 persoa¬ne, România a pierdut (…) 427.962 persoane, adică 56% şi anume: 278.943 prin ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord a regiunii Herța (s. mea, P.G.), 148.273 prin atribuirea părţii de Nord a Transil¬vaniei către Ungaria şi 846 [persoane] prin cedarea Cadrilaterului.

„Cifra exactă a Evreilor pe teritoriul rămas (…) nu depăşeşte, după toate probabilităţile 400.000, adică 2,6-3% din populația actuală.”

 

NOTE

1) Evreii contestă existența „listelor negre” agitate din primele ore ale zilei de 28 iunie 1940, alcătuite (nu doar din disciplină de partid, ci din datorie a comunității) în zdrobitoare majoritate de congenerii lor – după care urmau să se facă arestările „duşmanilor” – de clasă, – de naţie, – de rasă; deasemeni contestă numărul imens al NKVD-iştilor evrei care au participat la teroarea bolşevică din Basarabia şi din Bucovina de Nord.

Consultând monumentala Basarabia necunoscută, în 4 volume, alcătuită de Iurie Colesnic, apărută la Chişinău, începînd din 1993 (v. Bibliografia), aflăm când fuseseră arestaţi acei intelectuali basarabeni mai puţin cunoscuţi, care nu reuşiseră să se refugieze peste Prut şi pe dată populaseră închisoarea din Chişinău. La sfârşitul lui august (1940), doar la două luni după Ocupaţia Bolşevică se aflau încarceraţi în jur de 8.500 deţinuţi – doar acolo, însă asemenea „aşezăminte” funcţionau din plin în fiecare capitală de judeţ, iar la Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, una „foarte specială”.

Dacă listele – în fapt: fişe personale, dosare de cadre – nu ar fi fost pregătite de cine ştie când (ba ştim: din 1918!) şi nu ar fi trecut din fami­lie în familie – (citeşte: din celulă de partid bolşevic în celulă de partid bolşevic, jucînd rol şi de serviciu de cadre şi de informații), arestările nu ar fi avut loc atât de operativ după „eliberarea Basarabiei de către Armata Roşie”…

…Ce s-a întâmplat cu basarabenii şi cu bucovinenii „refugiaţi în România”?- ce întrebare!, ce nonsens, ce adevăr cumplit! :

Din dimineaţa zilei de 24 august 1944, am devenit – alături de „criminalii de război” – categoria cea mai periculoasă în ochii noului regim: din acel moment am fost arestaţi, internaţi în lagăre „de repatriere”; cei avînd şansa de a rămâne „refugiaţi în România”, au fost convocaţi mereu (până în 1953, după moartea lui Stalin) la        la jandarmerie, la miliție, la securitate; în 1951 au fost deportați în Bărăgan, ca „titoişti”; mereu declasaţi în profesiile lor, consideraţi, nu doar „clasă socială” aparte, ci etnie deosebită, deci persecutabilă, ca, mai târziu, germana, din ianuarie 1945, sârba din 1949; cei care nu erau arestaţi trebuiau să se considere mai-mult-decât-norocoşi; în schimb erau bănuiţi de românii localnici – munteni, olteni, bănăţeni, mai vârtos ardeleni – că ar fi „oameni ai ruşilor, favorizaţi”. De ce?, fiindcă erau basarabeni; ca cine? – ca o mare parte din evreii instalaţi la conducerea ţării; fiindcă unii erau profesori de limbă rusă – de ce?, fiindcă erau basarabeni! – ca evreii care ocupaseră toate scaunele importante: în securitate, în justiţie, în administrație, în economie, în politica externă, în cultură se exprimau numai în ruseşte. mulți dintre românii basarabeni și bucovineni, cerşetori pe drumurile propriei lor ţări, au devenit / au fost oameni pierduţi pentru ei inşişi, pentru familiile lor; pentru naţiune.

Acum este vorba de rămaşii-pe-loc, la sânul Marii Familii a Popoarelor Sovietice, consecință: înghițiți de Monstrul Bolşevic şi deve­niți, pentru a câta oară? „pribegi în proprie ţară”.

Nevrând să rămân mai prejos de evreii basarabeni (multe lucruri am învățat de la ei, în primul rând: neuitarea; în al doilea: listarea, voi înşira – deocamdată – numele câtorva personalități culturale, didactice, artistice, reli­gioase, politice, administrative, în majoritate foşti membri ai Sfatuluideci consideraţi de bolşevici trădători de patrie (ai Rusiei!), deputaţi în Parlamentul României. În dreptul fiecăruia, voi menționa data aresȚării, data morții – în detenție – sau a execuției. Ordinea este cea în care aceştia au fost repertoriati în Basarabia necunoscută de Iurie Colesnic:

  1. Gheorghe A. Rusu: pedagog, poet, dramaturg; deportat cu întreaga familie la 13 iunie 1941; mort de epuizare în lagărul OLT-5 Ivdel, Sverdlovsk, în 1942;
  2. Constantin Leancă: arestat la 6 iulie 1940; mort de distrofie într-o stație de cale ferată, în regiunea Gorki, în1942;
  3. Nicolae Secară: membru al Sfatului Țării; arestat la 30 iulie 1940, mort în 1942;
  4. Paul Vatamanu: arestat la 25 iunie 1941, mort în 1941-42?
  5. Aurel Ştefanelli: nu se ştie când anume a fost arestat în cursul anului 1941, mort în 1945 (?)
  6. Ion Codreanu („Moş Ion”): arestat 30 iunie 1940; în 1941 – a fost schimbat cu Ana Pauker; singurul supravieţuitor dintre membrii Sfatului Țării căzuți în mâinile NKVD;
  7. Ion Bahtalovski: biolog, agronom, specialist în viticultură, autor de lucrări de specialitate; arestat în 26 iulie 1940, mort de distrofie în 1944;
  8. Alexandru Baltaga: preot, membru al Sfatului Țării; arestat la 30 august 1940, mort în 1941, în spitalul închisorii din Kazan;
  9. Vasile Chiparis: pictor; legionar; arestat la 24 aprilie 1941, executat în 1942;
  10. Alexandru Ciulcu: profesor, istoric, scriitor, a condus Straja Țării; arestat la 26 iulie 1940, mort în 1942;
  11. Teodosie Cojocaru: militar, om politic, membru al Sfatului Țării; arestat în iulie 1940, mort în 1941;
  12. Gheorghe Druţă: profesor, militar, publicist; arestat la 6 noiembrie 1940 – dispărut în Siberia;
  13. Vasile Gafencu: agricultor, arestat de NKVD la 5 octombrie 1940, mort în 1942 – unde? (Tată al lui Valeriu Gafencu, student, poet creştin martirizat la Piteşti, în reeducare, mort în 18 febr. 1952, în spitalul închisorii Ocna pentru că refuzase „îngrijirea medicală condiţionată”);
  14. Cezar Stoica: avocat, poet, publicist (frate cu Titus Stoica); arestat în 7 august 1940, mort de epuizare în 1942 în lagărul din Nijne-Amursk;
  15. Vladimir Bodescu: jurist, membru al Sfatului Țării arestat la 10 august 1940, mort de epuizare, în 1941;
  16. Ştefan Balamez: arestat în 28 iunie 1940, membru al Sfatului Țării – unul dintre cei care votaseră împotriva Unirii, dar şi el a fost arestat – a dispărut în Siberia;
  17. Nicolae Bivol: membru al Sfatului Țării, profesor, jurnalist, om politic, fost primar al Chişinăului, arestat în 3 august 1940, dispărut în Siberia;
  18. Nicolae Ignatiuc: agricultor, membru al Sfatului arestat la 23 iulie 1940, executat în 1943;
  19. Emanoil Catelli: membru al Sfatului Țării agronom, om politic, istoric, publicist; arestat la 5 iulie 1940, executat în 1943;
  20. Alexandra Juriari Russo: înrudită cu Alecu Russo; membru marcant al Mişcării Legionare; arestată la 7 iulie 1940, decedată în unul din lagărele din Karaganda, în 1943;
  21. Ştefan Botnariuc: membru al Sfatului Țării, învăţător, arestat în 27 iulie 1940, mort în 1941;
  22. Ioachim Arhip: învățător; arestat la 12 ianuarie 1941; dispărut în unul din lagărele din zona Arhanghelsk – când?
  23. Terziman (Altersohn): jurnalist de (foarte) stânga, după Cedare a fost în graţiile sovieticilor; arestat la 22 iunie 1941; i se pierde urma în 1943, în Gulag;
  24. Ieremia Cecan: preot; arestat în 12 iulie 1940, executat la 27 iunie 1941;
  25. Ion Halippa (fratele mai mare al lui Pantelimon): teolog, istoric, arheo­log, autor de lucrări de specialitate; în corespondenţă cu Hasdeu, Muzicescu, Z. Arbore; revoluţia bolşevică din 1917 l-a surprins la Berdiansk; după 27 martie 1918 a fost arestat; liberat, nu i s-a permis trecerea Nistrului în Basarabia româ­nească; a fost ţinut ostatic în URSS în ciuda nenumăratelor intervenţii (Rakovski, Nina Arbore, Titulescu); a fost arestat în multe rânduri, ultima oară la 25 iunie 1941; asasinat împreună cu fiul său în închisoarea din Zaporojie.

Aceşti 25 de oameni (cărora li se adaugă alţi cinci membri ai Sfatului Țării: Teodor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Teodor Uncu şi Luca ştirbeţ), au fost listaţi şi ei de concetățenii lor/noştri evrei cu multînainte de 28 iunie 1940, ba, de ce nu?, începînd din 27 martie 1918!, apoi arestaţi. Ei nu fac parte din primul eşalon al intelectualilor basarabeni; însă şi ei au reprezentat importante valori culturale, ştiinţifice, artistice, morale ale comunității noastre, exprimîndu-se, înflorind în doar cei 22 de ani de liber­tate: 1918-1940. Au fost lichidaţi şi ei „pe baza” listelor-dosarelor alcătuite de prietenii-noştri-de-veacuri, evreii din Basarabia, liste consfinţite prin:

 

Hotărârea Nr. 1201-471:

Cu privire la activitatea tribunalelor militare pe teritoriul Basarabiei şi nordului Bucovinei”,

semnată de Molotov la 9 iulie 1940…

 

Cele mai frecvente nume ale „truditorilor NKVD”, în procesele verba­le de anchetă, sunt: Goldenberg, Ştain, Şteineman, Levin, Şaţkih, Izrailov, concetățeni ai anchetaţilor, vorbitori de limbă română. Ultimul menţionat (Izrailov – apare şi unul Izrailevski, nu ştiu dacă era tot Izrailov sau altul) fiind şi „expertul în materie de presă românească: acuzaţiile lui se rezemau pe citate din scrierile arestaţilor interpretate bolşeviceşte, deci ilogic şi pe neadevăruri flagrante, delirant formulate, exemple: „X – membru al partidului culacilor anti-sovietici”- citeşte: Partidul Naţional-Tărănesc; „Y – membru al partidului fascist liberal”; „Z – a făcut parte din gruparea trădătoare de patrie, Sfatul Ţării”, şi alte perle de gândire strâmbă şi de limbă şchioapă care din nefericire trimiseseră la moarte milioane de nevinovaţi – până atunci doar în Rusia; din 1939 şi în Polonia; din vara anului 1940 şi în Țările Baltice, apoi, din 1944-45 şi în Ungaria şi în Cehoslovacia, şi în Bulgaria, şi în România câtă mai rămăsese.

Cei care au reuşit să plece peste Prut atunci, în Săptămâna Roşie – 28 iunie-3 iulie 1940 – au supravieţuit. Unii au fost „recuperaţi” de ruși în 1944, duşi în Siberia, după mulți ani liberaţi… în închisorile româneşti (ca Pantelimon Halippa, preotul Tepordei). În majoritate intelectualii basarabeni şi bucovineni, dacă au rămas cu statut de refugiat-în-propria-le-ţară şi nu au fost „repatriaţi în Siberia”, au trăit cu permanenta spaimă de NKVD; de Jandarmerie; de Siguranţă; de Miliţie, de Securitate. Cei care aveau o mese­rie şi au găsit în cele din urmă posturi în invăţământ, în cercetare au trebuit să accepte declasarea, nepreţuirea profesională, repartizarea în cele mai rele, mai izolate, mai sărace localităţi (ca învăţătorii de părinţi ai mei),frecvent alungarea din slujbe, nu totdeauna din iniţiativa „alogenilor”… Mânuitorii de condei se mulțumeau cu traduceri (pe alt nume), cercetătorii îşi câştigau pâi­nea neagră „îndeplinind alte… funcţii, după expresia tovarăşilor de la Cadre: de pildă istoricul literar şi strălucitul genealogist Gheorghe Bezviconi a fost paznic al Cimitirului Bellu; istoricul Alexandru I. Gonţa, persecutat cu proletară vigilenţă de Ştefan Pascu, academician ceauşist, fiindcă „teoriile” sale nu corespundeau „liniei”.

[Jur că este vorba de o banală coincidenţă: când am scris romanul Basarabia – din care un capitol a fost „împrumutat” de prezentul eseu – nu aveam ştiinţă de teza de doctorat a lui Alexandru I. Gonţa: „Satul în Moldova medievală”; vorbind de termenul „Moldova”, avansasem o ipoteză de nespe­cialist: „Moldova” nu este termen slav, ci ar putea veni de la bastarnul mold – în germană semnifică „pământ”, cu terminaţia frecventă în toponimia dacă;(d)ava (după modelul Sucidava, Buridava…), rezultând într-o primă fază: Moldava. Spre surprinderea-satisfacţia mea am găsit reprodus de Colesnic memoriul-protest al lui Alexandru I. Gonţa în care el susţinea că Mold este termen got…]

Şi dacă i-am lua de model pe evrei şi în asta? Asta fiind confecţionarea de liste negre de duşmani ai poporului român? Întreprindere cu atât mai lesnicioasă, cu cât evreii-noştri se exprimaseră în limba română, în presa controlată de ocupanţii ruşi, întru „îndrumare”; nu ar fi nevoie nici de traducători, nici de „experţi” ca să înţelegem scrierile bolşevice, antiromâneşti, antiomeneşti ale lor – în Basarabia şi în Bucovina de Nord din 28 iunie 1940, în restul României din 23 august 1944? Cum ar arăta „o mică” listă roşie? A celor care mai ales prin cuvânt – cuvântări, laude la adresa URSS, condamnări ale „trecutului”, directive, denunţuri – ne-au acuzat, agresat, terorizat decenii şi decenii? Aproximativ astfel:

– F. Aderca, J. Ancel, Pavel Apostol, Maria Arsene, Ashkenazy, Camil Baltazar, Banuş, Baranga, A. Băleanu, Benador, Adriana Berger, Radu Bogdan, Cristina şi Mihail Boico, Savin Bratu, Breslaşu, Brucan, Nina Cassian, Șt. Cazimir, Vera Călin, Ion Călugăru, Chapier, Chişinevski, Isac Chiva, Pavel Câmpeanu, Andrei Cornea, Paul Cornea, Colin, Cosaşu, Crohmălniceanu, S. Damian, Davidoglu, H. Deleanu, Dorel Dorian, Elvin, R. Feldman-Alexandru, Alexandru şi Radu Florian, Eugen Frunză, Lucien Goldmann, Al. Graur, C. Grosu, Ianoşi, R. Ioanid, Iosifescu, Iureş, Jar, Oscar Lemnaru, I. Ludo, Radu Lupan, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Lilly Marcou, V. Mândra, Ion Mihăileanu, Mirodan, N. Moraru, Neuman, A. Oişteanu, Ornea, Saşa Pană, Ana Pauker, Perahim, I. Petran, Petroveanu, J. Popper, Porumbacu, Răutu, Ed. Reichman, Roller, Valter Roman, Petre Roman, Shafir, V. Silvestru, Petre Solomon, Geo Şerban, Socor, Şelmaru, Tertulian, L. Tismăneanu, Sorin Toma, A.G. Vaida, Anatol Vieru, Vitner, Ştefan Voicu, Volovici, Vrancea, Wald, Zalis, Zincă…

E frumoasă scur­tă, mult prea scurtă listă roşie a mea? Nu, nici o listă nu poate fi frumoasă. Denunţul: un act odios, chiar atunci când era botezat: „demascare”, cu atât mai ticălos cu cât este redactat în taină – şi anonim. Cu atât mai mizerabilă (lista-neagră), cu cât este destinată a fi folosită de duşmanul comunității naţionale în care denunţătorul găsise adăpost şi, dacă nu iubire, atunci tole­ranţă. Abominabile, criminale au fost listele negre alcătuite de evrei: acelea, spre deosebire de a mea, au fost materializate cu începere de la 28 iunie 1940, în Basarabia şi în Bucovina de Nord, iar din 23 august 1944 în restul României – prin arestări, prin excluderi din cultură, din cărţi, din locuinţe, din viaţă; listele-negre rămase valabile mult după moartea lui Stalin. „Micuţa” listă-roşie a mea este doar… „literatură”, vorba securiştilor culţi, nu a provocat măcar o pereche de palme pe fără obrazul ticăloşilor, al vânză­torilor de aproape, al turnătorilor bolşevico-sionişti.

Dar evreii vinovaţi de Holocaustul Roşu din România – inclusiv Basarabia, Bucovina de Nord, Herța (28 iunie 1940-1990) să ştie: noi, victimele lor, nu am uitat, nu i-am uitat: vor da şi ei seama de ale lor. Fie şi postum – în cultură, tot după metoda lor, brevetată, aplicată – de a profana mormintele şi monumentele alor noştri: Şincai, Eminescu, Maiorescu, Hașdeu, Goga, Iorga, Lovinescu (vezi Post-scriptum 4).

Ce-ar fi dacă, întru simetrie cu Memorialul Holocaustului Nazist înfipt în inima Berlinului, ar fi edificat în centrul oraşului Tel Aviv un Memorial al Holocaustului Comunist? Doar evreii se laudă (adevărat, numai în intimi­tate) cu cea mai de seamă invenţie: marxismul şi materializarea lui: bolşevis­mul: „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”…

 

2) „De ce atâta ură?” – întrebare pe buzele tuturor românilor. Astfel se intitula articolul semnat de Nicolae Iorga în 6 iulie 1940. Întrebarea merită un răspuns, fie şi ca ipoteză:

La o adică (citeşte: un Nürnberg II) evreii vor pretinde că, într-adevăr, în focul revoluţiei lor, naţionale (cea de la 1940, a stabilirii patriei lor în Basarabia – promisiunea lui Stalin…), al visului materializat, bucuria a debordat şi a produs „efecte colaterale”. Însă – vor accepta ei cu un sfert de gură şi abia atunci când nu vor mai putea nega argumentele noastre – victime au fost de deplorat numai dintre acelea care reprezentau pentru ei, în primul rând, „opresiunea”: poliţişti, jandarmi, prefecţi, agenţi de ordine – precum şi asupra câtorva legionari, cuzişti – „antisemiţi” notorii. A, nu, nu este deloc adevărat că ar fi atacat coloanele de militari în retragere, nuuu!: doar de pe margine îşi exprimau – cam zgomotos, recunosc – satisfacţia că armata română, „garanţia statului burjui şi faşist” pleacă, lăsând loc glorioasei Armate Roşii, creaţie a lui Troțki, Lev Bronstein; a, nu, în nici un caz evreii nu au agresat români civili: preoţi, călugări, studenţi la teologie, elevi de liceu, chiar eleve… – acestea sunt minciuni grosolane, invenţii ale propagan­dei faşiste, naţionaliste, antisemite!, ei au fost totdeauna, pretutindeni… umanişti! Ah, „umanismul” bolşevico-sionist!

Când va veni vremea – şi va veni, chiar peste o sută de ani – partea româ­nească va produce probe: declaraţii ale victimelor, ale martorilor oculari, articole de ziar – române, străine, filme, fotografii. Acelea vor arăta adevărul, anume (mă repet, ei şi? bine fac, am învăţat bine lecţia) :

Înainte de a fi fost agresaţi ei înşişi (ca să existe scuza-explicaţie a răzbunării lor pe români), evreii, începând din 28 iunie 1940, au dovedit că sunt capabili de cruzime asiată, de violenţă oarbă, de acte de barbarie, de sadism (românii, aflând de la fugiţii peste Nistru, din Ucraina între 1920-1940 şi din „Republica Autonomă Moldovenească” de performanţele în materie de tortură şi de „lichidare a duşmanului de clasă” folosite curent de komisarii şi enkavediştii evrei, nu credeau – cum să creadă incredibilul?), fără a mai vorbi de calificativele groteşti, proferate la adresa românilor ca „Faşişti!”, precum şi curat-rasiste: „Țâgani!”.

Toate acestea s-au manifestat din plin – şi din greu – dinspre aproape toţi evreii aflaţi în Basarabia şi în Bucovina de Nord în acea Săptămână Roşie, înspre toţi românii. Nu doar poliţiştii, jandarmii au fost atacaţi, unii ucişi; nu doar militarii (gradele inferioare: țărani, funcționari, muncitori mobilizaţi) au fost dezarmaţi, dezbrăcaţi, bătuţi, umiliţi prin tăierea nasturi­lor de la pantaloni – şi răpiţi. Dar şi simplii locuitori ai României din provin­ciile Basarabia şi Bucovina, români cu care ei se cunoşteau, cu care vorbeau, aveau relaţii, dacă nu de prietenie, atunci de coabitare paşnică, concetăţeni, consăteni, vecini…- s-au trezit peste noapte „duşmani de veacuri (şi de moarte)”, în ochii şi în faptele evreilor. şi, vai, nu doar evreii adulţi, îndoc­trinaţii de bolşevism, de ură de clasă – și de rasă, de ură de român – s-au schimbat fulgerător, de cum au primit ordin de la sovietici – în 28 iunie, dar şi adolescenţii şi copiii au format pe dată cete, grupuri, haite înarmate, cu banderole roşii pe mână şi au început a-i vâna, agresa pe români, până ieri colegi, prieteni, tratându-i de… „faşişti” (oare de unde vor fi învățat aceşti copilaşi cuvintele, dacă nu din familiile lor, de la taţii, de la mamele lor?), de „bandiţi”, „exploatatori”, „antisimiţi”, „ţâgani” – ştiut fiind: marii-ruşi ocupanţi ai Basarabiei, pe urma surghiunitului Puşkin la Chişinău, le spuneau tuturor moldovenilor: ţigani (Genialul fiind, nu-i aşa, un curat-alb: ruso-nubian), deci şi marii-ruşi, altfel evrei, erau oameni-sovietici, cu toţii blonzi şi cu ochi albaştri, în nici un caz bruneţi faşisto-țâgani…

De ce atâta ură? – care nu se reducea la insulte, la acuzaţii aiuritoare („Voi ne-aţi ars pe rugul Inchiziţiei!”). Există sute de mărturii ale copiilor, adolescenţilor atunci, în Săptămâna Roşie (28 iunie-3 iulie 1940): înjuraţi, brutalizaţi, loviţi, scuipaţi de colegii evrei, prieteni până ieri… Una din metode: când copilul român era doborât la pământ şi nu mai mişca, oricum, nu se mai putea nici zbate, era acoperit de scuipaţi, de muci; urma „apoteoza” (bine învăţată, repetată, înainte de 28 iunie): agresorii se pişau, în cerc, pe agresat. Nu doar copiii făceau asta, ci şi adulţii evrei – cu precădere femeile; victime: ofițeri în uniformă, preoţi, teologi…

De ce atâta ură? – care a mers, frecvent, până la omor: nu puţini copii, adolescenţi

înarmaţi (oare de unde vor fi avut revolvere copilaşii de 7-9-11 anişori: „de la cazarmă”?), înnebuniţi de ura de rasă instilată de părinţii lor, trăgeau; și ucideau români.

[5 august 2005. Cine se mai îndoieşte de realitatea îndoctrinării rasiste, xenofobe, anti-goi a evreilor (în familie, în şcoală, în armată) să ia în seamă tragedia recentă provocată de un extremist israelian: nemulţumit de retragerea coloniştilor din Gaza, a mitraliat arabi, palestinieni, creştini – cetățeni israelieni]

De ce atâta ură? Un cronicar al celei de a doua ediţii a eseului de faţă (Nicolae Pop) a scris:

„O martoră a evenimentelor îmi spunea că evreii le ziceau de la obraz românilor locali, în vara lui 1940:„V-am băgat în sac. Rămâne numai să-1 legăm la gură” (s.m.)

De ce atâta ură împotriva românilor? Ipoteză în două puncte:

  1. Fiindcă românii contrariaseră proiectul sionist al alcătuirii unei ţări a evreilor în 1918 – în Basarabia; în 1940 Stalin le promisese – tot în Basarabia, încă neocupată – o Republică Sovietică Socialistă Evreiască. Diktatul de la 26 iunie 1940 şi începutul evacuării fusese prilej de bucurie, dar şi de răzbunare pe cei care le întârziaseră planul cu o eternitate de 22 ani. Dealtfel lozinca cu care avocatul Carol Steinberg a întâmpinat (cu listele-negre pregătite la Moscova) trupele ruseşti în Chişinău glăsuia:

„Bine aţi venit! V-am aşteptat 22 ani!”

Şi, pentru că tot începuseră a face „purificare etnică”, să o facă, nu doar prin alungarea băştinaşilor de pe pământul pe care Iahve-Stalin li-1 dăruise (sic), ci şi prin lichidarea lor, aşa cum îi învăţase sionismul: pământul promis devenea numai al lor, fără nici un goi, deci trebuia etnic-purificat. Crime care au continuat, după Ocuparea Teritoriilor (de la 3 iulie 1940), „pe cale legală, sovietică – instituţionalizată” – prin lucrarea miliţienilor, a procurorilor, a NKVD-iştilor în majoritate evrei;

  1. URA evreilor împotriva românilor s-a exprimat după război prin neacceptarea adevărului: a crimelor, în general, în special a numărului victi­melor. În negaţia lor furioasă (iată cine sunt adevăraţii negaţioniști!) au mers până la intervertirea evenimentelor, prezentînd efectele drept cauze: astfel Ehrenburg-Grossman au pretins: evreii „se răzbunaseră” pe români în 1940!) fiindcă aceştia îi masacraseră în Transnistria, în…1941! În procesele intentate românilor acuzaţi de crime împotriva evreilor, au formulat culpe fanteziste, inventate, delirante, acu zaţilor nu li s-a permis să se apere, „judecătorii” calificând probele (înainte de a le cunoşte) de… cum altfel: faşiste (mai ales că adevăraţii judecători ai românilor erau sovietici, iar „jurnalişti” orduri brucane).

Au trecut de-atunci ani, decenii – nu s-a găsit nici un „caz” de evreu din cei care îi acuzaseră pe români că îi trimiseseră la moarte să accepte că exis­taseră cazuri de salvatori ai lor; cazuri, însă la români au existat, la evrei (în Basarabia, Bucovina, 1940-1941): ba!

„Cazul Cornel Dumitrescu”, românul care, cumpărînd fabricile de textile din Cernăuți, a salvat de la deportare în lagărele nemţeşti, deci de la moarte, 3.600 evrei (celebrul Oskar Schindler: cca 1.000), pretextînd faţă de germani – care controlau Bucovina – că industria lucrând pentru a rmată are nevoie de muncitori.

După ocuparea Țării de către… Liberatoarea Armată Roşie, în 1944, Cornel Dumitrescu a fost arestat şi îndelung anchetat de sovietici. În cele din urmă i-au dat drumul. Ruşii avuseseră nevoie de două luni întregi ca să transcrie-traducă două emisiuni ale BBC din care reieşea clar că Dumitrescu, departe de a fi colaborat cu nemţii, sabotase programul nazist – adevărat: în perfectă complicitate cu Antoneştii, cu Casa Regală – astfel salvând evrei de la moarte. Evreii însă au avut nevoie de, iată: 60 ani, ca să… nu sufle nici până astăzi o vorbă despre acest „caz”. Din cei 3.600 evrei angajaţi în fabri­ci, câte 5 pe un loc de muncă, deci scoşi din gura lupului neamţ, nu s-a găsit un singur evreu normal să declare adevărul despre cine a fost Cornel Dumitrescu şi despre ce a făcut el pentru ei?

Şi, atenţie: totalul evreilor ocrotiţi, deci salvaţi, a fost mult mai important datorită organizării Cantinei Fabricii de Stambe, unde 2-3-5 per­soane alcătuind familia fiecărui angajat aveau un prânz gratuit, inclusiv pro­tecţia lui „Cornel Dumitrescu, omul Casei Regale”- ceea ce a favorizat rămânerea pe loc, citeşte: în viaţă – a cel puţin 10.000 evrei.

Iar cei 10.000 (hai să spunem: doar 1.000; doar 100; doar 10 – să fie puţine „doar zece” suflete?) şi urmaşii lor au tăcut chitic – în România, în Palestina, în Franţa, în America, pe unde au ajuns – de ce au tăcut? De ce tac în continuare supravieţuitorii şi descendenţii lor faţă cu falsurile uriaşe, monstruoase atribuite românilor de către congenerii lor, sioniştii bolşevici: 400.000 de victime! Să fi devenit chiar cu toţii rabini – ca Rosen?, securişti – ca R. Ioanid – deci obligaţi să păstreze „secretul… militar”? Să fi primit cuvânt de ordine de la Centrală de a nu contraria, de a nu accepta să „nuanţeze” acuzaţia totală la adresa românilor? Este sau ba această faptă-rea o încălcare criminală a Poruncii a 9-a? Nu este vorba doar de ingratitudinea evreilor români (ce, ar fi puţin lucru?), ci – am mai spus-o?, foarte bine am făcut, am s-o re-spun: de neacceptare a adevărului din partea evreilor de pretutindeni.

De ce atâta ură? Să fie adevărat ce spun răuvoitorii anume că în comu­nitatea lor ura este carburantul existenţei, potrivit preceptului:

„Cine nu-i urăşte pe ne-evrei – acela nu este bun evreu”?

De ce atâta ură împotriva românilor?

 

MEDITAȚII PREELECTORALE ÎN AJUN…

MEDITAȚII PREELECTORALE ÎN AJUN…

 

SIGUR CĂ VOI VOTA PENTRU MAIA SANDU, DAR: NOI VOTĂM ȘI NU ALEGEM!

secretele-istorieiAm primit un număr mare de intrebări, apeluri telefonice, mesaje, care practic se reduc la una și aceiași întrebare”Pe cine alegem? Pentru cine votăm?” Sigur că unii demult s-au decis, dar doresc sa te provoace la o sinceritate, sau sa vadă ce voi spune….alții într-adevăr stau în fața unei dileme și nu știu cum să procedeze corect…fiindcă nu avem din cine alege. Este prea mare riscul și pericolul de a nimeri din nou pe mâna rușilor…

Un număr mare de personalități, inclusiv și cunoscuți și prieteni de-ai mei au făcut o propagandă și agitație majoră în favoarea Maiei Sandu, supranumind-o ”norocul nostru este Maia Sandu”, ”parola este Maia Sandu” și câte și mai câte, zeificând-o și aducând tot felul de ”probe” că mai bună ca Maia nu poate fi nimeni, sau poate încă nu s-a născut! Cineva chiar a încercat s-o compare cu Vlad Țepeș?! Pentru ce merite?  Nu mai țin mine cine spunea, că mama idioților e mereu gravidă! Cui îi trebuie, ca anume ea să devină președinte? Din toată Republica Moldova aceasta-i cea mai reușută candidatură?! Eu zic că nu, dar stăpânii lumii știu a întocmi scenarii, ca noi, mintioșii de rând, sa ne dăm și viața pentru ”această cauză”.

Cine știa de Maia Sandu 15 ani în urmă? De unde s-a luat? Venită ca Mesia să ne elibereze?  Este o situație aberantă și ”boborul” a căzut în această capcana de manipulare și nici nu conștientizează că din nou suntem puși la perete, că sistemul niciodată nu ne va permite să alegem un Om adevărat, care într-adevăr îl doare pentru acești locuitori, pentru acest petic de pămant românesc, pentru viitorul copiilor noști! Întotdeaune vom fi puși să alegem din două rele…cum s-a întâmplat și până acum. Nu alegeam, ci votam împotriva lui Sangheli, împotriva lui Voronin, împotriva lui ??? Și de această dată nu vom alege, ci vom vota împotriva lui Dodon! E și firesc, fiindcă nu avem altă alternativă, este acea pe care ne-au pregătit-o cei din umbră, realizând acest lucru la nivelul cel mai înalt! Alegătorul este pus într-o situație idioată, că dacă nu votăm Maia Sandu, apoi s-a terminat cu opțiunile noastre europene, care demul sunt răsuflate, și că însuși structura uniunii europene este mai gravă și mai periculoasă decât structura fostei uniuni sovietice…

Practic este folosită aceiași schemă, care a fost folosită în România la alegerea președintelui…” ne mobilizăm cu toții și votăm cu Iohanis împotriva lui Ponta! Iohanis e neamț, și vom trăi nemțește! ” Și uitați-vă la ce s-a ajuns?

Adevărat vă spun, nici SUA, nici Uniunea Europeană, nici alte structuri internaționale, nici o țară vecină nu-și dorește o Românie puternică, o Republică Moldova puternică…NIMENI!

Toți vor să ne exploateze munca noastră eftină,  să stoarcă toate resursele naturale, să folosească spațiile noastre geografice drept piață de desfacere a mărfurilor lor și să ne înnece în robia de cabală (de datorii- Al.M.). În ce țară mai sunt atâtea bănci comerciale la metru pătrat ca în Moldova? Cum de explicat, că 12 farmacii într-un singur cartier din Chișinău este prea mult?! Ce fel de legi a făcut parlamentul că orișicare pușcăriaș poate deveni președinte de țară? Cum să-i explici lui Maia Laguta, că ea nu poate fi președinte de țară? Ce au făcut președinții anteriori ai țării? Cine din aceștea și-a dat darea de seamă în fața poporului? Cine vre-o dat a fost tras la răspundere, că a cheltuit nerațional banul public? De câte ori pe an trebuie sa fie schimbat pavajul în fața primăriei, parlamentului, guvernului și monumentului marelui Domnitor? Cu care drepturi ale omului au mai rămas cetățenii și care din acestea sunt respectate de guvernare? Câte mii de doctori în științe economice avem și care este randamentul lor în dezvoltarea economiei naționale? Câte mii de doctori în științe juridice avem și care este randamentul acestora pentru constituirea unui stat de drept cu adevărat? Și tot așa….

Dodon este o urgie pe capul nostru, un alegător conștient, care-și iubește  patria, nu poate sa-l voteze, deoarece majoritatea din aceștea știu câtă teroare, foamete și moarte a adus împeriul țarist, imperiul sovietic! Câtă înjosire și distrugeri ne-au adus acești ”eliberatori”! Nu mai vorbesc despre activitatea sa la funcții de răspundere în stat. Sigur că pentru el, vor vota rușii și ceilalți alolingvi, inclusiv ucrainenii, evreii și găgăuzii. În situații critice pentru ei, sunt uniți ca niciodată, spre deosebire de moldovanul nostru nepăsător, indiferent și mulțumit de sine, că are în bechi vin și murături…

Ce va face Dodon? Ce va face Sandu? Unul ne trage la Putin, alta la americani și Soros! Vor da mai multe ordine și medalii la funcționari  și delegațiilor străine sau mai puține decât Ghimpu și Timofti?

În concluzia acestei modeste meditații preelectorale, nu ne rămâne decât să înțelegem, că suntem foarte iscusit manipulați și că nici un candidat din listele electorale nu poate și nu ne va reprezenta! Suntem ce suntem, și avem ce merităm! Într-un fel sau altul mâine sau poimâne seara sau Putin sau Soros va sărbători victoria,” iar noi, iști mici, o plebă sclavă, oricât de neagră fapta lor, vom ridica orbiș în slavă”, după cum zicea adevăratul desident, poetul și scriitorul Petru Cărare, ținut și azi în umbră.

Într-un caz, sau altul trebuie neapărat să mergem la vot și să votăm Maia Sandu, că nu suntem nebuni să-l votăm pe celălalt! Doamne ajută! 

Alexandru Moraru

SURSA: http://www.morarita.wordpress.com

UN NEAM DE MARI BOIERI – CATARGI (articol din fondurile Arhivei Naționale a RM)

boerii-catargi-personalboerii-catargi-2-001boerii-catargi-3-001boerii-catargi-4-001boierii-catargi-5-001boierii-catargi-6-001boierii-catargi-7-001boierii-catargi-8-001boerii-catargi-9-001boierii-catargi-10-001boierii-catargi-11-001boierii-catargi-12-001boierii-catargi-13-001boierii-catargi-14-001boierii-catargi-15-001boierii-catargi-16-001boierii-catargi-17-001boierii-catargi-18-001boierii-catargi-19-001boierii-catargi-20-001

MAREȘALUL ANTONESCU: UN EVENIMENT MAJOR TRECUT SUB TĂCERE

Coperta Materialelor ConferinteiLa 31 mai 2016 la Chișinău în incinta Bibliotecii Centrale a Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” pentru prima dată în istorie a avut loc o Conferință Științifică cu tema: MAREȘALUL ANTONESCU ÎN ISTORIE ȘI ISTORIOGRAFIE, eveniment dedicat celor 70 de ani de la masacrarea Mareșalului Ion Antonescu și a celorlalți membri ai  guvernului. Inițiator și organizator al acestui eveniment a fost istoricul-arhivist și publicist Alexandru Moraru, șef oficiu la Biblioteca Centrală a BM Hasdeu. Cu o susținere morală și ajutor esențial, alături de el s-au aliniat dr.hab. Anatol Petrencu și bibliotecara principală a Bibliotecii Centrale doamna Elena Șendrea.Deși sala a fost arhiplină, deși în fața celor prezenți au vorbit specialiști consacrați în materie, deși au fost invitate toate mijloacele de informare a presei scrise și electronici, nimeni în afară de revista ART-EMIS.RO n-a publicat nici o informație câtuși de modestă despre acest eveniment. Nu este secret, că cine plătește, acela comandă muzica. Chiar presa de la Chișinău, considerată de unii democratică, patriotică, proromânească n-a șoptit nici un cuvânt despre această conferință științifică. Un număr mare de istorici, care se prezintă, mai ales în România drept mari patrioți, au refuzat sub diferite motive să fie prezenți la eveniment. Din acest motiv și se zice, păzește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă voi păzi singur!

E greu de înțeles lașitatea, frica, nemernicia unor colegi de breaslă, care din frica sa nu piardă scaunul puhab și moale sunt gata s-o pună pe jăratec și pe mama. Judecând la rece despre această conferință, poți înțelege, cât de mare a fost curajul  celor două  distinse doamne, istorice dr. Viorica Olaru Cemârtan și Daniela Buga, care nu numai că au fost prezente, dar și au prezentat două comunicări excepționale, primite de public cu aplauze furtunoase. Adevărat vă spun, aceste două femei, fac cât o mie de bărbați! Așa se face istoria adevărată- cu oameni adevărați, neînfricați, care sunt gata să facă tot pentru Adevăr sau restabilirea lui. Acesta est profesionalism!

În consecință nu ne rămâne decât să lăsăm istoria să-i judece…

 

 

Ana de Bourbon-Parma – Adevăruri ascunse

ZiareAm primit la redacţie un mesaj, text semnat de Dr. Gheorghe Funar, pe care vi-l prezentăm spre lectură. Nu ne permitem să comentăm, să susţinem sau să contrazicem autorul, lăsănd concluziile la aprecierea cititorilor, deci concluziile vă aparţin. Să nu uităm, totuşi, că „până nu faci foc, nu iese fum!”. (Redacţia).

În după-amiaza zilei de 1 august 2016 mass-media românească a anunţat că, în Elveţia, a decedat regina Ana a României. De atunci şi până în ziua de 13 august a.c, când a fost stabilită arbitrar ziua înmormântării, românii au fost „bombardaţi” cu o mulţime de informaţii neadevărate, respectiv că: principesa Ana de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu regele Mihai; regina Ana a fost nevoită să muncească şi să crească găini, iar soţul ei să lucreze într-un atelier de tâmplărie în Anglia; cele cinci fete ale sale sunt principese ale României, dintre care Margareta este moştenitoarea tronului României. Poporul Român a fost şi este manipulat şi minţit prin omisiune! Conform Constituţiei României, art.31, alin.4: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. În cazul principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost încălcate aceste prevederi constituţionale, fără ca să intervină Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.). De ce tace C.N.A.?

În legătură cu principesa Ana de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost ascunse multe adevăruri, dintre care menţionez următoarele:
– Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a născut la Paris (la 18 septembrie 1923), într-o familie de evrei şi a avut cetăţenia franceză, elveţiană, engleză şi, se pare, israeliană.
– Principesa Ana nu a solicitat niciodată cetăţenia română şi a refuzat să înveţe Limba Română, urmaşă a Limbii Primordiale a Geto-Dacilor. Singurul ei interviu dat la Televiziunea Română s-a desfăşurat în limba franceză. Principesa Ana a fost străină de Neamul Românesc, de Limba Română şi de România!
– Principesa Ana nu s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, cu Regele României, ci cu cetăţeanul Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care niciodată nu a fost încoronat Rege al României. Prinţesa Ana nu a avut niciodată coroană regală! Ea s-a căsătorit în Grecia, la 10 iunie 1948, dar nu în Biserică, ci în palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Căsătoria lor a avut loc după ce România a devenit Republică, la 30 decembrie 1947. Până acum, încă nu a fost găsit certificatul lor de căsătorie. Aşa susţine unul dintre fiii nerecunoscuţi de Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, cel din Germania. Cel de la Săvârşin, încă păstrează tăcerea. Niciodată Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a depus, în Parlamentul României, jurământul prevăzut de Constituţie pentru a deveni Rege al României. Mihai Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen nu a fost rege constituţional al României! Ca urmare, Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) trebuie să se autosesizeze şi să cerceteze toate retrocedările ilegale de palate, castele şi zecile de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri către autointitulata „casă regală”.
– Principesa Ana, împreună cu soţul ei, s-a pronunţat pentru dezmembrarea teritorială a României! Ea a fost de acord cu Declaraţia de la Budapesta, din 16 iunie 1989, privind anexarea Ardealului la Ungaria. Această Declaraţie de la Budapesta a fost semnată de către Mihai Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen şi soţia lui, la reşedinţa lor de lângă Geneva, în ziua de 4 iulie 1989! Pe Declaraţia de la Budapesta apare şi semnătura ei, alături de alţi trădători de Neam şi Ţară! Pentru că a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Cioloş a hotărât ca ziua înmormântării principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern –Sigmaringen, o cetăţeană străină, să fie declarată zi de doliu naţional. Cei care se vor duce la înmormântarea acestei străine la Curtea de Argeş înseamnă că sunt de acord şi acţionează pentru dezmembrarea României.
– Titlurile pe care le atribuie cu generozitate ucenicii lui Iuda pentru: Mihai Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen, rege al României; Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, majestatea sa, regină a României; Margareta, principesă moştenitoare a României; Elena, principesă a României; Irina, principesă a României; Sofia, principesă a României; Maria, principesă a României, nu au nicio acoperire legală şi sfidează Poporul Român şi Constituţia ţării noastre. În articolul 1 din Constituţia României, la alin.2 şi 5 scrie foarte clar: „Forma de guvernământ a statului român este republica” şi „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
– În România nu există „casă regală” şi nici „familie regală”. Cele cinci fiice ale familiei Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen şi soţii lor nu au niciun temei legal să fie jignite cu titlul de Alteţă Regală (A.S.R.). Cele cinci fete ale răposatei Anna nu s-au născut într-o familie regală.
– Principesa Ana nu a fost săracă după căsătorie şi nu a trebuit să crească (câteva zile) pui de găină pentru a asigura supravieţuirea familiei sale. Autointitulata „casă regală” în Republica România a omis să facă cunoscut românilor că pentru serviciile aduse Uniunii Sovietice, Mihai Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen a fost lăsat să plece din România, în 11 noiembrie 1947 şi 3 ianuarie 1948, cu două trenuri cu circa 20 de vagoane pline cu bunuri din patrimoniul naţional. De asemenea, acelaşi Mihai Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen a beneficiat din partea regimului comunist din România de 10.000 dolari U.S.A. pe lună, precum şi de o rentă viageră substanţială din partea Uniunii Sovietice pentru titlul de erou al U.R.S.S., după ce a contribuit decisiv la căderea României în lagărul socialist şi după ce a trimis la Moscova (în 14 septembrie 1944) cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia. Pentru actele de trădare naţională, Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen a primit de la conducătorii comunişti ai Uniunii Sovietice o tinichea „Ordinul Pobeda” şi două avioane pentru familia sa.
Principesa Ana, soţul ei şi alţi apropiaţi au beneficiat ilegal de Palatul Elisabeta din Bucureşti şi de acoperirea tuturor cheltuielilor de către contribuabilii români. Cetăţeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost niciodată şef al Statului Român şi în mod ilegal i-au fost asigurate multe privilegii.
– Toţii regii României, începând cu Karol Eitel Friedrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, precum şi toate reginele au fost evrei şi evreice. Prin Constituţia României s-a interzis regelui să se căsătorească cu o româncă. Toate aceste adevăruri au fost ascunse, până acum, Poporului Român!
– Principesa Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost de religie romano-catolică.

La slujba religioasă din localitatea Morges, în Elveţia, din 3 august a.c., în încăpere nu a existat nicio cruce, iar la eveniment au participat doar şapte persoane. Au lipsit soţul Mihai şi două dintre fiicele decedatei. Participanţii la această slujbă nu şi-au făcut cruce. La slujba religioasă din Elveţia, în localitatea Morges, nu a participat niciun reprezentat al autorităţilor centrale şi locale, nici măcar gardianul de la Primărie. De ce în România se procedează altfel? Preşedintele României nu s-a dus în Brazilia la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, pentru a fi alături de delegaţia ţării noastre, dar la Curtea de Argeş se pregăteşte să meargă la înmormântarea unei străine de Neamul Românesc. Ca simplu cetăţean o poate face. Ca Preşedinte al României are obligaţia şi a jurat să respecte Constituţia României.

Elveţienii nu o revendică pe principesa Ana şi nu au decretat zi de doliu naţional. Nu au zile de doliu naţional pentru ea nici Franţa, nici Marea Britanie, nici Israelul. De ce este pedepsit Poporul Român cu această înmormântare a unei cetăţene străine de Neam şi Ţară? Cui foloseşte? Persoanei decedate? Conducerii vremelnice a României?
– Fiica principesei Ana, Margareta Duda, autointitulată principesă moştenitoare a României, a făcut cunoscut programul funeraliilor din ţara noastră şi a stabilit intervalele orare şi zilele în care se pot prezenta condoleanţe şi se pot depune flori de către Preşedinţii României şi Republicii Moldova, premieri, miniştri, parlamentari, ambasadori etc. Au fost anunţate regulile, restricţiile şi interzicerile pentru presă şi cetăţeni la palatele din Bucureşti, Sinaia şi la înmormântare. Pentru cetăţeana internaţională care a murit în Elveţia, unde a trăit peste 60 de ani, familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a anunţat că a pregătit un program macabru în România, pentru perioada 9-13 august a.c. Se ştie că, la creştini are loc înmormântarea a treia zi după deces. Este posibil să dureze şapte zile formalităţile pentru incinerare în Elveţia? Va spune adevărul doamna Margareta Duda (fiica decedatei) sau îl vor afla ziariştii? Cu siguranţă se va afla Adevărul când vor apărea mulţi succesori ai averii uriaşe, cea mai mare din România, adunată de Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern – Sigmaringen. Circul „regal” este posibil să înceapă din 13 august a.c., dar fără participarea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen.
– La niciun deces nu s-a întâmplat, până acum, ca moarta să fie ţinută 10 zile până să fie înmormântată.Fetele răposatei au urmărit să tulbure liniştea românilor în timpul Postul Adormirii Maicii Domnului. Sicriul principesei Ana, conform programului anunţat, este ţinut în Elveţia până în 9 august, iar înmormântarea a fost stabilită pentru ziua de 13 august a.c. De ce această întârziere? Pe surse, s-a aflat că principesa Ana a fost incinerată. Pentru aflarea adevărului e obligatoriu ca preotul de la Curtea de Argeş să ceară să vadă decedata. Dacă se confirmă că a fost incinerată, atunci acesta nu are voie să oficieze slujba de înmormântare. După canoanele Bisericii Orodoxe Române nu se face slujba de înmormântare şi nici nu se pun parăstase pentru persoanele decedate care au fost incinerate.
– Principesa Ana a fost de religie romano-catolică. După moartea ei, în Elveţia, slujba religioasă a fost oficiată la Biserica romano-catolică. Firesc, dacă familia sa a hotărât să o înmormânteze în România, la Curtea de Argeş, slujba de înmormântare trebuie să o oficieze tot Biserica romano-catolică. Pentru marele actor şi patriot român Radu Beligan, cel mai longeviv actor din lume, în ziua înmormântării sale nu a fost decretat doliu naţional. Pentru cetăţeana străină Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, Guvernul României a hotărât ca ziua de 13 august să fie zi de doliu naţional, fără să verifice măcar ce cetăţenie a avut decedata şi fără să ia la cunoştinţă că ea nu a fost regină a României, ea necunoscând nici Limba Română. Aflând adevărul depre decedata din familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi din respect pentru Poporul Român, Guvernul poate şi trebuie să anuleze hotărârea sa privind doliu naţional din 13 august a.c. pentru o cetăţeană din Europa care a decedat la frumoasa vârstă de 92 de ani.Pentru această străină care a trăit si a decedat în Elveţia a fost hotărâtă zi de doliu naţional în România, la fel ca pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, s-a dat o nouă lovitură Bisericii noastre Naţionale.
Până în 13 august a.c. se află Adevărul despre răposata din Elveţia pe seama căreia a fost pus la cale un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană.
Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos a spus că Adevărul ne ajută să fim oameni liberi în Grădina Maicii Domnului. Dumnezeu să o odihnească şi să-i ierte păcatele!
Dr.Gheorghe Funar, Cluj-Napoca, 7 august 2016

Redactia ART-EMIS

SURSA: http://www.art-emis.ro

MATERIALELE CONFERINȚEI ”MAREȘALUL ANTONESCU…”(10) Antonescu în propaganda sovietică: mit şi realitate

      Antonescu  în  propaganda sovietică: mit şi realitate

            DSC_1923 Sergiu MUNTEANU, istoric militar, Centrul de Cultură şi Istorie Militară

În confruntarea ce s-a început la 22 iunie 1941 dintre statul sovietic     şi Germania nazistă, Regatul Român, prezinta principalul aliat a Rehului pe frontul de est şi urmărea scopul de a restabili adevărul istoric: reîntoarce teritoriile româneşti ocupate de sovietici la 28 iunie 1940. Statul  român a pus la dispoţie pe frontul de est cele mai multe divizii din toţi aliaţii Germaniei ce erau implicaţi în acest război.  Economia şi special sondile petroliere de la Ploieşti se afla sub controlul complexlui militar german. De aceea, pentru statul sovietic unul din principalele sale obiective în acest război  prezinta, destrugerea statului român. E de remarcat faptul că războiul II mondial se caractriziază prin noi tactice şi strategii de lupte, în primul război mondial propaganda s-a recomandat ca o armă efectivă de a destruge inamicul şi de aceea în războiul doi mondial ea a fost perfecţionată, în special acest lucrul se remarca în statul sovietic. 

URSS avea un sistem de propagandă cenralizat şi bine sistematizat, care se afla sub un contol direct a conducătorului statului Iosif Stalin în special ce era legat de cinematograf. Servicile de reconoştre germane remarcau lucrul propagandei sovietice la un nivel foarte înalt. La 25 iunie 1941 este format biroul militaro-politic de propagandă, ce era condus de către Leonid Mehlisom în obligaţiunea structurii respective intra efectuarea propagandei şi contrapropagandei în rândul trupelor şi populaţii inamicului. Una dintre primele ţinte a biroului dat a devenit România şi în special mareşalul Antonescu. Una din pârghie de forţe a  propagandei sovietice era defaimare unui stat, unei persoane, organizări sociale. La începutul războiului soveto-german toată maşina propagandistică s-a prăbuşit asupa mareşalui Antonescu. Propagadiştii sovietici duceau împotriva lui  Antonescu o propagandă de defaimare pe plan intern care avea ca scop ca poporul român să peardă încrederea în conducătorul statului, ca mareşalul să nu fie privit ca un lider a naţiunii, dar ca o persoană ce poartă răspundere de toate suferinţile şi nenorcile ce s-au abătut asupra poporului român. Pe plan extern Antonescu era prezintat ca o un conducător a unui stat facist devotat lui Hitler din ordinul cui se organiziază extremarea evreilor şi a ţiganilor.    

O ofensivă masivă a propagandei sovietice, se începe la  6 septembri 1941, când este adoptă platforma partidului comunist român ce  prezinta colona a cincia a servicelor speciale sovietice.  În documentul dat, Antonescu este numit tărădător o slugă a regimului nazist german.  Guvernul român în frunte cu Antonescu era calificat ca o bandă ce ilegal a ocupat statul. Primul punct a paltformei nominalizate era încetarea războiului contra Uniniunii Sovietice, tot odată se remarca că Antonescu a cedat Translvania  Ungarei, fapt care era un fals.  Toţi cei care săvârşeau acte teroriste pe teritorul României, erau numiţi  patrioţi români, ce au fost excutaţii din ordinul mareşalui Antonescu.  În acest document, dar şi în altele declaraţei facute de partidul comunist,   populaţia era chemată la o nesupunere civică la formarea unui front comun împotriva regimului facist a lui Antonesu.

În acelaşi timp în România, dar şi în Filanda, Bulgaria apar proclamaţie sovietice unde se declara că statul sovietic nu dorea să ducă război cu România şi toată vina de acest război o poartă guvernarea română în frunte cu Antonescu                            

În judeţele din  România încep să fie răspădinte zvonuri despre viaţa personală a mareşalui, că este un om corupt amoral, se încep descuţii de tipul că  a crescut criminalitatea şi fără de legea în stat.     

După bătălia de la Stalingrad se formează divizia „Tudor Vladimirescu” din punct de vedere militar, această divizie nu avea nici o importanţă majoră, dar din punct de vedere propagandistic urma  să  descrediteze regimul  lui Antonescu, care era prezentat ca un regim ce era susţinut de militari. De remarcat faptul, că iniţiatorul formării diviziei  a fost Iosif Stalin.  În acelaşi timp partidul comunist din România în propaganda sa contra statului român începe să răspădeanscă cifre falsă despre numărul ostaşilor românii căzuţi  pe frontul de est. De mortea ostaşilor români era învinuit mareşalul Antonescu.  Tot mai tare se făcea simiţită progandă sovitică împotirva lui Antonescu  în localităţile din România unde în acţiunile militare au căzut un mare de băştinaşi. Tot odată se începe o propagandă intensivă a partidului comunist  pentru organizarea unei rezistenţe militare mai largi  şi răsturnarea guvernării lui Antonscu, în deversele proclamaţie şi se făcea chemarea la  formarea unui front comun antifacist. 

În anul 1944 când trupele sovietice au ajuns la hotar cu România propaganda  sovietică s-a înteţit şi mai mult. Aceştea se străduiau să-l prezinte populaţei pe Antonescu ca un conducător ratat, care trebiue schimbat, în caz contrar, poporul român va avea de suferit. Tot mai mult creşte propagandă sovietică în rândul ostaşilor români, unde prin radio, poclamaţii s-au reprezentanţi a partidului comunist român  solicitau şi chiar cereau militarelor români, să se gândească şi să nu-şi sacrifice viaţă pentru un tiran pe nume Antonescu, dar să se răscoale împotriva lui s-au să dezirteză.  Acestă propagandă devenea tot mai intisivă odată cu apropierea începutului operaţiuni Iaşi-Chişinău.

După evenimentile din  august, care s-a  soldat cu arestarea mareşalui Antonescu, propaganda sovietică în continuare  ducea o luptă  împotriva lui ca se pastreze clişiele ce au fost atribuite lui Antonescu pe perioada războiuli, principale fiind că a format şi condus un stat facist, a fost o slugă a lu Hitlir fără discuţie i-a îndeplit ordinele, era învinuit de reprisiuni în masă a everilor şi a ţiganilor; că a implicat statul român în războiul împotriva Uniunii Sovietice, învinuindu-l tot odată de moartea ostaşilor români ce au căzut pe frontul de est. Potrivit propagandei sovietice tot lui Antonsecu i se atribuia ruinarea econică a ţării. În special acest slogan tot mai des era utilizat, când noile autorităţi comuniste trebuiau să explice căuzile imcapacităţii de rezolvare  a probemilor economice.

După război propaganda sovietică ce a fost organizată  împotriva mareşalui Antonescu în biroul militaro-politic de propagandă a servicelor speciale sovietice, a trecut în deversele lucrării cu caracteri „istoric” ce au fost publicate în Uniunia Sovietica dar şi în România. Acest fapt a adus până în zile noastre în cazul mareşalului Antonescu la dominarea propagandei sovietice de război, asupra adevărului istoric.